În fiecare zi…

În fiecare zi, la noi in redacție se dezbate cine face sexul. Articulat, fiindcă e vorba de articolul de la rubrica sex, pe care nimeni nu vrea să-l facă. Articolul. Câteodată, după negocieri aprinse, accept eu să-l fac, contra unei ciocolate cu rom sau gratis. Mie mi-e ușor să-l fac, fiindcă de obicei scriu pentru rubrica de IT, iar cele două domenii sunt foarte apropiate. In meniul siteului, Știință / IT e chiar deasupra sexului. Totuși, am impresia ca mă vând cam ieftin… 🙂

***

M-am cam înșelat cu privire la iPad. Așa-i când îți dai cu părerea despre ceva văzut în poze. De curând am avut ocazia să mă joc cu un iPad, pe care l-am configurat pentru cineva. După care, grație lui Hudrea (i-am pus link deși își ține blogul pe privat, nu știu de ce), am mai testat unul. Urmează o postare extatică.

Mai mic decât mi-am imaginat, dar și mai subțire, cu un ecran limpede și luminos, iPad-ul este dispozitivul perfect pentru relaxare. Doar ținându-l în mâini simți cum viața ta se simplifică și uiți că există tastaturi, mauși și alte chestii cu fire care te obligă să stai la birou când tu ai chef să citești ceva tolănit sau să te așezi în poziții ciudate cu laptopul în poală, cu grijă să nu-ți ia foc. Uiți și de iPhone-ul de care erai până atunci mândru, fiindcă ecranul iPad-ului îl face face de râs și te gândești cum oare ai putut să te chiorăști în chestia aia mică.

Cu iPad-ul, internetul este o plăcere. Redescoperi plăcerea cititului. YouTube-ul este o desfătare. Pentru mail nici n-am cuvinte 🙂

Dacă pentru acasă un iPad nu este o necesitate (deși dacă ai bani merită), pentru cineva care călătorește mult ar trebui să fie obligatoriu. Poate înlocui cu succes un laptop, cele 10 ore de baterie îți permit vizionarea de filme în timpul călătoriilor cu avionul sau cu trenul, ai net oriunde există semnal 3g sau WiFi și îl poți folosi ca backup pentru pozele realizate cu camera foto. Nu mai zic de jocuri care arată superb sau de miile de aplicații de toate tipurile care se pot rula pe el.

Dacă îmi iau și eu? Totuși nu. Nu încă, aștept varianta îmbunătățită de la anul.

***

Am adăugat în meniul de sus două noi linkuri: Video și Excursii. Excursii este pentru cei care ar dori să afle una alta despre locurile pe care le-am vizitat și despre care am scris; mie îmi place să citesc impresii de călătorie ale celor care au fost undeva înaintea mea. Linkul Video este spre o pagină în care am pus o parte dintre clipurile video pe care le-am realizat cu diverse ocazii.


Publicat

în

,

de către

Etichete: