Mici mici mici… damn, cât de mici!

Quick facts:

* Galaxia Calea Lactee conţine cel puţin 200 de miliarde de stele, are un diametru de 100.000 de ani lumină şi o „grosime” de aproximativ 1000 ani lumină.
* În Universul observabil se găsesc peste 100 de miliarde de galaxii.

NASA a lansat sonda spaţială Kepler (sper cu succes, că încă nu s-a ridicat de la sol racheta ce o duce) cu misiunea precisă de a căuta planete asemănătoare cu Pământul, după o serie de succese a unor sateliţi şi observatoare terestre care au determinat că multe stele studiate au una sau mai multe planete care le orbitează.  Singura problemă este că planetele „extraterestre” identificate până acum (câteva sute) sunt aproape toate giganţi precum Jupiter, fără posibilitatea de a susţine viaţa în forma cunoscută de noi. Sonda Kepler este dotată cu instrumente mult mai avansate de detecţie şi, folosind o tehnică nouă de identificare, va putea găsi planete de dimensiuni mai „terestre”. Sonda va studia un număr de 100.000 de stele împrăştiate pe o distanţă de 3.000 ani lumină. Bun, unde voiam să ajung? Privind un desen care înfăţişează „acoperirea” sondei Kepler şi ţinând cont de numerele astronomice cu care am început, mi-am dat seama pentru a mia oară ce „miopi” şi limitaţi suntem în încercarea de a găsi lumi asemănătoare cu a noastră. Şi mă refer la „noi” în general, ca formă de viaţă, că eu nu pot să-mi dau seama nici dacă îs sau nu şobolani în beciul blocului. Cu toate acestea se estimează că în minuscula zonă de cer studiată se vor găsi sute de planete „habitabile”, fapt care va permite plasarea mai precisă a sistemului nostru solar în contextul sistemelor planetare din galaxie, deoarece deocamdată nimeni nu are habar cât de rară sau de comună este o planetă precum Pământul.

(click pentru mare)


Publicat

în

de către

Etichete: