Picasa vrea să te cunoască
Noua versiune a softului de catalogare și retușare a pozelor de la Google, Picasa 3.5, aduce o noutate care ar fi impresionantă dacă nu ar fi un pic îngrijorătoare. Astfel, Google ne „dăruiește” un algoritm de detectare a fețelor din fotografiile personale și de grupare a acestora după numele persoanelor cărora le aparțin. Mai întâi programul găsește toate fețele, le sortează, apoi te pune să îi spui cine sunt persoanele respective. Urmarea: de fiecare dată când vei descărca în calculator poze noi, fețele din ele sunt detectate automat și puse frumos în foldere virtuale ce au numele celor recunoscuți. Foldere virtuale, adică Picasa nu mută pozele de pe hard niciunde, ci doar fețele sunt selectate și afișate la un loc, sub formă de fișiere în foldere. E interesant că sunt recunoscute şi feţe aflate în fundalul unei poze, chiar dacă sunt nefocusate sau întunecate. Am aflat astfel că am vreo 3500 de poze cu Laura și vreo 300 în care apar eu. Sigur, exceptând pozele de la nunta mea, unde e logic să apar. În rest prieteni, părinți, bunici, unchi, mătuși, toți sunt face-tag-uiți și în felul ăsta ușor găsibili. Este disponibilă şi sincronizarea cu albumele Picasa Web Albums care au beneficiat de face recognition înainte de implementarea acestei tehnologii şi programul pentru desktop. Și mă gândesc așa că dacă tehnologia asta de recunoaștere, care chiar funcționează, e disponibilă oricui, atunci ce fel de OZN-uri de softuri au la dispoziție diversele servicii mai mult sau mai puțin secrete? Practic, dacă apari în vreo poză obscură undeva într-un colț de net, să fii găsit e o nimica toată. Nu mai zic de camerele de supraveghere prin intermediul cărora un soft în genul ăstuia te poate recunoaște imediat și te trezești săltat din mijlocul pieței, întrebându-te cum și de ce ți s-a întâmplat așa ceva.
Facebook – un hi5 fără steluțe și sclipici
Mi-am făcut cont pe Facebook, fiindcă avea toată lumea și am zis să nu fiu eu mai prost… Doar că la câtă publicitate i se face mă așteptam la ceva mai interesant. În contextul în care eu am deja blog și cont pe Twitter, Facebook mi se pare degeaba. Pui poze, linkuri, clipuri, texte… sună familiar? Apoi dai accept la „prieteni” pe care nu știai că-i ai, persoane de care n-ai auzit în viața ta. Mai sunt și ceva jocuri, unul dintre ele, Farmville, fiind campionul inutilității pe Pământ. Am intrat în el invitat fiind. Farmville, după cum îi spune și numele, presupune o fermă, unde tu ești fermier și poți să-ți dezvolți cotețul. Un fel de joc de strategie cu grafică proastă realizat în flash. Poți chiar să cumperi cu cardul chestii pentru ferma ta – deși tre să ai sub doi neuroni pentru a strica un leu pe așa ceva. Io deja am în fermă vreo doi cai, ceva rațe, niște pomi și dracu mai știe ce altceva că n-am mai intrat de o lună pe acolo.
Tocmai fiindcă este mult prea consumator de timp să întreții atâtea conturi (blog, cont de Twitter, Facebook și altele) în același timp, unii se gândesc cum să le combine. Mă refer Google și la niște minți luminate de acolo care propun ceva nou: Google Wave. Încă în stadiu preliminar, Wave promite. Am urmărit prezentarea de aici, îmi plac toate ideile prezentate precum și faptul că este open source și poate fi implementat independent de Google. Însă, pentru ca Wave să devină ușor de folosit și de înțeles, trebuie să fie pus într-o formă accesibilă tuturor și suficient de spectaculoasă, mai ales că Google visează la înlocuirea clasicelor email-uri cu „wave-uri”. De asemenea Google se bazează mult pe developeri pentru crearea unor aplicații cât mai interesante pentru serviciu. Nu în ultimul rând, existența aplicațiilor Wave pentru dispozitivele mobile vor avea un cuvânt greu de spus.
Star Trek și Bok
Momentan revăd Star Trek: The Next Generation, serialul copilăriei mele, pe care-l așteptam în fiecare duminică pe TVR 1 în cadrul emisiunii Știință și imaginație și sufeream răuuuu când nu-l difuzau. Call me nerdy. Acum pot să-mi aleg oricare dintre cele 178 de episoade din cele șapte serii, pot pune pe pauză, ce mai… nici nu aș fi visat atunci la așa ceva. Deși a fost filmat începând cu 1987 şi până în 1994, și acum mi se pare excelent făcut totul, de la alegerea actorilor până la efecte speciale și poveste.
PS. Dacă mai ieri realizam ce similitudini fonetice există între klingoniană și maghiară, azi l-am găsit pe future-Boc într-un episod din TNG. Mă rog, aici se numea Bok, dar priviți:
