Monthly Archives: September 2009

Red Romanian Roads

Dacă veți face un drum mai lung prin țară veți observa că șoselele sunt roșii. Asta pentru că sunt presărate la tot pasul cu bucăți de câini și ocazional de vulpi sau iepuri. Pe drumul Cluj-Călărași cred că am văzut vreo 2000 de cadavre. Inclusiv pe autostradă, unde dacă ai ghinionul să pleznești un animal ți-ai nenorocit mașina. Cum a pățit-o un Audi care ne-a depășit, pentru ca mai apoi să-l găsim tras pe dreapta, cu pasagerii admirând o ditamai gaura în spoilerul față. Desigur, cu 300 de metri mai înainte am trecut grațios și peste câinele vinovat, lățit în mijlocul drumului alături de o bucată mare de spoiler.

***

Ce poți să pățești din cauza unui GPS cu hărți neupdatate și, evident, a ghinionului atroce? Ce am pățit eu: amendă cinci milioane și reținerea talonului mașinii în Bucureștiul mamii lui. Eram pe un drum care ducea la centura ocolitoare a Bucureștiului și GPS-ul mi-a zis să o iau la stânga. Am luat-o. Nu merg zece metri că mă și pomenesc cu o sirenă de poliție în spate. Io am văzut mașina Poliției venind din dreapta dar nu i-am dat importanță. Se pare că el mi-a dat mie. Se coboară un țigan din mașină și mă anunță că nu aveam voie să fac stânga, că am trecut peste linia continuă și că vai ce ilegalitate am făcut. Îi explic că n-am fost în zona respectivă în viața mea, că GPS-ul mi-a zis să o iau pe acolo, că nu există indicator cu interzis la stânga, că nu există indicator obligatoriu la dreapta, că linia continuă era aproape invizibilă la cât de vechi erau marcajele, că l-am văzut venind și nu sunt tâmpit să încalc legea cu bună știință în fața lui, practic toate circumstanțele atenuante din lume. Replica lui: dacă GPS-ul zicea să o iei pe contrasens, o luai? Îl văd că se tot face că scrie ceva dar nu scria nimic și îmi pică fisa. Îl întreb că ce se poate face, cum să rezolvăm blabla. Mă întreabă câți bani am la mine. Îi zic că vreo 2 milioane, dar nu-s sigur. Mă pune să verific. Rahat, aveam 60 de lei, fiindcă alimentasem de 150 cu zece minute înainte. Se enervează, probabil că l-am înjurat cu o sumă așa de mică. Scrie amenda, semnez (greșeala mea) și numa ce văd că dă să plece. Cu talonul mașinii. Îl întreb de ce nu-mi dă talonul. Zice că nu am rovinietă și că pot să-l iau înapoi când o să am. Îi spun că-s din Cluj și nu pot să bat atâta drum pentru un talon. Ce face rahatul tuciuriu? Demarează și mă lasă vorbind. Pe agentul organului masculin de reproducere îl chema Mitu Nicolae.

***

Blocajele rutiere sunt ceva atât diabolic încât probabil că există o întreagă știință în spatele explicării producerii lor. Cum este posibil să rămâi blocat peste o oră în mijlocul câmpului, la vreo trei kilometri de intrarea în Sebeș și să nu te miști nici măcar un centimetru în tot acest timp, ca mai apoi brusc să poți circula lejer în continuare? În tot acest timp din sens opus traficul părea normal. Am zis că doar ceva catasstrofal gen prăbușirea unui meteorit ar acorda circumstanțe atenuante unei astfel de situații. Nici vorbă, nici măcar un rahat de accident nu avusese loc. Încă mă întreb ce s-a întâmplat.

Arsenal Park Movie

No bun, am terminat de asamblat un filmuleț zic eu foarte grăitor ce prezintă atracțiile Arsenal Park și cu ce ne-am ocupat timpul pe acolo. Enjoy!

***

Alte imagini filmate găsiți: aici (Sebastian), aici (Denisa) și aici (Andrei)

Unic în România: Arsenal Park

Weekend-ul ăsta am fost cu nevasta la Arsenal Park, o “unitate militară de vacanță” situată, greu de crezut, chiar în România. Lângă Orăștie, pe o suprafață de 80 de hectare se întinde un complex de vacanță de patru stele unde, chiar dacă ai rămâne o săptămână, nu ai avea cum să te plictisești vreun moment. Odată ajunși în stabiliment am uitat complet de lumea de afară și timp de două zile n-am știut ce-i ăla TV, PC sau net.

Pe lângă Andrei Crivăț, veche cunoștință, am avut plăcerea să-i cunosc la fața locului pe Sebastian (Visurât), Denisa, Ovidiu Sîrb, Corina, Orădeanul, Lilișor, Nebuloasa și Groparu.

Într-un cadru natural, plin de vegetație, se găsesc locuri de cazare cu paturi amenajate în taburi sau pe afeți de tun dar și camere “normale” cu două paturi sau chiar vile de lux. Noi am fost cazați într-o așa-numită “cameră a ofițerilor” în care ne-am simțit ca acasă, având la dispoziție tot confortul necesar. Pentru prima dată după multă vreme am găsit niște perne ca lumea!

Tot parcul este plin de vehicule militare scoase din uz care contribuie din plin la senzația că te afli într-un spațiu de cazarmă.

Ce am făcut? Pe lângă multe plimbări pe jos și cu bicicletele (care sunt la liber) am profitat de amabilitatea gazdelor și ne-am bucurat de ture cu boogie-uri și mașinuțe de golf, am jucat minigolf și am fost zdruncinați într-o plimbare memorabilă cu un transportor pe șenile, bătrân da’ rău. Ne-am dat și cu tiroliana.

Mi-a plăcut în mod deosebit airsoft-ul, Arsenal Park având niște locații ideale pentru partide de airsoft. Băieții de la Airsoft Deva au adus echipamentele și au avut răbdarea să ne explice regulile. După care s-a trecut la acțiune. La final,  pe lângă experiența în sine eu am avut un motiv în plus de încântare, reușind să dobor o pradă valoroasă: un exemplar din specia groparienilor. Primele două partide am reușit să scap nepușcat fiindcă ostilitățile s-au desfășurat printre niște ruine. Când vânătoarea s-a mutat în pădure, lucrurile s-au complicat. Dacă toți erau îmbrăcați în costume de camuflaj, sau oricum, măcar în culori neutre, eu zburdam printre copaci îmbrăcat în… roșu. Drept urmare cred că n-au trecut două minute și am fost executat cu două bile-n meclă.

Seara am stat în jurul unui foc de tabără uriaș (cel mai mare văzut de mine până acum) și am mâncat diverse bunătăți la grătar, udate cu bere și pălincă.

Tot respectul pentru gazde, doamna Amalia Matei (PR), domnul Marius Cristescu (unul dintre proprietarii parcului) și simpaticul Berni care s-au asigurat că “delegației” de bloggeri nu-i lipsește nimic.

Arsenal Park pare a fi din toate punctele de vedere cel mai bun loc pentru teambuilding-uri. Tot ce pot să spun este că au mai rămas atât de multe activități recreative de făcut în Arsenal Park încât la anul ne vom reîntoarce 100%, pentru cel puțin încă un weekend de “militărie”.

Mai jos sunt un slideshow (click pe slideshow pentru a accesa galeria întreagă) și niște poze, o să postez și un filmuleț cu ce-am filmat puțin mai incolo. OK, filmul e gata și vizionabil aici.

UPDATE: despre weekend-ul de pomină au scris: Andrei Crivăț (are un film cu o coloană sonoră tare de tot), Visurât (I, II, III), Denisa (poze superbe), Nebuloasa (cu lux de amănunte), Orădeanul (alte poze faine) și Lilișor (în trei episoade), Groparu (cu și mai multe amănunte), Ovidiu Sârb (un milion de poze) și a sa Corină. Deci, așadar și prin urmare concluzia-i că or scris mulți, ceea ce numa bine poa să-nsemne 🙂

Slideshow:

***

Poze:

Ovidiu Sârb

Nebuloasa

Denisa și Groparu

Oradeanul

“Sitting duck”

În timpul conferinței..

Laura

Groparu în exercițiul funcțiunii

Andrei Crivăț și Sebastian Bârgău


Fumatul ucide!

And i don’t give a fuck. Despre altceva vreau să vorbesc. Am văzut un episod din Penn & Teller : Bullshit! mai vechi în care se dezbătea problema interzicerii fumatului în locurile publice și se lua apărarea fumătorilor. Au fost citate niște studii care demonstrau că fumatul pasiv nu te îmbolnăvește de cancer, rezultând că toate restricțiile sunt degeaba. Ok, probabil că nu faci cancer stând în preajma fumătorilor. Se poate. Nu s-a pus însă următoarea problemă: de ce ar trebui nefumătorii să accepte mirosul de țigară dacă nu le place? Dacă fumatul țigărilor nu ar produce mirosul binecunoscut în toată încăperea unde se fumează totul ar fi în regulă. Pace și armonie. Dar să fiu obligat să simt mirosul de țigară nu este ok. E ca și când eu m-aș duce undeva și aș da foc la bețișoare parfumate cu miros de vanilie. Sigur vor exista persoane în preajmă cărora vanilia le displace profund și vor obiecta.