Category Archives: Observ

Mersul la cumpărături

Vlad, mergem la shopping? “Nu” Peste juma’ de oră: Vlad, ai chef de shopping? “Da” “Hai să ne îmbrăcăm” “Nu” Peste încă juma’ de oră: Vlad, eu și cu mama suntem îmbrăcați, vii să te îmbraci? “Nu, melgi singul tată, stau cu mama” “Mama vine cu mine. Deci tu stai acasă și ne aștepți? Tace. Ok, no paaa! “Nuuu, iau mașini și pe oaoa (dinozaurii)” Încă juma’ de oră umple un coș cu mașini și animale ca să vină cu noi la cumpărături. Ne îmbrăcăm! Ne uităm în oglindă. “Alți pantaloni!!” Repeat de cinci ori. Plecăm. Evident fără coșul cu mașini. Pe drum “Tată, veau mașini și mingi” Of course că vrea. Idee genială: hai la Auchan că acolo nu știe terenul și poate scăpăm. Ajuns, debarcat, îmbarcat motorașul energic într-un coș. Auchan are scări rulante. Dat jos din coș, făcut trei ture cu scările rulante. Urcăm iar în coș, intrăm fainăli în magazin. Pus o apă în coș. “Veau acasăăă!” Adevăru-i că și eu voiam, era călcare în picioare acolo. Soluția: mers de bună voie la standul cu jucării. O mașinuță scumpuță a avut efectul calmant scontat. Fast forward, ajungem iar la scările rulante: “Nu veau să plecăăăm!!!!!” 4000 de decibeli în difuzoare, no turning back now, fuga la mașină. Calorii consumate de părinți: cel puțin 5000.

Atenție, text care începe cu „ce-ar fi dacă”!

Ce-ar fi dacă ţi s-ar oferi şansa de a retrăi o zi din trecutul tău? Oricare zi, o singură dată. Poate fi chiar ziua în care te-ai născut sau ziua de ieri. Vei putea să retrăiești acea zi exact aşa cum a avut loc, ca spectator în propria persoană, fără a putea schimba nimic în desfăşurarea evenimentelor. „Cea mai fericită zi din viaţa mea” e primul gând, nu? Ok, dar ştii care e aceea? Dacă răspunsul e un „da” hotărât, ești norocos. Fiindcă eu habar nu am care e în cazul meu. Și chiar dacă aş identifica-o, nu ştiu dacă aş vrea să o retrăiesc. Poate nu mi se va mai părea atât de minunată şi mă trezesc cu o dezamăgire în plus.

Dacă ești tânăr, alegerea unei zile speciale ar trebui să fie simplă. Primul sărut, prima noapte de dragoste, o zi în care ai bifat ceva nebunesc de care eşti mândru, o dimineaţă de vară într-un loc în care te-ai simțit atât de bine încât amintirea a rămas vie de-a lungul anilor. Un zâmbet, o stare, un miros frumos.

Dacă ești mai “bătrânel”, amintirile din tinerețe încep să pălească. Dacă ai trăit “standard”, probabil ziua în care ţi-ai ţinut în braţe primul copil e destul de însemnată. Emoţie, fericire, un pic de spaimă. Sau ziua în care ai avut parte de un succes pe plan profesional. Sau alte experiențe de om “matur” și complex. Oricum parcă nu-ţi mai regăseşti fericirea în amintirile tinereții, alea când erai altul. Fiindcă știi că unele lucruri nu mai ai cum să le repeți și, de ciudă, mai bine le lași la stadiul de amintiri îndepărtate în proces de degradare. Nici nu eşti sigur că au fost reale. Sau te gândești tot la sărutul ăla? Oare cum de pare atât de real chiar și acuma?

Dar dacă ai o viață întreagă în spate și foarte puțin timp rămas în față? S-au întâmplat atâtea cu tine! Bune, rele, interesante, ciudate. Ce-ți amintești cel mai des, la ce visezi, ce a ales mintea ta să păstreze? Momentele speciale cu partenerul de viață, copiii şi nepoţii, locurile pe unde ai umblat? Regretele sunt şi ele acolo, dulci-amare. Iar tu poți alege doar o zi.

Îmi imaginez că sunt cu siguranţă unii care ar alege o zi din trecut în care s-a întâmplat ceva de neînțeles pentru ei, la care s-au gândit obsesiv începând de atunci. Retrăind evenimentul, speră să poată înțelege. Mai există aceia pentru care trecutul nu există. Viaţa a trecut pe lângă ei. Sau n-au avut parte de nimic bun. Sau tot ce a fost bun a venit otrăvit cu rău. Așa că au aruncat la coș mormane de amintiri nefolositoare.

Recomandarea zilei: abţineţi-vă de la accidente

Nu de alta, dar riscaţi să muriţi de plictiseală aşteptând salvarea. Am fost câteva zile la mare, unde a fost exact cum v-aţi aștepta să fie la mare. Aşa că mai bine vă zic cum, în drum spre însoritele plaiuri ale hamsiilor, mi-a fost demonstrat din nou în ce ţară penibilă am ghinionul să trăiesc.

Valea Oltului, joi, în jur de ora 14. Nu era prea mare aglomerație, reușisem să depășesc câteva camioane, voie bună, când deodată stop. Coloană, oameni coborâţi pe lângă mașini, fuck. Fiindcă de multe ori am stat în astfel de coloane zeci de minute doar pentru ca la final să pornesc și să nu aflu niciodată de ce naiba am stat, de data asta m-am dat jos din mașină și am luat-o la pas să văd ce s-a întâmplat. N-am mers mult: la vreo 200 de metri, după o curbă ușoară, accident. Un Opel Corsa izbit frontal și violent de o dubiță. Drum blocat complet.

M-am alăturat celorlalţi gură cască, flancați de o ceată de țigani ce se mărea văzând cu ochii. În Opel, o femeie, încă la volan, rănită. Întins pe marginea drumului, pasagerul din dubiță, cu capul spart și probabil ceva oase rupte, se văita. După cum arăta parbrizul dubiței, mai mult ca sigur că nu avea centura pusă. Șoferul dubiței, julit şi el destul de tare, se ținea cu mâinile de piept, dar era în picioare. Pe femeia din Opel, care părea că nu mai are mult și leșină, o ținea un bărbat de mână. Nu era blocată pentru a necesita descarcerare, dar, din ce ce-am înţeles, nu voia sau nu avea putere să se mişte. Nici urmă de poliție sau ambulanță, însă, ținând cont că totul s-a întâmplat cu maxim 20 de minute în urmă și eram prin munți, am zis că e normal. Mă rog, normal să nu fie ambulanța, că o mașină de poliție din satele din apropiere tot ar fi putut veni. Am aflat că mai mulți oameni sunaseră deja la 112. În rest nu era mare lucru de făcut. Apă pentru răniți, cineva a adus o pătură pentru cel întins pe asfalt… Majoritatea ochilor fixaţi pe țiganii foarte vocali, care probabil ar fi poftit la ceva obiecte din mașinile avariate. Și multe păreri. Odată cu trecerea timpului, părerile au degenerat în invective. Adresate poliției și celor de la salvare, care în continuare lipseau. Au trecut în jur de 40 de minute de la producerea accidentului când în sfârșit s-au auzit niște sirene. Era o salvare care venea din direcția Râmnicu Vâlcea. A oprit, lumea a făcut loc. Din ea au coborât doi moși. Au aruncat o privire de la distanță la femeia din Opel, după care s-au îndreptat spre cel întins pe jos. L-au întrebat ce-l doare, ăla a zis că șoldul, au adus o targă, l-au pus pe ea, l-au urcat în ambulanță și duși au fost.

Am presupus că erau niște experți de primă mână, reușind de la distanță să-și dea seama care-i cazul cel mai grav. A, sau poate au preferat să nu se complice. După alte zece minute lungi, din nou sirene. De data asta era o mașină de pompieri, urmată de o mașină de poliție. La aproape o oră de la producerea accidentului! Cu pompierii era și un paramedic, care a evaluat situaţia femeii. După ce au stabilit cum să o scoată din mașină, au realizat că au o „mică” problemă: nu exista mașină de salvare care să o ducă și nu știa nimeni când și de unde trebuie să vină. Polițiștii erau doi, un el și o ea. Ea, cu telefonul la ureche, încerca să „afle amănunte”: „A văzut cineva ce s-a întâmplat?”, „Unde sunt cei din dubiță?”, „S-au dus doamnă, n-au mai avut răbdare”, „Câți erau?”. Pe când mă pregăteam să filmez scandalul ce tocmai se pregătea să explodeze pe subiectul foarte pertinent „Moare femeia aia acolo, cum e posibil să veniţi aşa târziu măgarilor?” primesc mesaj de la Laura: „Hai repede la mașină!!!!”. Panicat că cine știe ce-o pățit, zbor la mașină. De fapt era de bine: exact în dreptul mașinii noastre era un drumeag îngust și noroios printre niște case, care, conform unui localnic, ar fi ocolit locul accidentului. Mașinile mai mici care au prins de veste se înghesuiau deja pe lângă noi. N-am mai stat pe gânduri și ne-am băgat şi noi, reușind astfel, printr-un mare noroc, să evităm încă o oră-două de așteptare. De partea cealalată coloana se întindea pe mulţi kilometri.

***

La mare? Păi:

Deci

„N-am înțeles, care-i faza, de ce vă entuziasmați așa? Ce face ăla atât de interesant?” adică: „Dacă observ ceva foarte popular înseamnă că nu-i demn de atenția mea și vreau neapărat să știe toată lumea ce puțin îmi pasă”.

„Îmi explică și mie cineva ce se întâmplă și despre ce vorbiți?” adică: „Este un moment excelent să cerșesc atenție. Dacă mă documentez singur nu primesc atenție”.

Dacă vrei să identifici egocentrism în stare pură, nu trebuie decât să arunci un ochi pe Twitter în timpul desfășurării unor evenimente de orice fel. A sărit Felix ăla de la marginea spaţiului cu paraşuta. Cumva, în ochii și după logica unora, se pare că a făcut un lucru de mare rahat. Pentru că totul a fost doar o reclamă, iar cei de la Red Bull sunt niște nesimțiți ordinari că au îndrăznit să sponsorizeze așa ceva. Că sunt bani aruncați aiurea pe un record aiurea. Că ce rost avea?! Se pare că sunt mulți care nu înțeleg că oamenii fac uneori chestii pentru simplul fapt că pot. Oamenii cu mulți bani își permit să facă chestii inedite tot din același motiv. Adică e mișto când salvează balene și hrănesc subnutriți africani, dar cu bani se pot face lucruri mult mai interesante pe lumea asta. Ca să nu mai zic câte se pot face deasupra ei. Și uite așa în felul ăsta ajungem să vedem live cum arată Pământul de la 39 de kilometri altitudine în cealaltă parte a planetei, să trăim câteva momente de emoție cât timp un om se îndreaptă spre sol cu viteza sunetului și pare că pierde controlul… niște evenimente care pentru unii nu înseamnă absolut nimic, fiindcă nu-i afectează  în mod direct. Deși nu voi înțelege niciodată cum poți fi atât de miserupist față de ce se întâmplă în lume, am învățat să accept că pentru astfel de oameni important în viață este dacă vine mașina să ducă gunoiul, să știe că negrii din Africa au ce mânca sau să adune cât mai multe like-uri la poza cu noua freză. Să fie sănătoși. Cel mai tare mă enervează însă cei care reacționează de parcă Red Bull le-a umblat în conturi ca să sponsorizeze saltul din balon, și behăie isteric despre inutilitatea acțiunii, întrecându-se în ironii. Asta deși contribuția lor este zero în orice situație, indiferent dacă Red Bull ar construi un hotel de cinci stele în spațiu sau dacă ar salva toate focile și delfinii din lume. Și atunci ce sens are să te apuci să-ți dai cu părerea despre cum ar trebui să-și cheltuie alții banii?

***

De curând am zburat și io cu balonul până pe la 700 și ceva de metri, deci puțin sub cei 39.000 ai lui Felix. N-am sărit.

***

Mai multe poze și fotografii (cică există o diferență între cei doi termeni) cu baloane și alte cele, pe pagina mea foto de pe Facebook. Click pe poza de mai jos pentru a ajunge pe acel tărâm minunat, ce îmbie la Like peste Like

Truismul zilei

Orice bărbat heterosexual, aflat în mijlocul unui grup eterogen și nu foarte numeros de reprezentante ale sexului opus, realizează în timp record o listă mentală cu ordinea în care le-ar scoate la un suc. Listă întotdeauna facultativă.

Instrucțiuni de adormit*

*funcționează la mine, poate și la tine.

Io n-am avut niciodată probleme cu adormitul. Și sper să nu am, că am auzit lucruri urâte despre insomnii. Ce-am observat însă e că la orice oră m-aș culca, procedura e aceeași:

1. Faza „pe spate cu ochii în tavan”, în care mă gândesc la ce s-a mai întâmplat, fac planuri (de care nu mă țin), trag concluzii.

2. Faza „fața spre geam”. Aici îmi las creierul să se desfășoare. Amintiri, salturi din gând în gând, „ce-ar fi”-uri.

3. Faza „fața spre ea” sau ”opusul poziției precedente”. Adorm în 5 minute, poate mai iute. Nu înainte de a-i da un pupic.

Notă: dacă sunt obosit, nervos, sar direct la ultima fază. Funcționează de fiecare dată.

Fumuri

Eu port lentile de contact de vreo cinci ani. Înainte de lentile de contact aveam ochelari pe care-i purtam doar acasă, că nu-mi plăcea cum îmi stătea cu ei. Drept urmare, când ieșeam din casă, vedeam foarte prost la distanță. Asta înseamnă că nu distingeam prea bine fețele oamenilor pe lângă care treceam dacă erau mai departe de 2-3 metri. Așa că, pentru a nu risca confuzii penibile, am încetat să mă mai uit la oameni. Problema e că acum, când văd bine, am rămas cu același obicei. Trec pe lângă oameni fără a-i băga în seamă. Sigur, radarul de forme feminine funcționează, așa că dacă ești femeie corectă din punct de vedere anatomic e foarte probabil să te observ de la 100 de metri și dacă te și cunosc cu atât mai bine. În rest însă pățesc des să trec la un metru distanță de un cunoscut, care se oprește, uitându-se probabil la mine, în timp ce eu îmi continui drumul. Dacă sunt cu nasul în telefon am măcar o scuză, dar de multe ori nu am. Unii zic totuși un „Salut bă”, alții probabil cred că-i ignor deliberat și nu mai zic nimic. Deci, care mă cunoașteți și mă vedeți trecând nonșalant pe lângă voi, să știți că de fapt nu-s încrezut ci doar un ex-miop, ok?

Gaga e bună

Nu știu câți oameni au fost la concertul Lady Gaga de la București. Eu am fost acolo și, văzând-o live, am tras niște concluzii: Stefani Germanotta are talent gârlă, este neașteptat de matură la 25 de ani și dă impresia că a muncit din greu pentru a ajunge sa cutreiere lumea ca star într-un spectacol de multe milioane de dolari. Mai ales că a trebuit să compenseze și faptul că nu-i frumoasă deloc. Lăsând la o parte controversele din juru-i, în parte generate de convingerile sale (neobișnuite poate pentru o vedetă mainstream, dar nu „șocante” cum zic unii), în parte de actul artistic creat anume pentru a trezi reacții într-un public pe care nu-l mai impresionează nimic, Gaga este în primul rând o voce bună. Nu trebuie să-ți placă ce cântă ca să fii de acord cu aspectul ăsta. De exemplu io o consider pe Adele o purcică enervantă, urăsc lălăielile ei, dar sunt de acord că are o voce foarte bună.

***

Politically Correct

Vezi un film care ți-a plăcut. Te întâlnești apoi cu un cunoscut. Îi spui entuziasmat ce mult ți-a plăcut filmul iar el zice: „Ăla??? Am fost și eu ieri. Cea mai mare porcărie. O stupizenie. E cel mai prost film făcut vreodată. Am vrut să ies din sală. In-cre-di-bil ce prostie de film!! Cred că am adormit la un moment dat”. Tu, între timp, te uiți la el și te gândești cum ar fi să-i tragi un pumn între ochi. Păi boule/vaco, tu nu ai auzit că mie mi-a plăcut? Acuma ce faci, îmi zici în față că am gusturi de rahat? Nu te duce mintea suficient de mult încât să concepi o replică de bun simț, pe care o poți da atunci când preferințele tale nu coincid cu ale interlocutorului? Cum ar fi: „Da, am văzut și eu filmul x dar nu mi-a plăcut”. Simplu. Dacă ți se cer explicații, zici și de ce nu ți-a plăcut, deși nu prea are sens fiindcă nu vei reuși niciodată să schimbi părerea cuiva astfel încât să zică „Tocmai am realizat că de fapt nu mi-a plăcut, eram prost înainte să-mi explici tu de ce-i nașpa”. Să te apuci să ragi verdicte în neștire ca măgarul despre un subiect, fără pic de considerație față de gusturile celuilalt, nu e tocmai inteligent.

***

Că vorbeam de filme: The Amazing Spiderman – neașteptat de mișto, deși nu pricep de ce au luat franciza de la început. Omenirea e în pană gravă de idei. Prometheus – pe cât de mult l-am așteptat, pe atât de tare m-o dezamăgit cu scenariul inept, personajele neverosimile și actorii enervanți. Wanderlust – o comedioară simpatică cu Jennifer Anniston și Paul Rudd. Project X – fain, deși s-ar putea să mă fi cucerit doar filmările subacvatice cu țâțe și în rest să nu fie nimic de capul lui. Io zic că e. God Bless America – idee bună, începe bine, se cam strică pe parcurs, dar ar merita văzut pentru idee.

***

Portret pontic:

***

La Parlament se pune accent atât pe calitate cât și pe cantitate. Cel puțin când se angajează asistente:

Experiența Coldplay și Londra jubiliară

De data asta am găsit Londra exact ca în reclame: gri. Cu toate că am aterizat pe ploaie și cele câteva ore de dinaintea concertului le-am petrecut colindând orașul sub niște nori amenințători, odată ce am intrat pe stadion s-a făcut atât de repede senin, încât n-am putut să nu mă întreb dacă nu cumva „a umblat” cineva la vreme. Mai ales că, în același timp, în fața palatului Buckingham se desfășura și spectacolul cu ocazia jubileului de diamant al reginei. Fiindcă vremea a fost execrabilă ziua anterioară în timpul spectacolului oferit de cele 1000 de ambarcațiuni care au navigat pe Tamisa, m-am gândit că organizatorii s-au enervat și au apelat la ceva tehnologii secrete/extratereștri pentru a lua o pauză de ploaie. Important e că cerul s-a făcut albastru iar noi ne-am înseninat.

Concertul a avut loc pe stadionul Emirates, casa clubului Arsenal. În deschidere au cântat două tipe, dintre care doar Robyn merită menționată. Suedeza are talent de dă pe dinafară, doi toboșari sincronizați perfect și un sound de tremurau hainele pe noi. Gen:

***

A urmat Coldplay. Reflectoare, lasere, confeti, mingi, artificii, brățări luminoase, melodii întregi fredonate de tot stadionul, ecrane imense și o trupă ce a cântat din inimă. Vizual m-au dat gata brățările multicolore pe care le-am primit la intrarea pe stadion și care se aprindeau în ritmul muzicii, comandate prin unde radio. Ca să nu o lungesc, declar că ăsta a fost cel mai spectaculos concert la care am asistat până acum. Atâtea chestii mi-au plăcut la el încât jumătate din timp cred că am făcut numai „Oaaaaaaaaaaa…”. Bine că nu m-o filmat nimeni. Am filmat în schimb io un pic (recomand fullscreen și 1080p):

Aici e un clip filmat mai de sus și mai nemișcat

***

Și niște poze:

Restul albumului, aici.