Monthly Archives: March 2012

Săriți direct la prăjitură

E foarte bine când cineva îți semnalizează cu farurile că este radar în față. Dar nu tot timpul. De exemplu atunci când unii îți dau flash-uri cu 10 kilometri înainte de radar și tu reduci viteza la 59 și aștepti. Și aștepti. Și nu mai apare nicio mașină de poliție. Și până la urmă te saturi și accelerezi și o vezi. Și-ți stă inima. O altă situație: în aproape toate (dacă nu cumva toate) cazurile, ăia cu radarul pândesc o singură direcție de mers. Pe lângă detectarea vitezei ei îți fac și poză, ca să poată dovedi că tu ai fost la volan în caz că vrei să contești amenda. Așa că după ce treci de un radar îndreptat înspre tine, e cam inutil să-i avertizezi pe ăia cu care te întâlnești, fiindcă mașina de poliție e cu spatele la ei. Dacă au viteză cu siguranță vor încetini când o vor vedea, dar nu se află niciun moment în pericol de a fi opriți. Dacă treci pe lângă o mașină a poliției parcată pe marginea drumului cu spatele la tine, da, atunci anunți pe cei care vin din sens opus. Asta teoretic. Practic toată lumea flash-uiește disperată în toate direcțiile.

***

Așteptând la Mac, mă uitam la o mamă care-i lua copilului un Happy Meal. Întrebată cu ce fel de sandwich să fie și auzind opțiunile – hamburger, cheeseburger și McPuișor – femeia a ales rapid „puișorul”. Deși mănânc fără discriminare orice de la Mac, că-mi place și n-am voință să mănânc „sănătos”, n-am putut să nu mă gândesc că femeia a făcut cea mai proastă alegere pentru copilul ei. Spre deosebire de hamburger și cheeseburger, care, conform site-ului companiei, conțin carne de vită fără alți aditivi, carnea din McPuișor vine cu niște bonusuri. Felia conține: carne din piept și pulpă de pui, piele pui, înveliș pane (făină grâu, condimente, sare, pesmet, agenți de coacere E300, E450, E500, drojdie), ulei vegetal. Nu tocmai ce i-aș da unui copil de trei ani să mănânce. Faza e că diminutivarea puiului din denumirea produsului, o mișcare de marketing genială, te duce cu gândul la ceva inofensiv, drăguț și cu puține calorii, numai bun pentru copii.

***

De pe site-ul lui Adi Hădean am găsit rețeta la Chocolate Lava.Vă anunț cu nedisimulată mândrie că am încercat-o și mi-o ieșit spectaculos. Dovadă stau poza de mai jos și martorii/degustătorii extaziați 🙂

Unul dintre cele mai moderne stadioane din Europa are unul dintre cele mai proaste site-uri de stadion din… lume

În titlu avem de a face cu un record, cred. Alaltăieri a fost anunțată „lansarea” www.clujarena.ro, site-ul stadionului Cluj Arena, edificiu cu dublu rol: de mândrie a Ardealului și de poză de fundal aducătoare de voturi care va apărea pe afișele electorale. “Site-ul a fost realizat de catre angajații societății noastre, neimplicând niciun cost din bani publici.”,  zice directorul SC Cluj Arena SA, Radu Rațiu, ca să închidă din start gura celor care, văzând abominabila creație, poate ar fi vrut să afle mai multe detalii, gen cine l-o făcut, cu cât, dacă o terminat liceul… de-astea. Io mă dau pe net de prin 1998 toamna, la propriu, așa că pot spune liniștit că am văzut de toate în domeniu. Am crescut odată cu netul iar atunci când vizitez un site nou mi-e ușor să-l evaluez. Există site-uri urâte cu spume dar care oferă informații utile și sunt ușor de navigat. Sau site-uri superbe grafic dar care n-au nicio logică. Ei bine, clujarena.ro reușește să fie și urât și prost. Deși e construit pe o platformă wordpress, suficientă pentru un site de prezentare, site-ul pare realizat în bătaie de joc. Folosește tema ePhoto, „customizată” cu succes până la un grad maxim de urâțenie. Probabil de către fiul neîndemânatic al vreunui șef de pe acolo, pe niște mii de euro justificați de facturi pentru „hârtie igienică”. Că așa se face pe la noi.

Pun mai jos niște capturi de ecran în care semnalez doar câteva dintre aspectele absolut jenante pentru un site de interes major, imaginea în online a unui proiect de zeci de milioane de euro.

***

Fiindcă site-ul a fost făcut probabil pe un laptop, autorul nu s-a gândit că unii dintre noi avem monitoare cu rezoluții mai mari de 1500×833 (cât are poza din background) și că pe astfel de monitoare poza arată nașpa rău centrată acolo așa. Că veni vorba de poză: bat-o s-o bată! Acum, când stadionul e gata și sunt mii de poze cu el din toate pozițiile, cum să pui background o simulare computerizată veche de ani de zile și folosită până la refuz de toată lumea? Cam câtă lene să ai în tine?

***

***

Nu intrați în secțiunea Divertisment dacă aveți căști. Jocul în flash de acolo e cu sunet și urlă…

***

Ai zice că mureau dacă băgau și trei cuvinte. Dar e bună și numa o poză strâmbă cu telefonul, nu?

***

Aici nu pot decât să zâmbesc 🙂

Într-o seară

Nigerianul auzi un muget. Se întorceau vacile de la păscut. Pe mijlocul străzii, agale, mânate de un țigănuș cu o nuia lungă cât el. Deși locuia la oraș, strada nigerianului era străbătută zilnic de ciurdă. Oare ale cui sunt? Una știa că e a vecinului de peste drum, dar restul cât de adânc în oraș mergeau oare? Soarele apunea portocaliu, iar prietenii nigerianului știau că vor fi chemați de la joacă în curând. Și el urma să fie chemat. În ultimele ore aruncase câteva priviri înspre poarta casei lui, dar nu văzuse ceea ce și-ar fi dorit. „Poate totuși a venit şi nu l-am văzut”, își zise. Începea să simtă golul acela în piept. Nigerianul primise porecla în clasa a II-a, într-o iarnă. Aproape toată iarna venise la școală cu aceeași căciulă, pe care și-o punea pe cap în fiecare pauză. Îi plăcea cum îi stă cu ea, mai ales că părul său, jumătate creț – jumătate nu, avea prostul obicei de a nu sta niciodată așa cum era pieptănat. Un coleg i-a zis “Semeni cu un nigerian cu căciula aia”. De fapt voia să zică eschimos. Și nigerian a rămas. Acum se îndrepta cu doi dintre prietenii lui, frate și soră, înspre casa lor. Întotdeauna a fost fascinat de ce se întâmplă în curțile altora. Fiecare gospodărie, alta decât a lui, avea tot felul cotloane bune de explorat și escaladat. Cel mai mult îi plăceau însă grădinile vecinilor, deși acolo copiii nu apucau să se joace prea des. Grădina lui nu avea locuri „misterioase”, unde să-i ducă pe copiii din vecini. Era prea ordonată. Ale altora aveau în schimb tufișuri, barăci, iarbă deasă și copaci printre care se putea ascunde și care puteau ascunde… nu ştia exact ce, dar sigur putea fi ceva fascinant. În curtea în care tocmai intrase acum cu prietenii săi erau câțiva vecini care povesteau și râdeau cu tatăl copiilor. Dacia familiei era scoasă afară din garaj, cu capota deschisă şi cu multe scule şi cârpe murdare de ulei de motor împrăştiate pe lângă ea. Copiii fugiră în casă, unde bunicii se uitau la televizor la știri. În bucătărie era lumină și se auzea cum cineva manevra niște farfurii și tacâmuri. Nigerianul ajunse în ușa bucătăriei și, prin perdeaua împotriva țânțarilor, privi în interior. În mijlocul mesei era o oală mare cu cartofi fierți și decojiți, împreună cu câteva ouă ce primiseră același tratament. Se vedea că-s fierbinți toate. O pâine, câteva cepe verzi, solnița și o farfurioară cu unt și brânză telemea completau masa de cină. Copilului i se făcu brusc foame. Știa că și maică-sa îl așteaptă cu mâncare, dar așa poftă de cartofi fierți cu sare și cu ceapă avea… “Toată lumea la masă!”, se auzi glasul mamei. “Mergeți mai întâi și spălați-vă pe mâini!”. Nigerianul știa că a sosit timpul să plece. Era bine crescut și nu ar fi rămas pe capul vecinilor la cină. Spuse “sărumâna” și făcu stânga împrejur. Soarele era deja apus iar în aer plutea mirosul de seară de vară târzie, un pic rece. Băiatul trase aer în piept și oftă. Nu avea mult de mers. Dacă fugea, ar fi putut străbate distanța până acasă în două minute. Dar nu se grăbea. Golul din piept îl simţea acum puternic. În seara asta văzuse cum ar fi trebuit să fie lucrurile de fapt. Cu cartofi fierți și ceapă verde. „Oare o venit? S-o fi culcat?” Intră în curte și se uită direct în locul unde ar trebuit să fie bicicleta. Nu era acolo. Își dădu seama ce va urma. Se gândi puțin la ce fac prietenii lui în acel moment și îi dădură lacrimile. Neputință și supărare. Acum singurul lucru pe care și-l mai dorea era să apuce să mănânce liniștit ceva, orice, înainte de… Intră în casă: „Mamăăă, mi-i foame”.

Prima şi ultima parte sunt vag interesante, cea din mijloc e de umplutură

Zilele trecute, în timp ce aruncam gunoiul, am văzut pentru câteva momente cum arată fără machiaj chestia aia pe care fiecare dintre noi o pictează în diverse culori, fiindcă în stare naturală nu-i tocmai plăcută la vedere. Realitate cred că-i zice. În pungile pe care le duceam la gunoi era o parte din conținutul frigiderului, care s-a defectat. La ghenă, o femeie care căuta prin gunoi. Am început să golesc plasele. În momentul acela femeia s-a repezit și a început să scormonească printre morcovii congelați și alte chestii perisabile pe care nu mai aveam unde să le depozitez și eram nevoit să le arunc. Modul în care a sărit, ca un câine flămând și fără a-mi arunca vreo privire, m-a făcut să-mi fie rușine. De norocul pe care-l am, de a nu fi dus niciodată lipsă de nimic. De faptul că nu am simțit vreo urmă de compasiune sau alt sentiment nobil. De ce nedreaptă e viaţa şi ce aşteptări uneori ridicole avem de la ea, noi ăştia care nu ştim ce înseamnă să te zbaţi ca să supravieţuieşti de pe o zi pe alta. Cum credem că ni se cuvin chestii doar fiindcă le-am avut dintotdeauna.

***

Ziceam de frigider. În 2007, când ne-am mutat, ne-am cumpărat frigider nou, ca să se asorteze cu noul din jur. Lovit de un patriotism idiot, am insistat să luăm Arctic. Acum două săptămâni am remarcat că Arcticul nostru a devenit workaholic. Adică funcționa 24/24. De răcit răcea, dar consuma curent cât o clădire de birouri, iar în final probabil că ar fi crăpat de epuizare. Chemat pe cei de la service. Într-un minut diagnosticul: E compromisă carcasa. Nu mai aveți ce să-i faceți. Nu-i în garanție? Normal că nu. Hm. Faceți o cerere și spuneți că vi s-a defectat carcasa. O să v-o înlocuiască, veți rămâne cu ușile și motorul de la ăsta vechi, în rest va fi totul nou. 250 de lei manopera. Deci cum? Arctic înlocuiește frigidere în afara garanției? Îmi miroase a defecte de fabricație la nivel extins, a căror ascundere se face prin înlocuirea fără nicio obiecție aparatelor stricate. Probabil multe. Am făcut cerere. De mână. Acum trebuie să ne prefacem că nu s-au inventat frigiderele timp de două săptămâni.

***

Un timelapse cu Venus și Jupiter apunând. 124 de cadre pe parcursul a vreo două ore, cu geamul deschis şi cu 5 grade pierdute în apartament. Fiindcă nu am intervalometru, am făcut pozele manual, la intervale nu foarte regulate.

Varianta mai lungă şi HD, pe YouTube

Random stuff-uri

O şaorma la pachet vă rog. “9 lei.” Cobor privirea să verific ce mai zice Twitter-ul. Mare greșeală. „Poftiţi :D” Ridic privirea. Fata îmi întindea o pungă, zâmbind. Cam la 10 secunde după ce am făcut comanda. Am zâmbit și io ca prostu’ şi-am plecat. Am pus mâna să văd dacă-i caldă măcar. Călduţă, deci nu era făcută chiar de ieri. Nu-i nimic, m-am consolat cu o ţeapă de ţeapă pe care şi-a luat-o un băiat care voia să cumpere flori de 8 martie, ce frumos din partea lui. În faţa noastră o găleată cu mai multe buchete de frezii. Băiatul, arătând cu degetul: “Cât costă?” “5 lei.” “Unul, vă rog”, după care scoate banii și îi dă ăluia. Floristul ia un buchet, scoate un fir de frezie din el şi-l înmânează băiatului, care rămâne blocat. Înainte să apuce să zică ceva, vânzătorul îi întoarce spatele şi se îndepărtează. Io fac un “pfff, ţţ, ţţ, ce hoţie” ca să-i arăt că-s de partea lui, dar în sinea mea mă bucuram că am aflat cum stă treaba cu freziile. Tot legat de flori, mă enervează la culme florile comune vândute cu tot cu ghiveci. Nu e o orhidee, e o nenorocită de lalea, de ce trebuie să o iau cu bulb cu tot?

***

M-am chinuit ieri câteva ore să-mi amintesc o melodie pe care o ascultam acum vreo 12 ani. O piesă făcută în Fast Tracker, un remix după ceva melodie reală. Nu-mi aduceam aminte însă nimic din ea în afară de cuvântul “dream”. Care, bineînțeles, nici nu apărea de fapt în melodie. După ce am răscolit netul și modarchive.org până am simțit că înnebunesc, am lăsat-o baltă. Astăzi, în timp ce scoteam cașcavalul din frigider mă lovește: “Set you freeeeeee….” Pfuai. Într-un minut deja era pe desktop. Asta e piesa (are extensia .xm, merge cu winamp sau vlc). E un remix tâmpițel după N-Trance – Set You Free. Îmi cer scuze pe această cale creierului meu, care s-o chinuit în background ore întregi până să recupereze din adâncurile subconştientului refrenul revelator.

***

Că vorbeam mai sus de frigider, al meu merge non-stop de o săptămână. Ieşit din garanţie acu vreo 6 luni. Trebuie să chem pe cineva înainte să ia foc, respectiv să iau foc după ce văd factura la curent.

***

Sună telefonul. “Bună ziua, facem un sondaj pentru…” “N-am vreme acuma” “Putem reveni?” Eu, idiot: “Da, da”. După-masa sună iar. Am recunoscut numărul. N-aveam chef să fiu sondat. Le dau ocupat. A doua zi dimineaţa sună iarăşi. Dau ocupat. După-masa iar. Ocupat. Faza s-a repetat timp de încă două zile. Ştiu, sunt rău şi fără inimă.

***

La sfârşitul lunii mă duc în Zaragoza în scop de dezintoxicare de Cluj, fiindcă “mood”-ul meu de acum este cam ăsta:

Get the Flash Player to see this content.