Categorie: Observ

  • Când eram mic, aveam un vis…

    Serios acuma. Când eram mic, îmi imaginam deseori cum ar fi să pot vedea grafic urmele pașilor mei, din momentul în care am început să umblu și până în momentul acela. Să văd așa „cu roșu”, pe o hartă pe care pot face zoom, pe unde am călcat și pe unde nu, sub formă de…

  • De la Cluj la Viena și cu greu înapoi

    The good Și ne-am întors de la Viena. Fain*(vezi partea a doua a articolului pentru a înțelege ce-i cu steluța), în ciuda frigului cam tăios. Așa cum ne-am așteptat, foarte multă lume petrece noaptea de Revelion pe străzile orașului, făcându-l mai viu ca niciodată. Am fost pentru a doua oară în Viena, prima dată fiind…

  • Avertisment: această postare conține chestii plictisitoare

    Avertismentele de la tv mă enervează. „Următorul program conține scene pe care unele persoane le pot considera deranjante.” Și cam atât. Nu spune nimic despre ce va urma să văd. Dacă e vorba despre ăia din Filipine care, din lipsă de locuri în cimitir, își dezgroapă morții și le adună oasele cu mâinile, da, e…

  • Dacă plouă de Revelion…

    O singură postare luna trecută. Ori nu am avut nimic de zis, ori nu am avut timp. Sau am avut timp dar mi-a fost lene. Sau m-am jucat Need For Speed – Hot Pursuit, care e absolut minunat făcut. Trebuie să mă gândesc bine dacă chiar vreau să-mi iau Playstation 3 la anul – risc…

  • Butterfly effect? Ce ziceți de semafor effect?

    Trezit, duș, îmbrăcat, condus, pauză de semafor. Întâlniri, cafea, cheeseburger, facturi, condus, pauză de semafor. Muncă, muncă, „muncă”, condus, pauză de semafor. Și așa mai departe. Așteptând la un semafor am realizat o chestie: majoritatea dintre noi ne mișcăm zilnic ca niște furnici în diverse scopuri mai mult sau mai puțin inutile. Invariabil, întâlnim semafoare…

  • În fiecare zi…

    În fiecare zi, la noi in redacție se dezbate cine face sexul. Articulat, fiindcă e vorba de articolul de la rubrica sex, pe care nimeni nu vrea să-l facă. Articolul. Câteodată, după negocieri aprinse, accept eu să-l fac, contra unei ciocolate cu rom sau gratis. Mie mi-e ușor să-l fac, fiindcă de obicei scriu pentru…

  • Balcoane şi sex cu franţuzoaice mutante

    Noua modă la români: închiderea balcoanelor. E criză, vine iarna, murim. Amenințati din vară cu scumpirea gazelor și cu înghețul, oamenii s-au apucat să-și închidă balcoanele și să-și pună termopane, în speranța că astfel vor păstra cât mai mult timp aerul cald stătut în interiorul sufrageriilor. La noi în bloc s-au apucat deja doi. La…

  • Iar miroase a frig și-mi place

    Știu că încep tot cu ceva legat de vecini și par a avea o obsesie, dar mi se pare interesantă situația pe care o voi expune. Înainte de a falimenta și a se duce în cap din cauza crizei, bișnițarul care a construit blocurile din care face parte și al meu a făcut o chestie…

  • Cel mai folositor lucru din lume

    Era vara anului 1990. Românii primeau ajutoare de la străini. Eu aveam aproape opt ani. Țin minte că într-o zi s-a răspândit vestea pe stradă că în curtea bisericii se împart cutii cu ajutoare primite de la francezi. Săracii francezi, pe atunci nu ne cunoșteau. Nu mai știu exact dacă și ai mei s-au dus…

  • Io nu cred

    Că în 2014 va fi așa ca în clipul de mai jos. Suedezii de la TAT (companie care dezvoltă interfețe cu utilizatorul pentru sistemele de operare mobile) au făcut un concept video interesant pe alocuri. Și trist un pic. Mi-am dat seama că și io fac ca ăla din clip dimineața: înșfac telefonul și timp…

  • Concediu (II) – Düsseldorf

    *cu părere de rău, urmează o postare plină de lamentări La o zi după ce ne-am întors de la mare, ne-am îmbarcat în avionul mov cu destinația Dusseldorf. În timp ce avionul se pregătea de decolare, un ultim exemplu de prostie românească m-a lovit în față: pe terminal, în loc de Aeroportul Cluj-Napoca, stă scris…

  • Concediu (I) – Litoralul

    M-am întors din concediu. Prima parte a vacanței ne-am lăfăit la mare, la soare. Am ales Costineștiul fiindcă n-am mai fost acolo. Am găsit cazare pe net la o pensiune, că la hotel era nesimţit de scump pentru două stele și mobilier din antichitate. Foarte plăcut surprins am fost de drumul până la mare. Noi…

  • 31 iulie deja?

    Dacă nu scriam acum, rămânea o singură postare pe luna iulie. Ce iute trece timpul fir-ar… *** Unde locuiesc eu este raiul parcărilor. Prin rai înțeleg să ajungi acasă și să-ți trântești mașina oriunde pe lângă bloc, fără nici o grijă. E destul loc pentru toți, la orice oră s-ar întoarce. Tocmai de aceea nimeni…

  • „Let’s get off this fucking planet!”

    Mă tot chinui de ceva vreme să montez un filmuleț, HD, cu scene filmate prin Cluj. Problema majoră însă cu filmatul Clujului o reprezintă, vechea mea durere, drumurile. Neavând stabilizator de imagine la 550D, filmările în mișcare sunt un chin. Am turbat după ce-am filmat într-o seară din mașină, doar pentru a constata că nu…

  • Un fel de twituri mai lungi

    Mă enervează la culme cei care se adresează cu „Dragilor” pe Twitter. Io nu-s dragul tău, băi zaharisitule. Știu că-ți dă un sentiment de „tatăl nost’ „, dar nu te urmăresc ca să mă simt drăgălit. Să nu mai zic de ăia care scriu cu „Mei” şi „Buey” pe care, dacă le văd, apăs butonul…

  • Pierdut card cu pozele de Paști

    În momentul ăsta cam 90% din știrile IT de pe net sunt despre iPad. Și niciunde nu se spune nimic nou. Singurele articole despre „minune” pe care le-am citit complet după ce a început vânzarea sa au fost cele în care era disecată și analizată șurub cu șurub. În rest aceeași melodie: iPad este bun,…

  • Firimituri

    Martie, încerc să mă trezesc. * Am cumpărat de curiozitate revista OK. O porcărie paginată plictisitor, cu poze pe care le poți vedea pe net cu o lună înainte. * Abia aștept să fac un grătar acasă la Alba și să mă joc cu câinele prin grădină. Azi am pornit aerul condiționat în mașină. Ză…

  • Broadcaster Buzz

    O chestie foarte faină este Ustream Broadcaster. Am aflat de serviciul ăsta de la Ashton Kutcher… mă rog, îl urmăresc pe Twitter și tipul a făcut o chestie mișto: cu iPhone-ul în mână, a urcat pe scenă în cadrul unui eveniment, fiind premiat pentru nu știu ce. În tot acest timp iPhone-ul său filma și…

  • De ce nu vreau iPad (anul ăsta)

    A ieșit la lumină, l-am studiat, nu-l vreau. Am scris pe ftr.ro un articol despre ce face și ce drege. Face multe, este inovator și performant. Mă voi referi însă aici doar la motivele pentru care nu-mi doresc acum un iPad. E clară strategia Apple. Așa cum a procedat cu prima versiune de iPhone, Apple…

  • Apple Goodies Ahead

    Apple a anunțat oficial că are ceva de arătat în data de 27 ianuarie, în cadrul unui eveniment ce va avea loc în San Francisco. Toată lumea presupune ca e vorba despre iSlate, tablet PC-ul pe care Apple cică l-ar dezvolta de multă vreme. Deși de fapt nu știe nimeni ce fel de produs va…