Monthly Archives: September 2010

Cu vecini

Nu știu dacă am mai scris despre vecinul din apartamentul de deasupra mea. Oricum, mai merită câteva rânduri, fiind un special. Zilnic, el sau ea scapă ceva pe jos. Acel ceva seamănă, după sunet, cu o bilă care cade pe gresie. Și se aude așa un țââc pâc pâc pâc pâc pâc pîc pîc… De zeci de ori pe zi. Și noaptea. Mor de curiozitate să știu ce-i chestia aia. Într-o noapte a scăpat însă o bilă de vreo 20 de kile, am dedus io, sau ceva ganteră, halteră, pe nevastă-sa… încât s-a zguduit blocul iar inima mea s-a oprit preț de o secundă. Toate astea au loc în pauzele în care nu găurește ceva cu bormașina sau nu bocănește cu ciocanul. Este imposibil să te muți de trei ani și tu încă să amenajezi două nenorocite de camere. Probabil că vă este cunoscută povestea totuși.

Mâine este ziua răzbunării! Am luat niște șine, că-mi schimb draperiile, iar șinele trebuie montate. De tavan. Prin găuri, multe găuri. Cu bormașina. Când? La o oră potrivită: 11 pm. Cred că termin până la 0:00, dar nu se știe.

***

Am tot încercat să-mi ignor vecinii, sperând ca și ei să facă același lucru în cazul meu. Să ignor că absolut de fiecare dată când vin acasă îi găsesc la grătar în spatele blocului, sau la bere, sau la pierdut vremea. Și absolut de fiecare dată să trec prin fața lor, iar ei să-mi studieze plasele, cutiile sau ce mai car eu. Să știe ora la care plec și la care vin, când duc gunoiul sau când ud florile de pe balcon. Nu există moment al zilei în care să nu fie un grup de gardă în dreptul grătarului ce ocupă un loc de parcare și nu e strâns de-acolo niciodată. Din păcate perioada de ignorare s-a terminat, și nu din vina mea. Cu câteva zile în urmă, după ce am parcat mașina și am ieșit din ea, aud din “cer”: “Vecine… Veciiine!”. Mă uit și-l văd la balcon. “Mută-ți și tu mașina un pic mai în spate, ca să pot și eu ieși”. Mă uit la mașina lui, mă uit la el, nu zic nimic. Zice el în schimb: “Dacă vine cineva și parchează în spatele meu nu mai pot ieși”. În spatele lui, la doi metri, fiind grătarul. Intangibil și respectat, șansele ca să fie mutat de cineva pentru a parca în locul lui erau minime spre zero. Dar vecinelul curului știa asta, doar că îi era lene să dea un picuț cu spatele ca să iasă pe lângă mine. N-am scos nici un sunet, în schimb am intrat în mașină și am demarat cu scrâșnet de roți (și de dinți) până în capătul opus al parcării, ca să-i fac loc. Încă un cuvânt despre parcări din partea altui cretinoid și o să fac ce trebuia să fac de la început. Iau o pensulă și-mi marchez locul de parcare cumpărat odată cu apartamentul, îmi pun un lanț de jur împrejur și inaugurez oficial epoca “Nu parca pe locul meu, că mori!”.

Aplicații utile pentru iPhone

Inspirat de Alex și topul său de aplicații pentru Android, am decis să realizez și eu o listă similară pentru iOS, sistem de operare pe care sunt convins că îl cunosc îndeajuns încât să pot face recomandări celor care acum îl descoperă.

Deoarece numărul de aplicații disponibile în AppStore este imens în acest moment (peste 250.000), un utilizator începător de iPhone ar putea avea dificultăți în a găsi programele care oferă un plus de valoare telefonului. Iată câteva dintre aplicațiile mele preferate. La sfârșitul fiecărei descrieri se află linkul spre locația din App Store de unde puteți descărca aplicația.

Continue reading

Cel mai folositor lucru din lume

Era vara anului 1990. Românii primeau ajutoare de la străini. Eu aveam aproape opt ani. Țin minte că într-o zi s-a răspândit vestea pe stradă că în curtea bisericii se împart cutii cu ajutoare primite de la francezi. Săracii francezi, pe atunci nu ne cunoșteau. Nu mai știu exact dacă și ai mei s-au dus să ia sau le-a adus popa la ușă, dar cert e că o cutie a ajuns și la noi în casă. Primul meu contact cu occidentul. Sau cel puțin cu mâncarea occidentală, fiindcă asta conținea cutia. Pentru mine însă, a fost un fel de Moș Crăciun combinat cu iepurașul la pătrat. Vă întrebați ce era în cutie. O să râdeți: niște biscuiți “fini” cu cremă de vanilie (cred că erau Prince), brânză topită La vache qui rit, o cutie de Nesquick (la care eu am crezut că-i zice Nespuick ani buni), o conservă de porumb dulce și încă ceva alimente de care nu-mi amintesc, deci nu m-au impresionat. Singurele chestii necomestibile erau o carte poștală cu un mesaj de la oamenii de bine care au trimis alimentele și… un desfăcător de conserve. Imediat ce tata s-a dumirit cum se folosește desfăcătorul și ne-a făcut o demonstrație, eu am căzut în admirație față de unealtă. Mi se părea cel mai high-tech lucru văzut până atunci. Gata cu conservele desfăcute cu cuțitul, bun venit luxului suprem!

Mama încă are desfăcătorul în sertarul din bucătărie. În stare perfectă de funcționare.

Ieri, în Cora, am luat niște conserve cu ton și m-a lovit: oare eu de ce naiba nu am un desfăcător? De ce, deși știu că s-a inventat o sculă în acest scop, încă îmi risc integritatea degetelor desfăcând conserve cu cuțitul, ca un neanderthalian?

Ajuns la raionul cu produse pentru bucătărie, nu mi-a venit să-mi cred ochilor: pe raft, un “L’Ouvre Boîte” absolut identic cu cel primit de la francezi acum douăzeci de ani aștepta să-și înceapă lunga și utila viață în bucătăria mea.

Io nu cred

Că în 2014 va fi așa ca în clipul de mai jos. Suedezii de la TAT (companie care dezvoltă interfețe cu utilizatorul pentru sistemele de operare mobile) au făcut un concept video interesant pe alocuri. Și trist un pic. Mi-am dat seama că și io fac ca ăla din clip dimineața: înșfac telefonul și timp de 10 minute mă uit ce s-a mai întâmplat, chiar dacă nu puteau să se întâmple multe de la ora 3 am, cât era când m-am ridicat de la calculator. Deci dependența de informație actualizată ne va fi încurajată și înlesnită în viitor. Faza cu ecranul încorporat în oglinda din baie mi se pare complet aiurea și, în afară de cazul în care producerea ecranelor de orice mărime va fi mai ieftină decât producerea hârtiei igienice, nu cred că va trece de stadiul de fiță.