Monthly Archives: January 2009

Deci e așa cum zic eu

Nu voiam să pomenesc de criză, fiindcă n-o simt, deci nu e problema mea, dar am totuşi o constatare/dilemă. Acum, când lumii i-a intrat bine în cap că e criză, mass media are un nou text cu rol de sperietoare ca să bage spaima în populeişăn : ne aşteaptă vremuri grele. Campionul absolut al pesimismului, badea Mircea, recită aceeaşi poezie de începe să mă cam plictisească: “Nici nu vă imaginați ce ne aşteaptă. Suntem abia la început… ne ducem dracului, toată țara se duce dracului, încă n-aţi văzut nimic”. Ok, minunat, dar întreb şi eu: care-i maximul de rău ce se poate prăvăli peste noi? Cum va fi la apogeul vremurilor grele “care ne așteaptă” spre deliciul redactorilor de știri? Nu-şi dă nimeni cu părerea? Hai, că aveți imaginație. Vom muri în chinuri de foame toţi? Sunt chiar curios, pe bune. Chiar ar fi ceva inedit să aud la ştiri: “Suntem într-o situaţie disperată, mai rău de atât chiar nu se poate… De acum încolo orice s-ar întâmpla nu poate fi decât benefic”. Dar nu, eu cred că oricare ar fi situaţia, chiar dacă încep să meargă lucrurile, de la ştiri vom afla tot că “măsurile anticriză au puține șanse de reușită”, “asistăm la un trend ascendent al economiei dar ar putea fi doar temporar și există riscuri imense”… şi tot aşa până ieşim din criză când n-o să mai zică nimeni nimic.

***

Probabil că s-a mai discutat problema dar pe mine mă enervează atribuirea diminutivului mămică oricărei femei cu copil de mână. Aud la ştiri “50 de mămici au protestat astăzi în faţă la…” şi îmi arată un grup de isterice care de care mai nasoală care strigau nu ştiu ce. Deci, ca să n-o lungim: o mămică trebuie să fie: o tipă tânără, sexi, până în 30 de ani, nu grasă şi care, fie, a dat naştere unui copil. Atunci poţi să zici “Ce mămică drăguţă…”. Restul care nu corespund atributelor sunt mame. Unele nici atît. “O mămică și-a abandonat copilul nou născut” Geeez…

Uite şi un exemplu de mămică:

Source: DeviantART

***

Ce înseamnă să ai în spate un geniu al marketingului? Să luăm cazul detergentului Ariel. Detergenții care doar spală hainele sunt depășiți. Detergentul Ariel PROTEJEAZĂ ÎMPOTRIVA petelor, cu condiția să speli mai întâi hainele cu el. Când am auzit asta mi-am imaginat direct o reclamă cu un personaj îmbrăcat în albul cel mai pur care sare într-o piscină plină cu ketchup iar “moleculele inteligente” de detergent încep să acționeze asupra moleculelor de ketchup albindu-le sau nu știu exact care e tehnologia, mâncându-le. Am revăzut reclama la un moment dat și nu era ce mi-am imaginat. Ca la orice produs minune și aici scrie cu litere mici care-i de fapt șpilul: merge numa la pete de tip granulat (wtf?). Adică sub formă de mingiuțe care se rostogolesc și care, mai exact, nu aderă. Gen pete de bile de rulment, pete de nisip, de pietre, de polistiren… chestii din astea care pătează. Sau rugină și fard de pleoape zic ei și ne arată cum unu se umple de rugină și apoi dă cu furtunul, iar rugina se duce, datorită detergentului cu care fusese spălată haina anterior, nu a apei, evident.

Adunate

Ştiţi care este spaima cea mai mare a tinerei generaţii când vine vorba să se exprime în scris? Cratimele şi i-urile. E de ajuns să aruncaţi un ochi pe blogurile unor copii sau printre comentariile de pe site-urile ziarelor, revistelor. Pfoaii ce-i acolo… Dar o reclamă AdSense agramată încă nu văzusem.

***

Conform unei hotărâri din 1996, posesorii de câini au obligaţia de a ţine animalele legate pe timpul zilei. Şi nu se referă la timpul cât plimbi câinele prin parc, ci să-l priponeşti în propria ogradă.  Deci maică-mea, deşi are curte şi grădină împrejumuite cu un gard de 2.5 m, trebuie totuşi să lege câinele, că cine ştie, poate face un salt peste poartă fix în capul unui trecător. Sau hotărârea are rolul de a proteja pe cei care îţi intră în curte de bestia înfometată? Atunci ar trebui să se aplice şi la câinii de apartament. Fiindcă ăia de apartament sunt şi mai periculoşi când vine vorba de musafiri. Să fie legaţi în timpul zilei de calorifer. La noi în bloc o familie ţine în apartament un dog german alb, cât un măgar de mărime medie. Io n-aş intra la ei decât cu o puşcă. Practic câinele ăla e lung cât juma de apartament deci e pe tine din două mişcări.

***

Mie nu mi-ar fi trecut prin cap să apelez la soluţia de mai jos…

***

Biletele sunt luate. Din 29 aprilie până în 3 mai o să mă învârt cu aparatu’ la ochi pe aici (sigur, la nivelul solului):

Mă fac regizor

Când omul se plictiseşte, îl chinuie talentul. Vă prezint aşadar rezultatul a două ore de tăiat şi lipit, de căutat “soundtrack” şi comentat.. Am montat mai jos nişte secvenţe filmate în vara lui 2007 în Munţii Făgăraş. Enjoy (cu sunet)!

Aici alternativa Vimeo, dacă sunt probleme cu YouTube (am făcut un mic artificiu ca să pornească video-ul în HQ şi poate crapă)

Windows 7, răsfăţat din faşă

(post tehnic, neamatorii de aşa ceva poa’ să-l sară liniștiți)

Windows 7 a pornit cu dreptul iar cei de la Microsoft se roagă ca review-urile să rămână la fel şi după momentul lansării. După ce am văzut un milion de articole, toate laudative la adresa Windows 7, și datorită Microsoft care oferă cu generozitate (yeah..) gratuit varianta beta a sistemului de operare şi te lasă să o foloseşti până la 1 august, am decis să văd și eu minunea. După 1 august va apărea ori beta 2, ori Release Candidate-ul. Deşi iniţial au zis că îl oferă primilor 2 milioane jumate care vor să-l încerce, între timp au ridicat restricţia văzând că au primit vreun milion de request-uri încă din prima zi. Ideea este că varianta asta de Windows 7 raportează către Microsoft orice bug sau crash, astfel încât the more, the better pentru ei.

Sistemul pe care l-am instalat eu este un Intel Core2Duo @ 2.2ghz, 2 GB RAM, placă video GeForce 8600 GT cu 512 MB RAM, 3 harddisk-uri dintre care unul pe SATA, unul pe IDE şi unul pe USB. Sistemul l-am înghesuit pe harddisk-ul IDE, singurul unde am reuşit să eliberez cu greu 30 de giga. Surprinzător, n-am resimţit în nici un fel performanţele reduse ale drive-ului IDE în comparaţie cu SATA, şi nu pot decât să-mi imaginez cu împreună cu un SSD (Solid State Drive) Windows 7 decolează. Am ales varianta pe 32 de biți a sistemului de operare, deși am înțeles că cea pe 64 este cea “de viitor”. Pe mine nu m-au interesat performanțele extreme ci compatibilitatea cu echipamentele/softurile ce funcționau pe Vista. Nu voi enumera toate îmbunătățirile cu care vine Windows 7 și care se găsesc pe toate site-urile. Am remarcat însă din prima interfața care a suferit niște schimbări binevenite. Taskbar-ul modificat, introducerea de acțiuni comandate prin gesturi (scuturi cu mouse-ul o fereastră > ferestrele se minimizează lăsând în prim plan doar  fereastra activă), shortcut-uri utile de la tastatură, toate fac munca cu sistemul de operare mult mai plăcută. Există deja o mare varietate de teme care pot fi aplicate ferestrelor, care de care mai stylish sau mai colorate, în funcție de gusturi. Imediat după instalare, Windows 7 a instalat automat toate driverele necesare (inclusiv placa video) și toate update-urile disponibile. Am încercat și un driver experimental de la  Nvidia pentru Windows 7, care după instalare a făcut niște figuri, însă apoi n-am mai avut probleme. Am remarcat cu surprindere că Windows Media Player 12 știe de accelerare hardware pentru fișierele codate H264. Modul de vizualizare a pozelor este de asemenea îmbunătățit și pe gustul meu, cu afișarea tuturor parametrilor fotografiei și un preview redimensionabil după preferințe. Probleme de compatibilitate cu programele pentru sisteme Windows mai vechi n-am avut încă dar nici nu am instalat toate ciurucurile.

Mai jos un screenshot făcut desktop-ului (dualmonitor) ; dunga neagră din partea dreaptă se datorează faptului că monitorul secund are o rezoluție mai mică decât cel principal


Click aici pentru a face download la captura originală (2960×1050)

Concluzii: Windows 7 este într-adevăr un OS “simpatic”, chiar și în varianta beta. Mai bun decât Vista din mai multe puncte de vedere. Fără multe mesaje enervante, cu meniuri simplificate și mai logice, e foarte rapid, îşi face treaba şi arată bine, cu o interfaţă bine gândită. Dar nu sunt de acord cu aserţiunile cum că Windows Vista, ghinionistul sistem de operare lansat în 2006, a fost un eşec. Un fel de Windows ME. Eu am Vista pe laptop şi rulează excelent. Mai degrabă pe atunci calculatoarele nu erau echipate ca cele de acum. Şi mă refer în special la memorie şi plăci video. Acum 2 giga de RAM sunt ceva la ordinea zilei, iar 4 giga are orice gamer care se respectă. Preţurile la RAM sunt în continuă scădere, astfel încât oricine poate să-şi revitalizeze sistemul. Deci Windows 7 se mişcă mai bine decât se mişca Vista în momentul lansării datorită sistemelor noastre îmbunătăţite, şi în mai mică măsură datorită optimizării de cod, care există fără îndoială, din moment ce kernel-ul ocupă jumătate din memoria ocupată de Vista. În momentul actual sunt decis să-l cumpăr când va apărea. Să vedem dacă mă răzgândesc până atunci.

Movie Land

Câteva filme văzute în ultima perioadă:

Bolt

Bolt cred că este unul dintre cele mai drăguţe filme de animaţie pe care le-am urmărit recent, cu un scenariu închegat şi amuzant la fiecare replică, ce umileşte multe dintre filmele cu actori reali. Apropo de filme jenante, The House Bunny este îngrozitor, ocoliţi-l cu încredere. Revenind la desenul animat, Bolt (vocea lui John Travolta) este un câine care se crede supererou, dar nu ştie că de fapt face parte dintr-un show televizat (aluzie la The Truman Show) şi toate “puterile” sale sunt datorate efectelor speciale. Atunci când producătorii decid să “însceneze” răpirea stăpânei sale pentru a creşte audienţa serialului, Bolt crede că totul este real şi porneşte în “salvarea” acesteia, evadând din studiourile de filmare. Împreună cu o pisică şi un hamster, Bolt călătoreşte de-a lungul Americii şi învaţă pe parcurs lecţii despre supravieţuire şi prietenie. Nu pot decât să mă bucur că, deşi nu au colaborat cu Pixar, Walt Disney Animation Studios s-au descurcat excelent şi se pot lăuda cu un blockbuster în toată regula.

Vicky, Cristina, Barcelona

Scarlett Johansson, Penelope Cruz şi Javier Bardem într-un film regizat de un Woody Allen la 72 de ani. Acţiunea se petrece în Spania iar subiectul este la prima vedere destul de “uşor”: două americance aflate în vacanţă la Barcelona se îndrăgostesc în moduri diferite de acelaşi bărbat, un artist foarte “latino” (Javier Bardem). Acesta încă-şi mai iubeşte fosta soţie (Penelope Cruz), artistă şi ea, dar ştie că nu vor putea niciodată să aibă o relaţie normală deoarece le lipseşte un “ingredient”… Filmul nu duce lipsă de dialoguri amuzante şi ca bonus primim cadou câteva cadre hot cu Penelope Cruz şi Scarlett Johansson în rolul ingredientului de care ziceam. Kissing.

Chiar mi-a plăcut tot la acest film, care este despre alegeri şi tipologii umane. Nu dă lecţii de morală şi creează nişte personaje foarte credibile care reuşesc cumva să fie toate agreabile. Nu există personaj negativ, nici măcar unul antipatic. Filmul se termină aşa cum începe, nimeni nu-şi schimbă felul de a fi sau viziunea asupra vieţii iar întâmplările petrecute rămân doar la stadiul de experienţă pentru personaje, o mostră de “altă posibilitate”. Mi-a rămas în memorie descrierea personajului interpretat de Scarlett: “not knowing what she wants, but knowing what she doesn’t”.

Yes Man

Un Jim Carrey foarte îmbătrânit dar comic încă. Cu toate că am râs de câteva ori, filmul a cam dus lipsă de faze comice. Practic ce vedeţi în trailer reprezintă cam 90% din poantele din film. În rest este vorba despre eternele clişee “gândeşte pozitiv” şi “nu încerca să pari altceva decât ceea ce eşti că nu-i bine şi vei fi prins cu minciuna dar apoi vei fi iertat şi totul va fi bine”. Plus o poveste de dragoste cu happy end.

De voie, de nevoie…

…citiţi o recenzie. Sâmbătă dimineaţă am dat să pornesc muzica şi n-am obţinut din boxe decât un fel de duduit continuu. Exact ce aveam nevoie ca să mă învioreze. După un sfert de oră de cotrobăit printre fire şi mufe am tras concluzia:  s-au dus dracului, după doar un an şi 4 luni de funcţionare. Garanţia fu de un an, desigur. Am desfăcut totuşi cutia de la woofer, m-am gândit că poate am norocul să găsesc vreun fir dezlipit, adică ceva pe măsura cunoştinţelor mele de reparator. N-am găsit nimic inteligibil prin jungla de acolo aşa că m-am dat bătut şi am acceptat crudul adevăr: tre să bag mâna în puşculiţă şi să-mi iau boxe noi. Pe astea puşcate o să le donez “în familie” cui o vrea să le repare. Că io n-am de gând să stau o lună până ajung boxele (care au 100 de kile), pe banii mei, la reprezentanţa Genius şi vin înapoi reparate cine ştie cum şi cu cât. Deci fuck Genius forever. După o consultare de opinii de pe net în urma căreia n-am ajuns la nici o concluzie, m-am dus la Media Galaxy să văd ce găsesc. Am găsit apropiate de bugetul meu Logitech G51 la 155 de waţi RMS, destul de gălăgioase şi cu un woofer aparent solid. Când să pun mâna să iau o cutie, dau de vechiul meu motiv de nervi: din 3 cutii cu boxe câte erau pe raft, una era goală iar celelalte două erau desfăcute şi arătau de parcă au stat la mine în balcon. Cum era de aşteptat boxele din interior erau pline de praf, amprente, semne clare că au fost folosite în vreun fel. Nu-i nimic, mă duc la Domo în capătul celălalt al mall-ului. La Domo erau munţi întregi de cutii cu boxe fix modelul dorit, toate trase în plastic şi lucitoare. Euforie, până am văzut preţul: cu un milion mai scumpe ca la Media Galaxy. Blesteme şi ‘mnezăi. Înapoi la Media Galaxy, jogging prin mall. Laura între timp se destrăbăla prin Debenhams deci aveam tot interesul să termin cât mai iute. Le-am zis la ăia de la Media Galaxy că vreau să fac boxele cadou şi nu vreau să mă fac de tot rahatul cu un ambalaj desfăcut, aşa că să sune la Altex aflat în mall-ul concurent şi să vadă dacă au acolo cutii neprihănite. Aveau, problem solved.

Logitech G51 Surround sunt cu mult peste vechiul sistem Genius ca fidelitate a sunetului. Au şi un “panou” de control pe care ţi-l pui confortabil pe birou şi de unde poţi regla volum şi alte alea fără să mai trebuiască să te târăşti sub masă la woofer. Panoul de care zic are şi mufă de căşti, mană cerească pentru mine. Sunetul redat este “plin”, basul adânc iar frecvenţele medii se aud foarte natural. Frecvenţele înalte nu sunt foarte bine puse în evidenţă, dar acest aspect se poate compensa din egalizatorul software. Tot ca un minus, sistemul vine cu cabluri mai scurte decât cele de la Genius, aşa că a trebuit să regândesc poziţionarea boxelor. Preţul (la Altex) este de 480 ron.

Începem să mişcăm câte ceva?

Aşa n-am chef…

***

În ziua în care ne-am întors din concediu am găsit vreo 10 grade în apartament. Plantele erau cu 3 frunze în groapă iar la centrală un bec roşu arăta că s-au întâmplat chestii interesante cât am fost plecaţi. Nu-i bai, am repornit centrala, un calorifer electric, calculatoru, becurile, practic orice se încălzeşte cât de cât. După vreo 3 ore câştigasem 3 grade, numai că noaptea veni… Şi cu ea cele -14 grade prevestite la meteo. Şi brusc iar bec roşu la centrală. Adică se luase gazul şi noi nu ajunsesem nici la 15 grade. Şi încă nu începuse criza gazelor, sau poate mai ştii, o început cu Floreştiul. Am sunat la EON Gaz la ora 0:02 şi, minune mare, pe la 1 AM s-au înfiinţat doi neni care, după încă două ore de trebăluit la intrarea în scară, au reuşit să schimbe nu ştiu ce regulator care murise de frig, rezolvându-ne glorios problema. Interesant că nici un vecin nu a sunat, deşi tot blocu vibra de la clănţănit de dinţi. Mă rog, am dat la maxim tot, culcat, dimineaţa aveam din nou cele 21 de grade, confort termic absolut.

***

Mare ţeapă cu plasele ecologice de la Cora. Pentru cei căscaţi ca mine e ţeapă, în rest e bună iniţiativa. De la 1 ianuarie Cora nu mai dă zeci de pungi de plastic gratuite pentru ca să-ţi bagi cumpărăturile în ele şi apoi să ţi se rupă în parcare în timp ce te chinui cu un deget să deschizi portiera cu ele în mână. Am zis ok, e pentru mediu aşa că am luat o plasă ecologică la 2.8 lei. Nu că aş fi avut alternativă. Evident că nu m-am dus cu ea data următoare când am fost la cumpărături. Aşa că am mai luat una. Şi în ziua următoare încă una.

***

Nu înţeleg o chestie administrativă. Eu, ca şofer prin Cluj, ştiu locaţia a cel puţin 50 de gropane cât casa distribuite prin tot oraşul pe arterele principale, care se adâncesc în linişte şi pace de cel puţin un an şi pe care le ocolesc de fiecare dată ca să nu-mi rup maşina. Majoritatea sunt canale neaduse la nivel. Deci dacă eu, care nu umblu prea mult cu maşina, le ştiu aşa bine, chiar nimeni altcineva care ar putea lua măsuri nu s-a lovit de ele până acum?

***

În FHM o remarcăm pe Cristina Rus, cu noile sale dimensiuni 180-120-180. Pe copertă o vedeţi cum încearcă să se îngusteze trăgând de ea în sensuri opuse.

Mihaela Rădulescu apare în Esquire şi în The One arătând finally tot ce ar fi vrut să arate de când este ea ~divă, da’ nu putea că avea soţ cu pretenţii. Eu aş pune pariu că până la sfârşitul anului o vedem (dacă vrem, desigur) în Playboy. Ea va poza, oricum. Mai ales că face 40 de ani şi are un pretext obosit folosit de toate în-curând-babele disperate de perspectiva ofilirii: “FEMEIA ADEVĂRATĂ, doar la 40 de ani”. U’ll see.

***

După îndelungi cercetări şi testări pe cobai obezi, McDonalds a venit cu un nou produs revoluţionar pentru România: caşcavalul pane. Avem astfel 4 bucăţele (sau mai bine bucăţici) de caşcaval într-o cutie de carton în care ar încăpea 10, la preţul de 7 ron. Acuma fără modestie, caşcavalul pane pe care îl fac eu cu mâna mea îi dă şuturi în cur la orice oră celui de la Mac, mai ales că, pe lângă dimensiunile de tot râsu, ăla are şi o crustă de juma de centimetru în care nici nu vreau să mă gândesc ce au pus “cercetătorii” lor.

***

Întrebare: de ce, după ce le-ai aplicat nşpe mii de filtre în Photoshop, ţi-ai expune pozele de nuntă într-o galerie online, lăsând totuşi neretuşată chestia aia, atât de nefericit plasată?
În galeria respectivă “the third nipple” apare în aproape toate pozele.

Revelion de gheaţă

Gata cu Bâlea Lac iarna, revelionul următor vreau să mă prindă pe alte meleaguri, la plajă de preferat. Şi anul ăsta a fost frumos, am avut noroc de vreme senină, aşa că am putut urca pe coclauri pentru peisaje şi poze. Am încercat să repet experienţa de anul trecut şi să ajung pe vârful Iezerul Caprei dar cam la 15 m de vârf zăpada era atât de îngheţată încât nu se mai putea urca decât cu bocanci din ăia cu ţepi. Pe care-i avea un tip care urca în faţa noastră şi pe ale cărui urme le foloseam noi ca pe nişte scări. Şi care tip s-a întors din drum. Iar eu, pui de Zorro, şi pe deasupra plin de nervi că mai aveam numa un pic până pe vârf, am încercat să sap eu “scări” în zăpadă cu vârful bocancilor. După vreo câţiva metri m-a apucat însă un sentiment de “i’m so fucked” fiindcă simţeam că o iau la vale şi nu mai reuşeam să-mi găsesc nici un punct de sprijin. Am coborât încetişor înapoi cu spatele şi înotând în adrenalină.

În rest cam la fel ca anul trecut. Hotelul de gheaţă a fost puţin mai fain, în sensul că l-au împodobit cu sculpturi de gheaţă şi beculeţe. Dintre sculpturile de gheaţă atracţia era desigur o femeie nud ale cărei ţâţe îngheţate erau lustruite de limba/mâna fiecărui vizitator… Mâncare bună, cazare satisfăcătoare, ne-am dat cu săniile până la epuizare, am făcut şi o plimbare până la Sibiu în ajunul Anului Nou (restaurantul “Bufniţa” are o pizza minunată), petrecere de revelion reuşită. Recomand destinaţia celor fără fiţe (nu poţi să ceri foarte mult de la cele 2 şi 3 stele cât au cabanele Bâlea Cascadă, respectiv Bâlea Lac), care vor să-şi petreacă sfârşitul de an cu bani relativ puţini dar într-o locaţie superbă.

În continuare poze.

Continue reading