Category Archives: De toată jena

Eu, prost? Sigur că da!

Să vă zic ce-am pățit, acum că mi-a mai trecut din rușine. Era anul trecut prin august. Parcasem la mall și, lucru rar, mă îndreptam înspre intrare fără a butona la telefon. Ceea ce implicit mi-a oferit ocazia de a observa ce se întâmplă în jurul meu. Și am văzut un țigan mic de statură, așa pe la vreo 17 ani, ce vorbea cu un bărbat aflat într-o mașină, fluturând un inconfundabil iPhone 4 (pe atunci nu apăruse 4S-ul). După toate aparențele încerca să-l vândă omului. Nu a avut succes așa că eu, lovit subit de una dintre acele idei stupide, ce fac? Mă duc din proprie inițiativă la țigan și îl întreb, cu cea mai dezinteresată mină de care îs în stare, cât cere pe telefon. Soră-mea își dorea de multă vreme iPhone și m-am gândit că poate îi fac o surpriză, mai ales că eu, marele expert în tehnologie, n-aveam cum să pic de fraier, nu? Țiganul zice 200 de euro. Eu mă fac că plec. El lasă la 150, eu cer telefonul să-l verific. Mă uit, intru prin meniuri, totul ok, ca nou. Mă fac iar că plec, țiganul zice 100 de euro și 30 de lei bani de taxi. Ba chiar „recunoaște” că telefonul e furat și n-ar fi bine pentru el să mai stea mult prin parcare. Ce face boul de mine? Se duce în mall, scoate bani de pe card și se întoarce în parcare. Țiganul zice „hai mai încolo că-s niște paznici și să nu ne vadă, nu nu, nu te uita că se uită înspre noi”. Eu, pătruns de caracterul „mafiot” al situației, fac cum zice. Rapid, țiganul îmi pune telefonul în mână, eu îi dau banii, el îmi zice „stai că am uitat să scot cartela”, îmi ia telefonul înapoi, după care se răzgândește: „Nu mai avem vreme de cartelă, lasă”, pune telefonul într-o husă roz cu fermoar (hint hint) și mi-l dă înapoi zicându-mi pe un ton panicat: „Nu mă cunoști, da?!”. Eu, țanțoș: „Sigur că nu!”, după care mă urc în mașină, în care încap, în ciuda cozii și urechilor de măgar care-mi crescuseră între timp, pornesc motorul și plec. După 10 metri mă trezesc din prostie. Iau husa roz cu fermoar și dau să o deschid. Se rupe fermoarul. Deja am început să văd roșu. Și roz. Rup în bucăți husa, care, deși era ceva chinezărie, s-a ținut bine nenorocita, și ajung la obiectul hi-tech cumpărat cu 100 de euro și 30 de lei: o bucată de lemn în formă de iPhone, îmbrăcată în bandă adezivă neagră. Normal că degeaba am pierdut apoi jumătate de oră făcând ture cu mașina prin împrejurimi, blestemând. Țeapa a fost ca la carte executată și de vină sunt doar eu, care, deși am citit înainte de pățanie despre EXACT genul ăsta de țepe, am picat de fraier incredibil de ușor la un număr de prestidigitație ieftină combinată cu un joc actoricesc bunicel. Sigur că de atunci de fiecare dată când ajung în parcare la Polus Center mă uit atent în jur. Speranța de a omorî un șobolan moare ultima. Mi-am amintit de pățania mea citind povestea asta, care abia după ce parcurgi comentariile devine spectaculoasă.

***

Spre ce mi-am mai îndreptat obiectivul.

Spre nori de furtună:

***

Spre lună (scuzați editarea din topor, e doar un test de obiectiv):

Cum era să zbor până la Londra în principiu degeaba

Anul trecut prin noiembrie am ciripit așa:

…timpul a trecut și iaca ne aflăm în prag de iunie, deși vremea de afară insistă că nu-i așa. Biletele de avion sunt luate de anul trecut, hotelul e rezervat tot de pe atunci. Pe la mijlocul lunii mai exista doar un mic aspect nerezolvat din punctul nostru de vedere: biletele pentru concert nu ajunseseră încă în posesia noastră. Așa că, nu foarte îngrijorați, am purces la trimis mailuri. La TicketLine, de unde le-am luat, la Royal Mail, care s-a ocupat de expediere și la GLS România care ar fi trebuit să facă livrarea. Ghiciți unde anume s-au făcut biletele nevăzute. Ați ghicit. Idioții de români au fost singurii care n-au fost în stare să ne dea un răspuns coerent. Cu Ticketline și cu Royal Mail am devenit de-a dreptul prieteni, aceştia fiind mai mult decât amabili și încercând să ne ajute cu date, ore, numere de ordine și sugestii. Degeaba. Deja am început să ne cam panicăm, fiindcă toate indiciile duceau la concluzia că la noi în țară s-a „întâmplat ceva” cu plicul. În cele din urmă, după ce ne-am dat seama că biletele au părăsit probabil galaxia noastră printr-o poartă stelară aflată la granița cu România iar șansele de a le da de urmă sunt nule, am decis să apelăm la metoda de urgență: un mail lacrimogen în care Laura le povestea celor de la Ticketline cât de fani Coldplay suntem, că am luat deja biletele de avion și nu prea ne pică bine o excursie la Londra fără scop și alte asemenea. Eu i-am sugerat să scrie în mail și că unul din noi e pe ducă sau că asta va fi ultima noastră excursie peste hotare înainte ca Dan Diaconescu să ajungă președinte și să ne ia dracu pe toți, dar nu a vrut. Oricum, ce a scris se pare că a fost de ajuns, fiindcă ieri a sosit reply-ul salvator:

Suzana merită un buchet de ciocolăți.

***

Între timp am descoperit Cinemagr.am, o aplicație ce realizează „fotografii animate” și care are potențial real de a ajunge la fel de populară că și Instagram, cu toate că e puțin mai complicat de utilizat de către ăia mai speriați de tehnologie. Pe telefon aplicația afișează creațiile în format *.mov, pentru conservarea lățimii de bandă. Pe PC acestea pot fi văzute în orice browser ca gif-uri animate. Precum primele mele încercări de mai jos:

Continue reading

VEZI AICI FOTO VIDEO EXCLUSIV cu nimic

Există o practică a ziarelor online poate mai jegoasă decât folosirea sintagmei „VEZI AICI” în titluri, care am stabilit deja că e pentru ca retardații de cititori să știe că ACOLO e loc de dat click și nu altundeva. Mă refer la omniprezența cuvintelor FOTO și VIDEO în majoritatea titlurilor, mai ales acolo unde nu au ce căuta, adică unde e vorba de tragedii, exploatându-se astfel cu nerușinare curiozitatea morbidă a cititorilor. Nu contează că majoritatea fotografiilor și clipurilor au o vagă legătură cu subiectele tratate. Pentru a ademeni motoarele de căutare și vizitatorii mai puțin amatori de silabisit, aproape toate articolele au galerii foto sau video. A ars o pădure! Galerie foto cu o pădure…verde. S-a sinucis o studentă! Poze cu căminul în care stătea și un clip cu un câine vagabond (posibil martor!) ce-și făcea veacul pe lângă cămin.

De ce este stupid să faci mișto de Instagram

Veneam înspre casă și am văzut niște câini jucându-se, cu soarele apunând în spatele lor. Un moment fain care merita surprins cu un aparat foto cu teleobiectiv, dar nu aveam decât telefonul la mine. M-am apropiat cât am putut, însă, înainte de a ajunge la distanța care mi-ar fi convenit, a trebuit să fac poza fiindcă mă observaseră. Am mai făcut câteva poze dar deja pe la a patra eram adulmecat de zor.

Poza de mai sus nu are nimic special, însă trecută prin Instagram arată așa:

***

Zilele astea a fost lansată aplicația Instagram pentru telefoanele cu Android. Ca posesor de iPhone și utilizator de Instagram de când a apărut, am fost curios dacă diferă cu ceva față de versiunea pentru iOS. Din păcate diferă și nu în bine, în sensul că-i lipsesc vreo câteva funcții, care vor fi însă adăugate la următoarele actualizări. Problema mai mare o reprezintă calitatea pozelor. Din cauza faptului că unele telefoane cu Android au niște camere sub orice critică, multe dintre pozele pe care le-am văzut postate recent pe Instagram arată groaznic. Nefocusate, fără contrast și pline de zgomot de fond (zgomotul de fond este prezent la orice poză făcută în condiții de iluminare slabă, indiferent de telefon. iPhone-urile scot însă un zgomot de fond monocrom, ceea ce dă mult mai bine în poze). Deci înțeleg cumva de ce s-au inflamat unii iPhone-iști că le este “pângărit” spațiul “quality” în care aveau exclusivitate până acum. Reacții exagerate au fost însă din plin. De ambele părți, că nici utilizatorii de Android nu-s mai deștepți. Au descărcat aplicația, și-au făcut cont, au făcut o poză la o farfurie din chiuvetă, au aplicat un filtru, au concluzionat că-i o porcărie și dă-i: că ce slabă îi, că-i inutilă, că utilizatorii de iPhone îs așa și pe dincolo. Nicio clipă nu s-a pus problema că, lăsând la o parte faptul că e la modă printre hipsteri, aplicația chiar are un potențial imens în mâinile celor cu un dram de talent fotografic. Și sunt foarte mulți utilizatori extrem de talentați. Pentru niște cizme care fac poze cu blițul la concerte, da, Instagram e inutil.

***

Între timp,  pe acoperișul parcării din Mănăștur, unde autoritățile locale spun că sunt ocupate toate locurile, realitatea e un pic alta…

Ora 23:00. Gol.

Unul dintre cele mai moderne stadioane din Europa are unul dintre cele mai proaste site-uri de stadion din… lume

În titlu avem de a face cu un record, cred. Alaltăieri a fost anunțată „lansarea” www.clujarena.ro, site-ul stadionului Cluj Arena, edificiu cu dublu rol: de mândrie a Ardealului și de poză de fundal aducătoare de voturi care va apărea pe afișele electorale. “Site-ul a fost realizat de catre angajații societății noastre, neimplicând niciun cost din bani publici.”,  zice directorul SC Cluj Arena SA, Radu Rațiu, ca să închidă din start gura celor care, văzând abominabila creație, poate ar fi vrut să afle mai multe detalii, gen cine l-o făcut, cu cât, dacă o terminat liceul… de-astea. Io mă dau pe net de prin 1998 toamna, la propriu, așa că pot spune liniștit că am văzut de toate în domeniu. Am crescut odată cu netul iar atunci când vizitez un site nou mi-e ușor să-l evaluez. Există site-uri urâte cu spume dar care oferă informații utile și sunt ușor de navigat. Sau site-uri superbe grafic dar care n-au nicio logică. Ei bine, clujarena.ro reușește să fie și urât și prost. Deși e construit pe o platformă wordpress, suficientă pentru un site de prezentare, site-ul pare realizat în bătaie de joc. Folosește tema ePhoto, „customizată” cu succes până la un grad maxim de urâțenie. Probabil de către fiul neîndemânatic al vreunui șef de pe acolo, pe niște mii de euro justificați de facturi pentru „hârtie igienică”. Că așa se face pe la noi.

Pun mai jos niște capturi de ecran în care semnalez doar câteva dintre aspectele absolut jenante pentru un site de interes major, imaginea în online a unui proiect de zeci de milioane de euro.

***

Fiindcă site-ul a fost făcut probabil pe un laptop, autorul nu s-a gândit că unii dintre noi avem monitoare cu rezoluții mai mari de 1500×833 (cât are poza din background) și că pe astfel de monitoare poza arată nașpa rău centrată acolo așa. Că veni vorba de poză: bat-o s-o bată! Acum, când stadionul e gata și sunt mii de poze cu el din toate pozițiile, cum să pui background o simulare computerizată veche de ani de zile și folosită până la refuz de toată lumea? Cam câtă lene să ai în tine?

***

***

Nu intrați în secțiunea Divertisment dacă aveți căști. Jocul în flash de acolo e cu sunet și urlă…

***

Ai zice că mureau dacă băgau și trei cuvinte. Dar e bună și numa o poză strâmbă cu telefonul, nu?

***

Aici nu pot decât să zâmbesc 🙂

Random stuff-uri

O şaorma la pachet vă rog. “9 lei.” Cobor privirea să verific ce mai zice Twitter-ul. Mare greșeală. „Poftiţi :D” Ridic privirea. Fata îmi întindea o pungă, zâmbind. Cam la 10 secunde după ce am făcut comanda. Am zâmbit și io ca prostu’ şi-am plecat. Am pus mâna să văd dacă-i caldă măcar. Călduţă, deci nu era făcută chiar de ieri. Nu-i nimic, m-am consolat cu o ţeapă de ţeapă pe care şi-a luat-o un băiat care voia să cumpere flori de 8 martie, ce frumos din partea lui. În faţa noastră o găleată cu mai multe buchete de frezii. Băiatul, arătând cu degetul: “Cât costă?” “5 lei.” “Unul, vă rog”, după care scoate banii și îi dă ăluia. Floristul ia un buchet, scoate un fir de frezie din el şi-l înmânează băiatului, care rămâne blocat. Înainte să apuce să zică ceva, vânzătorul îi întoarce spatele şi se îndepărtează. Io fac un “pfff, ţţ, ţţ, ce hoţie” ca să-i arăt că-s de partea lui, dar în sinea mea mă bucuram că am aflat cum stă treaba cu freziile. Tot legat de flori, mă enervează la culme florile comune vândute cu tot cu ghiveci. Nu e o orhidee, e o nenorocită de lalea, de ce trebuie să o iau cu bulb cu tot?

***

M-am chinuit ieri câteva ore să-mi amintesc o melodie pe care o ascultam acum vreo 12 ani. O piesă făcută în Fast Tracker, un remix după ceva melodie reală. Nu-mi aduceam aminte însă nimic din ea în afară de cuvântul “dream”. Care, bineînțeles, nici nu apărea de fapt în melodie. După ce am răscolit netul și modarchive.org până am simțit că înnebunesc, am lăsat-o baltă. Astăzi, în timp ce scoteam cașcavalul din frigider mă lovește: “Set you freeeeeee….” Pfuai. Într-un minut deja era pe desktop. Asta e piesa (are extensia .xm, merge cu winamp sau vlc). E un remix tâmpițel după N-Trance – Set You Free. Îmi cer scuze pe această cale creierului meu, care s-o chinuit în background ore întregi până să recupereze din adâncurile subconştientului refrenul revelator.

***

Că vorbeam mai sus de frigider, al meu merge non-stop de o săptămână. Ieşit din garanţie acu vreo 6 luni. Trebuie să chem pe cineva înainte să ia foc, respectiv să iau foc după ce văd factura la curent.

***

Sună telefonul. “Bună ziua, facem un sondaj pentru…” “N-am vreme acuma” “Putem reveni?” Eu, idiot: “Da, da”. După-masa sună iar. Am recunoscut numărul. N-aveam chef să fiu sondat. Le dau ocupat. A doua zi dimineaţa sună iarăşi. Dau ocupat. După-masa iar. Ocupat. Faza s-a repetat timp de încă două zile. Ştiu, sunt rău şi fără inimă.

***

La sfârşitul lunii mă duc în Zaragoza în scop de dezintoxicare de Cluj, fiindcă “mood”-ul meu de acum este cam ăsta:

Get the Flash Player to see this content.

Viața-i încărcată, viața-i complicată…

…când tre’ să găsești loc de parcare. Din 2000 de când mi-am luat carnetul și până acum o lună eu nu am știut, pare-se, ce înseamnă „problema parcărilor”. Ocazional mă mai găseam în situația de a nu parca exact unde aș fi vrut, dar situația se rezolva întotdeauna în două-trei sute de metri. Și aveam tupeul să mă enervez uneori din cauza asta. Am realizat abia acum că nu poți înțelege prin ce trece un căutător de locuri de parcare decât dacă ești zilier în „meseria” asta.

Și a venit 2012-ele, plecarea de la ziar și mutarea activităților mele în plin centru de „metropolă”. Respectiv participarea obligatorie la loteria parcărilor, organizată fără niciun efort de autoritățile locale. Obligatorie dacă insiști să folosești mașina. După ce mi-am făcut abonament la primărie ca să pot parca unde vreau, am realizat că nu se pune problema de unde vreau, ci unde am norocul. Dacă am norocul. Mersul la fabrică pe la amiază poate părea pentru unii un vis frumos, dar din punct de vedere parcaricesc este, ați ghicit, un coșmar de calitate superioară. Deoarece pe perioada iernii am decis să folosim doar mașina ei, înțelegerea a fost că ea se duce la lucru dimineața cu o colegă pentru ca io să pot să-mi finalizez somnul de frumusețe, însă când vin trebuie să-i las mașina în apropiere, ca să poată merge la sală când iese, după care să vină să mă ia. Simplu, relativ.

Ora 12:05 PM, centrul Clujului, la semafor. Opresc muzica pentru a mă putea concentra şi fiindcă ştiu că la starea de nervi pe care o voi avea în 10 minute mă va enerva şi mai tare. Se face verde. Pornim în coloană şi încep să semnalizez că am de gând să opresc undeva pe partea dreaptă. Urmează primul şir de locuri de parcare, cele mai aproape de a mea pereche, unde şansele să prind unul liber din prima sunt de aproximativ 0.024% (când nu plouă). Mai ales că de obicei sunt două rânduri de maşini: alea parcate şi alea care stau cu avariile pornite în spatele lor. Desigur că n-am noroc, aşa că la următorul semafor fac dreapta, după care iarăşi dreapta, ajungând în zona a doua, mai puţin exclusivistă, un fel de ghetou al parcărilor. Aici se parchează în orice poziţie, pe ambele părţi ale drumului. O maşină de pe margine are stopurile aprinse. Opresc paralel cu ea şi mă uit rugător la şofer. Îl întreb din gesturi: “Pleci?”. “Nu, doar stau cu luminile pornite pentru a-mi bate joc de tine”, răspunde el tot prin gesturi, cu un zâmbet de om fericit în viaţă. Îmi continui drumul. Acum am un alt oropsit al sorţii în urma mea. Mă gândesc cu satisfacţie că primul loc ce-l voi găsi va fi al meu, iar el va trebui să mă aştepte până parchez triumfător. Dar de data asta nimic. Ajung în capătul străduţei, fac stânga, apoi dreapta pe o altă străduţă care are stâlpişori blestemaţi pe margini, apoi iarăşi dreapta şi ajung de unde am plecat. În continuare evenimentele pot lua mai multe întorsături. Cazul fericit și rar, găsesc un loc eliberat de curând şi mă arunc în el. Cazul foarte nefericit, ajung în urma unuia care caută să parcheze ca şi mine şi-mi dau seama că nimic nu mai are rost pe astă lume. Sau fac trei ture ale zonei şi decid că soarta s-a distrat suficient pe seama mea într-o singură zi şi-aş fi prea bou să o fac pe a patra, aşa că recurg la ultima soluţie: parcatul la dracu’ în praznic. Acolo, în mod normal, sunt şanse să găsesc loc liber, între un stâlp și un pom, am eu un loc „secret”, dar există anumite dezavantaje. Primul ar fi: “Uuuunde ai parcat? Vai cât mă pui să merg şi-i friiiig!”. Un alt dezavantaj ar fi că-i frig şi că am mult de mers. Până la ea să-i las cheia şi să “mi-o aud” şi apoi până la punctus terminus, unde ajung sleit de puteri şi unde bag un red bull ca să-mi revin şi o cafea ca să mă pot apuca de lucru. Da, știu că trebuie să-mi angajez șofer.

Ce mi-am dorit să se întâmple în 2011 și ce-a vrut 2011-ele să se întâmple

La începutul lui 2011 am făcut așa, mai în glumă, o listă cu lucruri care doream să se întâmple pe parcursul anului. Suprinzător, am nimerit câteva…

  • Să se facă, nu contează cum, nişte autostradă de la Gilău înspre unguri ca să pot ieşi cât mai repede din ţară. – Ce prost îs, cum să-mi imaginez așa ceva?
  • Să nu-l mai aud pe Băsescu vorbind. – Hăhăhă… Sigur că l-am auzit.
  • Să dispară iTunes, cel mai idiot program inventat vreodată pe care mă obligă Apple să-l folosesc pentru telefon. – N-a dispărut și nici nu sunt șanse să dispară.
  • Să nu-mi scap iPhone-ul pe asfalt că nu mai am bani de altul. – L-am scăpat de vreo opt ori, până la urmă am primit cadou varianta nouă.
  • Să se termine tot petrolul din lume. – Nici vorbă, îl scot ăștia și din piatră seacă.
  • Să se întâmple ceva spectaculos. – S-a întâmplat o p…
  • Să se lase Megan Fox de actorie. Nu știți cine-i Megan Fox? Perfect! – Nu s-a lăsat, cred. Îmi este lene să verific.
  • Să nu-l mai aud pe Justin Bieber întâmplător la radio și apoi să mă înjur că n-am mutat pe alt post. – Ptiu, l-am auzit pe Europa FM. Deci 2012 fără Europa FM.
  • Să dea România faliment și să vină să ne conducă alții. Învăț maghiară dacă trebuie. – Nope, poate anul ăsta totuși.
  • Să nu se mai prăbușească avioane. – S-au :(.
  • Să nu se mai construiască catedrala mântuirii iar în locul ei să se facă un aquapark sau, fie, un adăpost pentru câini. – Se construiește fără nicio jenă.
  • Să-l interneze pe Vadim. – Liber ca pasărea cerului.
  • Să nu se mai scumpească benzina, că altfel… – S-o scumpit ca nebuna.
  • Să plec din România de tot, dacă se mai scumpeşte benzina. – Mda, sunt tot aici, că-mi pare rău să vă las singuri.
  • Dacă nu plec de tot din România, să vizitez trei țări.Vizitat-am.
  • Să am asfalt în Floreşti.AM!!!!! Chiar am!
  • Să păţească ceva urât urât de tot primarul din Floreşti, dacă nu voi avea asfalt. – Are noroc că am asfalt.
  • Să se reducă rata pupincurismului de pe Twitter și din blogosferă. – Haha.
  • Să dispară Facebook. – Nu numai că nu a dispărut, dar în curând userul de fb o să fie trecut obligatoriu pe certificatele de naștere.
  • Să nu mor.Încă aici.