Monthly Archives: March 2010

Firimituri

Martie, încerc să mă trezesc.

* Am cumpărat de curiozitate revista OK. O porcărie paginată plictisitor, cu poze pe care le poți vedea pe net cu o lună înainte.

* Abia aștept să fac un grătar acasă la Alba și să mă joc cu câinele prin grădină. Azi am pornit aerul condiționat în mașină. Ză heat iz coming.

* Foursquare ar fi mișto dacă ar fi folosit de mai multă lume. Twitter vine din spate cu un serviciu similar, Facebook cochetează de asemenea cu geolocația. Foursquare are deocamdată avantajul insignelor pe care le câștigi în funcție de unde și cât te plimbi, te face primar dacă mergi într-un loc de mai multe ori ca alții… ce mai, chestii irezistibile! :P.  Sunt primar în nouă locații, cele mai notabile fiind hipermarketul Cora și Muzeul Apei din Florești 🙂 și am 7 badges. Respect me, god damn it!

* Mi-am luat monitor/televizor Samsung P2770HD de 27 de inci. Recomand, raport excelent calitate/preț, doar că e cam scump la vedere prin magazine.

* Oare când vor face IMAX la Cluj?

* Scriu și pe blogul FTR din când în când. Despre twitteriști și despre ridicătorii de ștergătoare.

* Nu cred ca am vazut vreodată o reclamă mai sinistră decât cea cu Bittman la Millenium Bank. Sper să falimenteze agenția de publicitate răspunzătoare de atrocitate, iar “creativii” să nu-și mai găsească de lucru în domeniul ăsta veci pururi. Îngrețoșați-vă:

* Mai e criză?

* Dropbox e un serviciu care-ți oferă un folder virtual de 2 GB, gratuit, în care poți da copy/paste la fișiere iar acestea sunt încărcate pe serverul lor, fiind accesibile din orice locație cu internet. Inclusiv de pe telefoanele mobile. Foarte utilă chestie, am început să o folosesc tot mai des. Pentru mai mult spațiu de stocare trebuie plătit, însă 2 GB ajung pentru fișiere text, poze și alte cele.

Dropbox își face un folder în Windows Explorer, în care poți da paste/delete la orice tip de fișiere

* Înjuram mai jos pe primarul din Florești. La două zile după (ca urmare sau ca coincidență habar n-am, înclin spre a doua), a venit unul cu o lamă și a răzuit un pic gropile, așa cât să le facă suportabile. Fericirea a durat vreo trei zile, până a plouat.

* Noul site Gândul bate la fund site-ul Realitatea din toate punctele de vedere.