Monthly Archives: March 2009

Reţeta anului

Io n-am văzut de când mă ştiu atâta lume în parc câtă am văzut duminică. Nu mai aveai domle’ loc de câini, copii, biciclişti, joggeri şi alte specii şi subspecii. Iar cineva foarte inteligent s-a gândit c-ar fi o idee bună să sece lacul pentru ca lumea să poată admira nişte raţe care se bălăceau într-o baltă cu mătasea broaştei precum şi tonele de gunoaie de pe fund. Îs două posibilităţi: ori l-au secat să-l cureţe, ori să-l poată astupa şi să construiască blocuri pe el. Dar cum e “criză”probabil că nici una dintre variante. Îl vor lăsa secat şi jegos.

***

Eu sunt amator de Fornetti (i know, i’ll die soon). De fapt îmi plac exclusiv alea cu telemea. Am observat tehnica “subtilă” prin care vânzătoarele vând mai mult decât ar vrea clientul să cumpere. Ceri de 3 lei, îţi pune de 3,4 şi întreabă “Rămâne aşa?” iar tu zici da, da numa să termini odată.  Tehnica merge pentru că aşa fac la toată lumea. Azi însă o vânzătoare a sărit calul. Cer de 3 lei, îmi umple punga cu vârf şi aud întrebarea: “Rămâne aşa?” Mă uit la cântar, arăta 5.9 lei, mă uit la vânzătoare cu o moacă de “Eşti tâmpită?”, aia se prinde şi varsă juma de pungă înapoi. Mai dă-o-ncolo de hoţie.

***

Idee de gustare: am descoperit de vreo două luni minunea numită file de somon afumat Ocean Fish. Ca toate lucrurile bune probabil că nu-i foarte sănătos, dar ştiu că-i divin când îţi este foame. Şi pe deasupra se prepară în fix 5 minute (din care 2 se prăjeşte pâinea). O porţie de somon costă cam 17 lei şi ajunge pentru 12 felii ca alea de mai jos sau poate pentru mai multe că io n-am fineţe şi nu pot tăia somonul mai subţire. Aveţi 3 cine/mic dejunuri asigurate.

Sandwichuri pentru elefanţi (bizari)

Am fost în Irish Music Pub sâmbătă seara cu două scopuri precise: să “testăm” faimoasele sandwichuri (sau “sandviciuri” după DEX, dar nu-mi place aşa) şi să-i vedem pe Les Elephants Bizzaress live. Despre sandwichuri nu e prea mult de spus decât că n-a mai rămas nimic în farfurii. O’Ceapă şi O’Tona mi s-au părut cele mai bune. O’Bama este pentru oameni “mari” cum ar fi prietenul Mihai care, după spusele lui Andrei Crivăţ, a fost a doua fiinţă umană ce a reuşit să termine un sandwich O’Bama. Andrei nu ştia că Mihai luase între timp să guste câte o felie și din restul sandwichurilor.

O’Bama

“Elefanţii bizari” au făcut un show tare fain. Băieţii cântă cu o uşurinţă remarcabilă şi se vede că au depus mult efort să ajungă la performanţa asta. Piesele sunt lucrate şi cu ceva “catchy” în fiecare dintre ele. Pe lângă Have no Fear pe care au cântat-o ultima, au mai avut vreo câteva care mi-au plăcut. Din restul melodiilor mi-au plăcut pasaje :).  După ce lumea a cerut bis, au mai cântat două piese.

Les Elephants Bizarres

***

* A fost lansat Internet Explorer 8, cu aceeaşi meteahnă existentă şi la versiunea 7, ce mă enervează şi mă face să nu-l folosesc: când deschizi un tab nou stă vreo 2 secunde jumate şi scrie “connecting” pe tabul respectiv, deşi nu se conectează la nimic, fiind gol. La restul browserelor taburile se deschid instant, de ce la ăștia nu se poate?

* Mi-ar plăcea ca telefoanele mobile să poată fi programate să se pornească singure la o anumită oră. Nu neapărat să sune alarma ci pur si simplu să se conecteze la reţea ca să poţi primi apeluri, după ce am oprit telefonul peste noapte să zicem. Telefoanele Nokia te lasă să le opreşti dar alarma rămâne în funcţiune, ceea ce e bine dar nu suficient. Eu opresc telefonul în fiecare noapte. Nu mă interesează ce se întâmplă cât dorm eu, iar un somn liniștit e mai presus de orice.

* Tot din domeniul somnului: eu nu înțeleg cum își dă lumea seama din prima că dormeai când ei s-au găsit să te sune. “Alo, da!” “Salut, dormeai?” asta deşi eu înainte să răspund stau cinci secunde să-mi activez creierul, să-mi dreg vocea… “Nu, nu dormeam, sunt la cumpărături, spune te rog…”

***

Un mesaj pentru blonde de la o urâtă… pardon, roşcată:

Un titlu potrivit ar fi kilometric… deci mai bine fără

Din ciclul “Te-ai întrebat vreodată de ce…” : de ce femeile de servici care curăță scările blocurilor îs toate niște cretine? Absolut toate pe care le-am văzut oriunde au același obicei tâmpit: mătură praful pe uscat, adică dau cu mătura ca niște psihopate până tot praful de pe jos se ridică în jurul lor și se depune pe uși, pe pervazuri, pe frunzele plantelor decorative, la tine în plămâni… Asta dacă nu-ți ții respirația în timp ce-ți cauți disperat cheile. Cumva măturătoarele sunt imune. Nu mai zic că de multe ori nu se opresc când cobori scările și te trezești cu gunoi măturat în cap. Oare îți trebuie Facultatea de Științe Politice și Administrative ca să știi să mături doar la nivelul solului?

Tot din zona bloc-life, mi-am dat seama că eu de foarte multă vreme ajung acasă înjurând şi cu dureri acute în diverse locuri. Asta fiindcă am de cărat zilnic vreo patru tone de chestii de la mașină până în apartament. Nici nu mai țin minte când am intrat ultima oară cu mâinile în buzunar. Pe lângă cele două genți, mai întotdeauna am o plasă plină cu mâncare, sticle de apă și de suc, cine știe ce tâmpenie uitată prin mașină de ziua trecută (atunci când vin de la părinți se adaugă ghivece de flori sau/și borcane imense cu murături) toate agățate de câte un deget, în dinți și pe unde se mai poate. Iar în drum spre apartamentul salvator unde dau cu toate de podea și îmi vine să urlu am de trecut două teste de îndemânare, contorsionism și dexteritate: ușa de la scară unde trebuie să bag cartela în interfon, și ușa de la apartament care nu se poate deschide decât cu două mâini. Iar pe jos nu le pot lăsa că e praf și noroi ca-n târgu’ de vite.

***

M-am dezabonat de la o parte din blogurile, să le spunem “populare”, pe care le aveam în feed reader. Mi-am dat seama că urmăritul lor îmi ocupa prea mult timp iar conținutul era format ori din reclamă agresivă ori despre niște dispute care nu mă interesează. Când posesorii blogurilor își laudă realizările cu fiecare ocazie, înjură persoane pe care eu nu le cunosc şi o fac cu puține argumente sau promovează în haită campanii și produse, devin niște simple unelte de difuzare a informației, conținutul original interesant fiind minim.

***

O animație despre cum a început criza financiară, totul explicat foarte frumos și grafic. Mă distrează că acum toată  lumea știe de ce este criză la nivel mondial, ce se putea face pentru împiedicarea ei, cine sunt vinovații. Sper ca vinovații să se sinucidă lent în timp ce dau faliment. Cică unii au făcut-o. Eu tot n-o simt (pe ea, criza), dar cică suntem tot “abia la început” 🙂

***

N-ar trebui să existe o lege care să interzică astfel de reclame? Să stau la semafor și să citesc despre hemoroizi și alte cele? WTF! Poate tocmai mâncam un șnițel. Sunt totuși recunoscător firmei că s-a limitat la o reclamă text-only.

8 martie negru

Laura voia să conducă de 8 martie. Puteam să o las, fiindcă era 8 martie. Dar n-am vrut, că-s rău şi insensibil. Am plătit pentru asta. Un milion opt sute lei vechi. Iar ea s-a ales cu flori. Pe care eu le-am aruncat în ghenă. Telenovelă? Nu… ghinion, sau blestemul lui opt martie negru.

Cum eu am impresia că nimeni nu poate ţine de volan mai bine ca mine şi dacă nu conduc eu atunci cu siguranţă timpul alocat oricărui drum se va dubla, am ignorat repetatele rugăminţi ale Laurei de a o lăsa pe ea să conducă pe drumul de la Zalău la Cluj ce l-am făcut de 8 martie. Şi drept urmare mi-am luat-o. Când să ieşim dintr-un sat, observ că-mi face cineva flash-uri. Din păcate văd şi maşina poliţiei la nici 200 de metri. Frânez şi înaintez uitându-mă în altă direcţie, cu un mare muscoi pe căciulă.  “Ăă, cred că ţi-o făcut semn să opreşti”, zice Laura. Fuck. Am oprit la ceva distanţă, mă uit în oglindă, poliţaiu iese din maşină, deci da.., ies şi eu în întâmpinare. Scuze, nu v-am văzut, heheh… Nu-i nimic, aveaţi 82 în localitate. Serios? Da’ cum, eram încă în localitate? Da, eraţi, uitaţi, vedeţi, acolo este o casă, actele vă rog, bună ziua doamnă şi la mulţi ani de 8 martie. hehehe şi hihihi-uri. M-am dus la maşina lui, am vrut să plătesc pe loc amenda, îmi zice că nu mai are chitanţe. Că o fost invitaţie la şpagă din partea lui, că n-o fost, mă doare undeva. Sunt sigur că oricum ia destulă de la alţi şoferi, iar eu totdeauna am simţit că m-aş înjosi prea mult să mă târguiesc, milogesc etc. E totuşi o fiinţă inferioară. În timp ce ăla desena amenda mă gândeam uite măgaru’, îmi dă amendă de 8 martie. A, da stai că nu-s femeie, ce dacă e 8 martie… A, dar putea să fie Laura la volan, boule, şi clar că se punea altfel problema. Când să plec îmi zice să mai stau un pic, apoi se apucă să scotocească pe bancheta din spate într-o cutie şi numa văd că-mi întinde trei flori, “pentru doamna de 8 martie”. Mi-a trecut brusc un flash prin faţa ochilor cum îi plesnesc vreo câteva cu ele peste cap şi-i cade cascheta, dar m-am limitat la un zâmbet acru, i-am urat o zi bună (şi-un “sugi” în gând) şi m-am cărat cu amenda într-o mână şi cu florile în cealaltă. Când am ajuns acasă am aruncat freziile sau ce-or fi fost în ghena din faţa blocului, fiind desigur luat la rost că “totuşi, ce vină au săracile flori?”.

Mici mici mici… damn, cât de mici!

Quick facts:

* Galaxia Calea Lactee conţine cel puţin 200 de miliarde de stele, are un diametru de 100.000 de ani lumină şi o “grosime” de aproximativ 1000 ani lumină.
* În Universul observabil se găsesc peste 100 de miliarde de galaxii.

NASA a lansat sonda spaţială Kepler (sper cu succes, că încă nu s-a ridicat de la sol racheta ce o duce) cu misiunea precisă de a căuta planete asemănătoare cu Pământul, după o serie de succese a unor sateliţi şi observatoare terestre care au determinat că multe stele studiate au una sau mai multe planete care le orbitează.  Singura problemă este că planetele “extraterestre” identificate până acum (câteva sute) sunt aproape toate giganţi precum Jupiter, fără posibilitatea de a susţine viaţa în forma cunoscută de noi. Sonda Kepler este dotată cu instrumente mult mai avansate de detecţie şi, folosind o tehnică nouă de identificare, va putea găsi planete de dimensiuni mai “terestre”. Sonda va studia un număr de 100.000 de stele împrăştiate pe o distanţă de 3.000 ani lumină. Bun, unde voiam să ajung? Privind un desen care înfăţişează “acoperirea” sondei Kepler şi ţinând cont de numerele astronomice cu care am început, mi-am dat seama pentru a mia oară ce “miopi” şi limitaţi suntem în încercarea de a găsi lumi asemănătoare cu a noastră. Şi mă refer la “noi” în general, ca formă de viaţă, că eu nu pot să-mi dau seama nici dacă îs sau nu şobolani în beciul blocului. Cu toate acestea se estimează că în minuscula zonă de cer studiată se vor găsi sute de planete “habitabile”, fapt care va permite plasarea mai precisă a sistemului nostru solar în contextul sistemelor planetare din galaxie, deoarece deocamdată nimeni nu are habar cât de rară sau de comună este o planetă precum Pământul.

(click pentru mare)