Monthly Archives: April 2011

Când eram mic, aveam un vis…

Serios acuma. Când eram mic, îmi imaginam deseori cum ar fi să pot vedea grafic urmele pașilor mei, din momentul în care am început să umblu și până în momentul acela. Să văd așa “cu roșu”, pe o hartă pe care pot face zoom, pe unde am călcat și pe unde nu, sub formă de linii. Ceva în genul desenului de mai jos. De ce voiam asta? Eram curios ce suprafață de pe Pământ am reușit să “acopăr”. Tâmpenii de copil…

Suntem în 2011 și se pare că, de prin iunie anul trecut, cineva vrea să-mi îndeplinească visul 🙂 Zic că de prin iunie, fiindcă de atunci mi-am instalat sistemul iOS 4 pe telefon, care mai apoi, perseverent, a păstrat un jurnal cu toate mișcările mele. Înregistrările, definite prin latitudine, longitudine și ora la care s-a făcut localizarea, sunt păstrate într-un fișier necriptat. Interesant este că fișierul și-a continuat existența și în noul model de iPhone pe care l-am achiziționat în octombrie. Acuratețea localizărilor nu este chiar așa cum visam eu când eram mic, adică la centimetru, dar totuși, să nu fim prea pretențioși fiindcă băieții sunt la început. Momentan telefonul calculează locația aproximativă în care ai fost, folosindu-se de coordonatele celor mai apropiate antene GSM. Nu folosește deci gps-ul din telefon, cel mai probabil fiindcă ar consuma bateria mult prea repede și te-ai prinde că se coace ceva “sub capotă”. Bineînțeles că scandalul e în floare, fiindcă nimeni nu pricepe de ce sunt adunate datele astea, care, conform celor care le-au descoperit, rămân în telefon și pe calculatorul unde îți faci de obicei backup-uri, nefiind trimise niciunde. Deocamdată. Dar chiar dacă nu sunt folosite de Apple, la ele are acces liber oricine pune mâna pe telefonul sau pe calculatorul tău. Ia să vedem cam pe unde ai fost tu în data de 10 martie la ora 9? Ups…

Oricum, din reprezentarea grafică a plimbărilor mele prin țară din ultimul an, pot să observ că am neglijat Moldova și sudul țării 🙂 Roadtrip required!

(click pe poză pt a mări)

Cu liniuțe, după excursie

Am ajuns acasă mai bronzat ca vineri şi acum ştiu că Veneţia are formă de peşte. Nu ştiam.

Intro

– În înghesuiala tipică de la îmbarcarea în low-costuri, în care fiecare galopează înspre avion pentru a prinde un loc mai bun, patru proști au luat-o spre coada avionului, desi nu era scară acolo. Ăia de la securitate să facă infarct, nu alta.
– Am aflat că nu am voie sa fac poze în avion ci doar pe geamul acestuia. Interiorul e secret pare-se. Sau stewardul nu avea de lucru decât să mă frece pe mine la cap.
– Căpitanul ne anunță că “we are expecting some turbulences due to a thunderstorm in the area. Well, nothing to worry about, anyway…”. Tonul distrat al vocii sale mi-a confirmat că nu am de ce mă teme. Ce naiba, e doar un autobuz zburător de 80 de tone, ce se poate întâmpla?
– La fiecare decolare şi aterizare am emoții, așa că îmi fac de lucru pozând:

***

Am aterizat pe aeroportul din Treviso, pe o vreme în completă antiteză cu ce-am lăsat în urmă la Cluj. De la aeroport am luat autocarul până în Veneţia, apoi waterbus-ul până pe insula Lido di Venezia unde era hotelul. Drumul spre hotel a implicat traversarea Canal Grande, care este coridorul maritim principal al Veneției.

– La hotel, în timp ce făceam checkin-ul, auzim din spate: “Sunteți din Romania?!” O, la dracu. Ne întoarcem şi dăm peste unul cu gura până la urechi cu ceva saci de rufe în mână, ce aștepta să-i sărim în brațe, probabil. Da, suntem. “Și eu, lucrez aici…”. Bravo ţie. Recepționerul, încurcat, ne explică: “He works here for us”. Ne hlizim unii la alţii, până ăla cu rufele îşi dă seama că nu mai are rost şi pleacă. Deși recepţionerul avea pașapoartele noastre şi ştia ce “hram” purtăm, tot mi-a fost jenă că am fost deconspirat în gura mare că-s romeno. Laurei i-am zis că dacă ne mai întrebă cineva altă dată, să zicem că suntem bulgari sau unguri. Sau tunisieni. Orice altceva.

– Hotelul foarte drăguţ, pe o stradă curată, liniştită şi atât de plină de verdeaţă de ziceai că eşti în grădina botanică. Nu mi-a convenit că internetul era pe bani. În schimb mi-a plăcut oglinda imensă din cameră, pusă acolo evident ca să pară camera mai mare, dar oricum, de mare efect. A, nu pricep o chestie: de ce camerista de la orice hotel unde am fost, după ce face patul, bagă plapuma nu ştiu cum pe sub saltea, de trebuie să depui un efort considerabil ca să o scoţi de acolo cu picioarele, după ce te-ai pus în pat şi simţi că abia te poţi mişca sub ea? Care-i faza?

În prima zi am rămas pe insulă şi am vizitat plaja, unde Laura a căutat scoici (a reuşit să adune vreo două kile, toate cică bune de păstrat, drept urmare le-am păstrat…) iar eu am pozat chestii.

Veneţia

Gondola? Gondola? Cam așa cum auzi bișnițarii prin parcarea mall-urilor oferindu-ţi parfumuri, aşa auzi cuvântul gondola în Veneţia. Ei bine, noi ne-am mulţumit să fotografiem gondolele, care de departe, aşa cum le vedeai plutind pe canale, arătau superb, dar de aproape ziceai că erau made în China. Pernuţe în formă de inimioară, puf, tapiţerii în culori de un gust îndoielnic, toate astea inspirau periculos de mult kitsch. În mintea mea gondola era o ambarcaţiune sobră, elegantă şi… neagră 🙂

– Străduţele veneţiene mi-au adus aminte de cele din Nisa, cu restaurante şi magazine la tot pasul. E o adevărată aventură să le străbaţi şi să descoperi tot felul de cotloane în care se ascunde un restaurant cochet sau poate un anticariat în care speri că vei găsi cine ştie ce comori unicat. Deasupra noastră, a furnicarului de turişti care străbate labirintul de străduţe ce au câteodată mai puţin de un metru lăţime, localnicii îşi duc viaţa nestingheriţi, dovadă fiind rufele întinse la uscat peste tot, fotografiate bineînţeles cu mare entuziasm de toată lumea. Ce face Veneţia unică sunt însă canalele şi multitudinea de poduri şi poduleţe care le traversează şi pe sub care trec gondole şi alte bărci, fiecare cu treaba lor.

– Apa din canalele veneţiene este curată, iar străduţele, indiferent de lăţime, nu te iau prin surprindere cu niciun miros neplăcut pe care, spre ruşinea mea, m-am tot aşteptat din moment în moment să-l simt. E evident la care miros mă refer. Apropo de apă, era să-mi scap de vreo două ori telefonul în ea, încercând să pozez/filmez din waterbus-ul în mişcare. Chiar mă gândesc oare câte telefoane şi aparate foto zac pe fundul canalelor?

– Venețienii sunt darnici cu Wi-Fi-ul. Mă refer la localnici, că există și ceva wi-fi de la primărie, dar ăla e pe bani. În schimb găseşti reţele wireless neparolate la tot pasul de unde mai poţi da un tweet, fiindcă, nu-i aşa, excursia are mult mai mult farmec dacă şi cei de acasă văd ce vezi tu şi te înjură în gând 😛

– Şi prin Veneţia şi prin Lido e plin de supermarketuri Billa, de unde luam apă şi alte cele la preţuri bune. Un RedBull, de exemplu, costă un euro. Comic că, în Cluj, singurul Billa existent abia o mai duce de pe o zi pe alta.

– Am vizitat grupul de insule Murano, unde meşteri sticlari fac diverse chestii scumpe din sticlă, bune de privit şi, dacă ai bani şi bagaj de cală, de cumpărat. Pe Murano sunt vreo trei restaurante unde NU vă recomand să mâncaţi, tocmai fiindcă sunt doar vreo trei restaurante…
– În altă zi am fost pe Burano, o insulă mai îndepărtată, cam la 40 de minute cu vaporaşul. Clădirile vopsite în culori vii şi lipsa vegetaţiei fac din locul ăsta un paradis pentru pictori şi fotografi. Burano mai este renumită şi pentru produsele din dantelărie care se fac acolo.

– Un singur McDonald’s este în Veneţia şi, previzibil, este plin 24/24.

– Turişti cu duiumul, deşi abia acum începe sezonul. Am înţeles că în full season e călcare în picioare. Şi acum am dat peste nelipsiţii chinezi şi peste extrem de mulţi francezi. Italienii sunt gălăgioşi de felul lor, însă francezii le fac concurenţă serioasă. Plus că francezilor nu le pasă că nu se cunosc între ei. Dacă se descoperă unii pe alţii în acelaşi loc, să te ţii socializare! Vous etes français aussi? Oui! Ooooo!  Blablablablablabla… o oră. Am asistat la nenumărate astfel de scene cât am călătorit cu waterbus-urile.

– Cerşetori extrem de puţini. Am numărat doi, din care unul era român. Cum am aflat? I-am zis Laurei în glumă “ia uite, primul cerşetor, să vezi că-i român“, şi auzim din spate “Da’ îmi dai nişte bani?“. Bun aşa.

Final

În momentul în care pilotul a zis “Cabin crew, prepare for descent” am observat pe hublou, în depărtare, o nebuloasă. Nebuloasa aia era plafonul de nori sub care se ascundea Clujul. Învăluit într-o lumină demnă de un veritabil Dracula Land, l-am găsit aşa cum l-am lăsat: cu bălţi, cu gropi şi cu opt grade Celsius.

***

Mai multe poze în galeria de pe Picasa: LINK

Veneția

Mâine foarte de dimineață plec la Veneția până marți. Sper să prind răsăritul din avion, și să-l și văd/imortalizez, dacă am noroc și mă pun pe partea ce dă înspre răsărit.. Filme cu telefonul, iar poze cu 450D-ul lui soră-mea în lipsa 550D-ului meu iubit care acum este în mâinile altcuiva, dar să nu divaghez… Internet în Veneția cică este din belșug, partea proastă e că trebuia să cumpăr un “permis” de utilizare a WiFi-ului ce acoperă orașul cu trei zile înainte de a ajunge, ca să pot beneficia de preț la jumătate. Cam aiurea. Orange-ul îmi dă 150 de mega în roaming la 35 de euro, ceea ce nu sună chiar așa de rău, dacă astfel am conexiune peste tot. Vremea se anunță cuminte.