Monthly Archives: May 2009

Curge timpul de parcă zboară

Filme văzute de curând:

X-Men Origins: Wolverine – la limita dintre ok și cheesy. Foarte multe clișee, pe de altă parte jucat acceptabil și cu niște efecte speciale satisfăcătoare.

Star Trekbun, dar mă așteptam la mai mult sincer să fiu. Trailerele prevesteau ceva de proporții epice. Bugetul imens a asigurat spectaculozitatea scenelor de acțiune, actorii sunt toți carismatici și bine aleși. Vor fi continuări pentru că acest prim “episod” a resetat franciza, cum altfel decât printr-o șmecherie întoarcere în timp / viitor paralel ? :).

Angels & Demonsdeși am fost la el fără prea mari așteptări după eșecul numit Codul lui DaVinci, Angels & Demons se ridică mult peste acesta. Povestea închegată, multă acțiune, scene șoc, Roma în toată splendoarea ei fac din această ecranizare a romanului lui Dan Brown un film reușit. Veriga slabă o constituie cuplul Tom Hanks / Ayelet Zurer care joacă prost. În special tipa, parcă îi vine să râdă în timpul fiecărei scene. Ewan Mc Gregor face un rol bun.

***

Am trecut de la Windows XP la Windows 7 Release Candidate, profitând de mărinimia Microsoft care te lasă să-l folosești gratis până în martie la anu. Ascultând diverse “sfaturi” am instalat varianta pe 64 de biți. Habar nu am de ce am făcut-o fiindcă rulez în proporție de 99% aplicații pe 32 biți, am numa  2 giga de memorie, deci mă doare în cot că sistemul suportă un milion de giga, astfel că sporul de performanță față de versiunea mai “proastă” este foarte aproape de zero. În schimb mă lupt cu incompatibilități de drivere și alte neajunsuri. Să o iau de la început și să bag versiunea pe 32 de biți ar însemna alte câteva ore din viață irosite. Ce-mi place la Windows 7 este Windows Media Center-ul care face cu tunerul meu time shifting implicit. Mai precis înregistrează în timp real emisiunea la care te uiți, vrei nu vrei. Dacă intervine ceva (mergi la baie, mânci ceva) pui pe pauză și reiei emisiunea / filmul când te întorci. De asemenea dacă ai pierdut o scenă pur și simplu derulezi înapoi și te mai uiți odată. E mișto pentru că astfel te poți uita la emisiuni sărind peste pauzele de publicitate.

***

Se întâmplă și în spațiu. După ce timp de vreo 10 zile au bibilit la telescopul Hubble ca să-i prelungeacă viața, i-au instalat nu știu câte noi instrumente și au schimbat pe cele vechi sau stricate, astronauții erau s-o facă de  oaie chiar în ultima zi. Mai precis, în timpul ultimei ieșiri în afara navetei unul dintre astronauți care se gândea probabil la restul vieții de huzur care-l așteaptă pe Pământ a tras un picior unei antene a telescopului de i-a zburat acesteia capacul protector. M-a distrat replica astronautului după ce a făcut boacăna: “I’m sick”. Cred și eu că îi era sick dacă tocmai periclitase întreaga misiune, ultima programată pentru Hubble dat fiind că flota de navete a NASA va fi desființată la anul. Din fericire pentru el și pentru omenire cei de la sol au rulat câteva teste și au stabilit că antena poate funcționa și fără capac.

Punctul mic este naveta Atlantis, înainte de întâlnirea cu telescopul Hubble, surprinsă în timp ce trece prin dreptul Soarelui. Poza a fost făcută de pe Pământ cu ajutorul unui telescop conectat la un aparat foto Canon 5D Mark II.
Image Credit: NASA/Thierry Legault

Daily hamham, behehe, miaumiau*

*Aluzie la daily cotcodac, v-ați prins…

Nu de multă vreme s-a încheiat un concurs organizat de Apple, premiul fiind niște produse care încep toate cu i oferite celui sau celei care downloadează a miliarda aplicație pentru iPhone din Apple Store. Da, ați citit bine, s-au descărcat peste un miliard de aplicații de la inaugurarea Apple Store acu un an și ceva și până acum. Aplicații propriu zise sunt cu puțin peste 35.000 dar au avut un succes fulminant, mulți dezvoltatori făcând adevărate averi din vânzarea lor. Faza funny a venit când m-am uitat în topul celor mai descărcate aplicații. În Top 10 dintre cele care costă bani găsim o aplicație care simulează o halbă de bere. Să zicem că-i nostimă, deși există o aplicație la fel gratuită. Altă aplicație afișează un lac cu pești. Deci atât, un lac, la care te uiți și vezi pești. Iar câteva zeci de milioane de oameni au plătit pentru asta… În top 10 aplicații gratuite am găsit alta genială, la figurat evident. Un simulator de “bubble wrap”, nu știu să-i zic pe românește, la care nu faci altceva decât să spargi virtual bule cu degetul. Asta spune multe despre profilul utilizatorilor de iPhone și e o consecință directă a ușurinței de utilizare a dispozitivului, ce atrage toată gama de vârste, sexe, IQ-uri. Da, și eu am descărcat prostia.

Că tot suntem la iPhone, există la el un “feature” care îmi mănâncă sănătatea. Dimineața iPhone-ul sună. Problema nu e că sună, ci că nu-l mai pot opri din sunat. Fiind tehnologie “evoluată”, ca să oprești alarma tre să faci “slide” cu degetul pe ecran într-o anumită direcție pentru a opri ciripitul. Ce să vă spun, cu un sfert de creier activat eu nici nu știu cum mă cheamă dimineața, darămite ce tre să-i fac jivinei. Așa că lucrurile decurg cu totul halucinant: telefonul sună, eu întind o mână, apăs la întâmplare până se oprește. După 10 minute sună iarași, că de fapt nu-l oprisem ci-l pusesem pe snooze, repet procedura, adorm. După alte 10 minute iarăși sună, mă sperie îngrozitor, mă ridic pe jumătate orb și încep să frec ecranul cu degetu în speranța că va tăcea dracului, apoi fac eforturi animalice de a discerne ce scrie pe ecran, încotro tre să fac nenorocitul de slide, după care reușesc, mă prăbușesc înapoi în pat și dorm dus încă două ore.

Update: azi dimineață mă găsește Laura pe marginea patului cu telefonul într-o mână și cu vaza cu bambus de pe noptieră în cealaltă mână, eu uitându-mă la vază și încercând să o “butonez” ca să nu mai sune. Și acum încă tot râde…

***

Rulează o reclamă la un produs medicamentos revoluționar denumit Aspirine. Oare despre ce o fi vorba?

***

Vecinii mei… oh, vecinii mei. Cum constructorul blocului a dispărut de pe fața planetei de când cu criza și cum rigolele din jurul blocului au rămas goale și bune de rupt gâtul în ele la ceas de noapte, vecinii s-au încordat și au decis să le umple cu ceva. Ăia de la scara 1, mai șmecheri, au adus o basculă cu pământ, ai mei, mai calici, au cărat cu roaba de pe parcela alăturată blocului. Au furat cum ar veni. După operațiunea asta au trecut la sădit. Și ce credeți că au sădit ei? Desigur, niște brazi! Și nu unu, doi ci vreo 20 de jur împrejurul blocului. Cum ar veni furați și ăștia de prin ceva pădure din apropiere, nu vă gândiți la brăduleți din ăia decorativi. Trecem peste faptul că un singur brad dacă ar fi crescut ar fi răsturnat blocul și ajungem la deznodământul inevitabil: au murit cu toții, brazii zic, ce altceva să facă la +105 de grade câte sunt la nivelul pavajului de lângă bloc. Încă încerc să-mi dau seama cum de le-a scăpat faptul că există ceva verde cunoscut sub numele generic de iarbă, care trăiește în orice condiții. Da’ probabil că de Crăciun nu puteau agăța globuri de firu ierbii.

***

Am numărul de telefon din anul 2005, și de atunci mă sună aproape lunar oameni care-l caută pe Cornel. La început am înțeles, era numărul omului, l-am preluat eu, e normal, le-am zis la toți cum stă treaba. Dar după atâta timp încă tot sună? Cine dracu era Cornel? Tre să fi fost ceva papagal cu multe relații, vreun politician/popă/vedetă TV. Dar în același timp a fost și un tip prost. În afara cazului în care n-a mierlit-o subit, nu a fost în stare să trimită un sms cu noul său număr de telefon către cei din agendă? Nu.

***

Artă modernă de București (mersi Mihai!) – poate concura cu exponatele de la muzeul Tate, nu?

Londra, the “land of choice”. Pe bune!

Bun, gata zborul, back on Earth, back to Romania, back 100 years. Încep să mă întreb dacă este o idee aşa de bună determinarea mea de a călători cât mai mult, în sensul că, după fiecare loc vizitat, creşte în mine frustrarea de a fi român şi-mi fac sânge rău (degeaba). Poate ar trebui să-mi găsesc şi eu destinaţii gen Somalia sau Afganistan, ca să văd că se poate şi mult mai nasol. Pe de altă parte întotdeauna există ceva mai nasol, pe Lună de exemplu e şi mai rău ca în Somalia, dar asta nu înseamnă că într-o zi nu o să existe autostrăzi şi metrouri pe acolo. În România în schimb… nu cred.

Am ajuns în Londra miercuri dimineaţa şi am plecat duminică tot dimineaţa. Patru zile însorite (noroc chior la cum e de obicei vremea acolo) şi extraordinar de pline în care am văzut din oraş cât ne-au ţinut puterile. Au mai rămas chestii interesante, data viitoare însă…

Am aterizat pe aeroportul Luton, în afara Londrei, unde sunt direcţionate zborurile lowcost ale Wizzair, EasyJet şi alte companii care au în comun preferinţa pentru culorile turbate cu care-şi vopsesc avioanele şi “dot” com-ul din coada numelui. Primul contact cu ceea ce înseamnă civilizaţie a constituit-o existenţa WiFi-ului gratuit în autocarul cu care am mers înspre Londra, de unde am putut să-mi verific mailurile şi să tweet-uiesc un pic ca un snob ce sunt cât timp eram pe autostradă.

Pe scurt ce mi-a atras atenţia şi am ţinut minte:

Aeroportul Luton

O reprezentare realistă a aeroportului Luton sună aşa: aeroportul din Cluj/Tîrgu Mureş e cam cât veceul din aeroportul Luton, aeroport care la rândul lui e cam cât suprafaţa cumulată a veceurilor din aeroportul Heathrow. Cu toate că pistele din România îs scurte ca dracu şi de obicei piloţii trântesc avioanele de pământ de-ţi clănţăne dinţii, e de apreciat faptul că la întoarcere pilotul a executat o aterizare foarte lină pe aeroportul din Tîrgu Mureş, semn că depinde şi de pilot cum tratează problema pistelor scurte.

Cazarea

Am stat la Ramada Jarvis Hotel,  situat lângă Hyde Park. În cameră era destul de gălăgie de la traficul de afară fiindcă geamurile erau de prin 1900 toamna. În rest LCD TV, apă minerală reîmprospătată zilnic, aer condiţionat, curăţenie. Bilă neagră: internetul, care costa 7 lire pentru o oră, 12 lire pentru o zi. Oricum ai lua-o, e hoţie la drumul mare.

Transportul


Pus la punct până în cele mai mici detalii, autobuzele cu etaj, metroul şi taxi-urile fiind folosite intens de toată lumea.

Metroul este foarte asemănător cu cel din Paris în sensul că vorbim de o reţea complexă dar în acelaşi timp uşor de folosit care străbate Londra în toate direcţiile. Cu un “pass” de turist am avut 4 zile acces nelimitat la metrou şi autobuze. Am învăţat rapid să ocolim orele de vârf când rişti să fi luat pe sus de valul de lume ce iese de la muncă şi invadează staţiile. Propoziţia “Mind the gap between de train and the platform” mi-a rămas pe veci întipărită în creier la cât de des am auzit-o. Probabil au fost mulţi cu membre rupte după ce au picat între metrou şi peron. De asemenea, am mai învăţat o regulă: nu se intră niciodată într-un metrou de unde se aude cântând un cor de suporteri.

Lumea în general tăcută în mijloacele de transport, 90% fiind cu ochii într-o carte, într-un ziar sau ascultând muzică la, desigur, iPod.  Notă discordantă fac turiştii (cei spanioli fiind guralivi din cale afară).

Taxiurile în Londra sunt toate la fel, şi mă refer aici la tipul de maşini folosite, aşa numitele “Hackney Carriages”, spaţioase şi construite exclusiv pentru acest scop, mai mare dragu’ să le vezi pe stradă.

http://www.cassini.ro/imagini/londra2009/taxi1_mare.jpg

Avioanele zboară ca muştele, în orice moment te-ai uita în sus vezi cel puţin unul, nu degeaba este oraşul cu cel mai aglomerat spaţiu aerian din lume. Zumzăitul e pe măsură.

Trecerile de pietoni

În Londra există treceri de pietoni semaforizate şi atât. Unde nu este semafor nu este nici trecere marcată. În loc de trecere stă scris pe marginea drumului Look left sau Look right, după caz, ca să ştii de unde te loveşte. Deci ai voie să treci strada dar maşinile au prioritate. Am luat la claxoane de mi s-a aplecat până mi-am dat seama cum stă treaba. Am ajuns să tresar la orice frână sau claxon chiar şi când eram pe trotuar.

http://www.cassini.ro/imagini/londra2009/trecere_mic.jpg

Mâncare

Fish & chips desigur, adică fast-food-ul tradiţional, bun, yummy, ceva bere brună locală care nu mi-a plăcut, un mic dejun cu cârnaţi şi fasole, ceai tradiţional nu, că nu-mi place ceaiul, şi cam atât din bucătăria locală, mai am de studiat. În rest am fost la un restaurant italian, la Pizza Hut, Mac şi Burgerking. Cred că bat recordul la colesterol de-mi fac acu analizele.

Gagici

Contrar aşteptărilor Londra stă binişor la capitolul ăsta. Nu am văzut grase, obeze sau purcici decât puţine, aşa cum sunt peste tot de altfel. În rest englezoaice tipice slăbuţe şi nu foarte frumoase, mari amatoare de jogging, bicicletă, multe blonde. La capitolul îmbrăcăminte pot spune, atât cât mă pricep, că englezoaica de rând nu prea excelează. Combinaţii neaşteptate şi culori cam aiurea după gusturile mele. Am văzut şi eleganţă, mai ales în plimbările pe Oxford Street, paradisul cumpărăturilor şi al piţipoancelor din lumea întreagă. Louis Vuitoanele stăteau grămezi.

Curăţenie

Curat cum la noi n-a fost și nu va fi vreodată, poate şi pentru că dacă scăpai o gumă pe jos în staţia de metrou în cinci minute venea un negru cu o pungă şi un cleşte şi o lua de pe jos.

Forţa de muncă

În Londra cred că nu s-a abolit sclavia or something. Chelneri, gunoieri, soferi de autobuz, vânzători la supermarketuri, portari etc, toţi, dar absolut toţi erau negri sau indieni. Cu toate astea taxiurile erau conduse exclusiv de albi.

Parcuri

O mulţime de parcuri, cam cât oraşul meu natal bucata, frumoase , cu minim un lac şi pline ochi de lume, lebede, raţe, porumbei. Jogging-ul este la mare modă, fuge lumea în draci. Şi nu doar în parcuri. Nu știu ce campanii s-au folosit pentru a stimula cheful de mișcare al londonezilor, dar ar fi bune și pe la noi. Biciclişti de asemenea peste tot, drumurile sunt aproape toate dotate cu pistă pentru biciclete.

iPhone-ul

Cam la fiecare 5 telefoane văzute apărea şi câte un iPhone/iPod Touch. Și al meu s-a dovedit aur curat. Profitând de GPS-ul încorporat şi de reţelele wireless gratuite ce se găseau relativ des dar şi de roamingul nesimţit de scump de la Orange, am scutit foarte mult timp fiind conştient tot timpul exact în ce loc mă aflu, unde sunt cele mai apropiate staţii de metrou, care sunt cele mai rapide rute spre un obiectiv turistic. Google Maps rulz.

Camere video stradale

Peste tot dar sincer nu prea mi-a păsat de ele.

Altele


* În restaurantul de lângă Turnul Londrei ne-a servit o româncă foarte amabilă.

* Unde există spaţiu verde în Londra, există şi oameni care stau pe el. La noi parcă iei amendă dacă faci asta.

* Covent Garden este unul dintre locurile cele mai pline de viaţă din Londra, în special noaptea. Plin de tineri cu chef de petrecere, gagicuțe îmbrăcate sau mai puţin îmbrăcate, street performers, turişti. Restaurantele gem de lume, berea la halbă se bea stând în picioare în faţa localurilor.

* Mă simt dator să comentez chestiile văzute în muzeul de artă modernă Tate. Dacă ce-am văzut acolo se cheamă artă modernă, mă tem că omenirea nu mai are nimic de oferit şi putem să ne resemnăm că mai mult nu putem. Un film cu un dobitoc în puţa goală care se mânjea cu ketchup şi apoi se tăvălea în fulgi, un tablou roşu cu o dungă maro pe margine, o funie aruncată “artistic” în mijlocul podelei… asta e artă modernă. Au fost şi nişte exponate creative dar nu mă sfiesc să categorisesc trei sferturi dintre “operele” expuse drept nişte porcării ce păreau realizate de nişte oameni cu înclinaţia artistică a unui pet de Cola. În viziunea mea artist e cel care face mai întâi o operă de mare valoare pe care nu o poate reproduce nimeni, artist căruia îi este permis apoi să facă şi un rahat de lucrare într-un moment de rătăcire. Dar dacă îţi începi cariera cu un kkt şi altceva nu eşti în stare să faci, nu te mai minţi singur şi du-te la vândut şaorme… În poza de mai jos sunt două tablouri, click pentru a mări şi vă las să ghiciţi care dintre ele este expus în Tate Museum şi care la Galeria Naţională din Londra 🙂

***

Pentru mai multe fotografii din excursie click pe thumbnail-ul de mai jos:

londra 2009
Toate imaginile din acest articol sunt proprietate personală şi pot fi folosite doar cu menţionarea sursei