N-am avut nicio șansă în fața florilor

“Cred ca viata urbana s-ar schimba pentru fiecare daca am fi inconjurati de foarte multe flori flori.In loc de trotuare plictisitoare am putea vedea flori de sezon.” – Iftime Cristina, project manager

Ceea ce tocmai ați citit mai sus, și anume despre “înlocuirea trotuarelor cu flori”, este un “proiect” care a intrat în finala competiției Pepsi Refresh, competiție de idei cu o miză destul de însemnnată: 20.000 de dolari pentru punerea în practică a unui proiect de “împrospătare urbană”. Ăsta a fost primul concurs la care am participat vreodată, fiindcă am considerat că ideea mea, pe care am numit-o City Start, ar fi potrivită pentru Cluj.

La competiția desfășurată pe Facebook au fost înscrise peste 600 de idei, care în primă fază trebuiau votate și comentate. După eliminări, în a doua etapă au rămas doar 100, voturile acumulate până atunci fiind resetate la zero, în ideea că fiecare pornește cu șanse egale. Lupta se dădea acum pentru top 10. A început iar goana după voturi. Am făcut și eu ce-am știut: stresat prietenii cu link-uri (mulțumesc), desemnat nevastă ca PR (mersi iubire!!), twituieli, articole explicative și un filmuleț. Am intrat în febra competiției fiind motivat de feedback-ul pozitiv primit de la oameni de ale căror păreri îmi pasă. Pînă la urmă am adunat 184 de voturi. Locul 25 din 100. Din Cluj au mai participat Emil, Dan și Lorand. Niciunul dintre noi nu a ajuns în top 10 însă…

Una dintre ideile intrate în Top 10 va câștiga premiul. Aș putea încheia aici, cu un “Baftă tuturor!”, dar parcă totuși nu 🙂 Read on…

Până la momentul finalei, acesta a fost un concurs de prietenii, nu de idei. Cine a reușit să-și mobilizeze cei mai mulți prieteni să voteze a urcat în top. Organizatorii au știut asta, de aceea și-au rezervat dreptul să aleagă câștigătorul din primii zece clasați pe baza deciziei unui juriu, nu pe baza voturilor. Cu toate astea mi se pare destul de grav faptul că majoritatea ideilor ce au ajuns în Top 10 au în spate asociații/cluburi. Care evident au membri. Asta înseamnă multe conturi de facebook și multă promovare. Șansele participanților pe cont propriu, cu un cerc limitat de cunoscuți, au fost reduse astfel substanțial încă de la început. O altă problemă a constituit-o sistemul de votare. Mulți dădeau click pe Votează și credeau că au votat, dar votul nu se înregistra deoarece aplicația Pepsi avea nevoie de aprobare înainte de a o putea folosi în acest scop. Deci, după ce permiteai accesul aplicației, trebuia să te întorci și să votezi din nou. Vă dați seama că mulți nu înțelegeau acest mecanism sau nu aveau vreme să stea să verifice și n-ai cum să-i învinovățești. Unora le-am explicat pas cu pas ce trebuie să facă, pe alții i-am lăsat în pace fiindcă sincer îmi era jenă să le răpesc atât de mult timp. Și mai e un aspect. Atunci când promovezi în online o acțiune umanitară, un caz emoționant, vei mobiliza lumea să facă aproape orice. Când vine vorba de a mobiliza lumea pentru a ajuta pe cineva să câștige un concurs, chiar dacă argumentul este “pentru orașul nostru“, mulți se gândesc: “Bine mă, am lucruri mai bune de făcut decât să-l ajut pe ăla să câștige 20.000 de dolari”. Cu toate că în cazul de față, dacă ideea mea câștiga, primeam banii pentru a o pune în practică, nu pentru a merge în vacanță la Rio. Iar reticența asta s-a văzut: deși proiectul meu a fost promovat pe mai multe bloguri, pe facebook ori pe twitter, câștigul în voturi a fost mic. Zic asta fiindcă știu exact de la cine au venit cam 80% din voturi 🙂

Topul scuză mijloacele

Conform regulamentului concursului,  juriul va da note fiecărei idei din Top 10 pentru:

– măsura în care ideea este adecvată la tema provocării lansate prin concurs;
– gradul de originalitate al ideii;
– măsura în care ideea poate fi pusă în practică;
– impactul pozitiv pe care îl are implementarea ideii asupra comunităţii.

Haideți să vedem care sunt ideile rămase în competiție și care luptă pentru 20.000 de dolari, ocazie cu care o să înțelegeți care-i problema mea:

1. În decembrie și Mos Craciun e voluntar – 1186 voturi – campanie umanitară care are ca scop strîngerea de voluntari pentru oferirea de cadouri de Crăciun copiilor săraci. Ei spun așa:  “Vom bate din usa in usa, avand la noi scrisorile simple si pline de candoare a peste 1000 de copiii extrem de saraci care il asteapta in acest an pe Mosu’.” Eu spun că asta nu are nicio legătură cu tema concursului.

2. Un copil, un copac – 1102 voturi – plantare de copaci, acțiune organizată de zibo.ro, un site pentru copii, deci cu o susținere sănătoasă. Referitor la idee, nu știu ce să zic. De originalitate nu mă leg, dar oare copacii vor fi plantați în oraș? Întreb doar.

3. Turnul nostru – 930 voturi –  proiect conceput de un arhitect, student arhitect, ecolog, inginer, un specialist in comunicare și un artist vizual. Este vorba despre înfrumusețarea unui vechi turn de apă, plasat lîngă o pasarelă pietonală din Iași. Deși s-ar încadra cel mai bine în ideea de refresh urban, a cheltui 20.000 de dolari pentru a estetiza o construcție care n-are niciun scop mi se pare o risipă.

4. Home Mătăsari – 912 voturi – renovarea unor case vechi pentru a fi locuite de studenți. Un proiect care există deja și care are nevoie de bani. Încerc să-mi dau seama cu ce anume contribuie la “refreshul” urban.

5. Green City Tușnad – 910 voturi – se dorește colectarea 100% selectivă a deșeurilor din Băile Tușnad. Este interesant de știut dacă 20.000 de dolari ajung pentru așa ceva și cum ar putea fi susținută ideea pe termen lung.

6. Parc de antrenament urban – 908 voturi – un parc pentru Break-Dancing, Freerunning, Tricking, Parkour, Slackline, Trial și Flatland sau Bar-fitness. Cam de nișă, dar este ceva vizibil în peisajul citadin și oamenii și-au încercat norocul. Dacă le iese, bravo lor.

7. Florile dau refresh vieții urbane – 891 voturi – înlocuirea trotuarelor cu flori. Dacă atât zice fata, eu are rost să mai zic ceva?

8. Turismul din România – 887 voturi – Elena Udrea, tu ești? Nu, e doar o altă idee fără nicio idee.

9. Transport urban – 867 voturi – un site (existent deja) care te ajută să te deplasezi cu mijiloacele de transport în comun are nevoie de finanțare. Nimic rău în asta, dar iarăși nu văd unde este refresh-ul urban aici.

10. Incubator107 – Scoala de pasiuni – 845 voturi – Un alt proiect existent. Ei spun așa: “Noi îți dăm curajul să descoperi ce te pasionează cu adevărat. Dacă ai descoperit deja, noi te asmuțim să îi înveți și pe ceilalți și să îți faci o breaslă de făcători-de-bine cu care să-ți transformi orașul.” Deci refresh-ul urban îl realizezi tu, după ce te învață ei cum.

***

Le mulțumesc celor care au scris despre proiect/l-au menționat pe blogurile lor: Daniel Rus, Andrei Aroneț, Alex BartișCristian Manafu, ChinezuTvdeceGroparu, Dan Olteanu, CiuleaAndrei Crivăț, Lorand Minyo (dacă am uitat pe cineva, scuze).

Mai pun o dată filmulețul, că știu că v-a plăcut:)