Monthly Archives: October 2008

The endless horror. Cu şoareci.

* Postarea aceasta e scârboasă, a se citi doar în lipsă acută de ocupaţie şi pe nemâncate.

Povesteam eu mai demult cum într-o seară de vară mi-a intrat un şoarece în casă pe geamul lăsat deschis, dat fiind că noi locuim lângă lanul de porumb, paradisul popândăilor, cârtiţelor, şoarecilor şi a altor jivine nemâncate şi dornice de aventură. Pe șoarecele de atunci l-am terminat printr-o metodă inedită, dar fără aplicabilitate pe scară largă. A urmat o perioadă de liniște şi pace până acum două săptămâni. Cadrul aproape identic. Eu, noapte, lucrez la calculator. Zgomot suspect în bucătărie. Ca într-un film de groază mă uit la uşa de la balcon și o văd deschisă. Fuck. Mă duc înspre bucătărie și aud foşnete ce vin dinspre coșul de pâine. Am sperat să fie o goangă, imaginația mea, orice numa să nu se repete iar istoria cu rozătorul. Din păcate, în momentul în care am atins coșul, Speedy Gonzales a făcut un salt de sub punga de pâine unde era ascuns și a ajuns fix sub mobila de bucătărie. Blesteme și înjurături, pentru că nu aveam ce face, cum să-l mai încolțesc. Așa că m-am întors la activitățile mele nocturne, dar nu înainte de a așeza o fâșie de bandă scotch pe jos, cu partea lipicioasă în sus, peste care am pus cîteva bucățele de pâine, ca să am măcar mulțumirea că am făcut ceva. Speram ca şoarecele  să calce pe ea, să se lipească și să rămână acolo până vin eu să-i dau în cap. Dimineața am constatat că tot ce-am făcut a fost să-l hrănesc bine, deoarece pâinea a dispărut iar banda era neatinsă. Am plecat cu nervi de acasă lăsând şoarecele să-şi facă de cap toată ziulica și m-am dus la Praktiker de unde am luat 2 curse, ultimul răcnet, franţuzeşti, super trendy, mici şi sexy. Vine seara, venim acasă, nu intrăm bine pe uşă că în faţă ni se înfăţişează o scenă de Tom şi Jerry: în bucătărie şoarecele stătea în două labe sprijinit de punga de pâine la care rodea liniştit. Oroare, scârbă şi tot restul de sentimente. Pus cursele în locuri strategice, stins becu, stat la pândă. Laura s-a refugiat în dormitor. După zece minute “paaac!”. Apoi poc, trosc, tot felu de zgomote. Ce dracu? Mă duc cu mătura la înaintare şi ce văd? Sigur că rahatu de cursă franţuzească nu reuşise să omoare din prima şoarecele, care, cu capul prins, încerca să scape şi o tot lovea de gresie. Aşa că tot pe mine a picat sarcina de a-i aplica lovitura de graţie cu mătura. De vreo trei ori… A doua zi am igienizat bucătăria până cred că n-a mai rămas bacterie vie, şi gata. Am crezut că s-a terminat. Ei, cum să se termine? Read on… Zilele trecute ies din casă şi mă duc la maşină. Înainte să urc la volan de obicei inspectez roţile (reminiscenţă din “copilărie” când mi-a tăiat cineva cauciucurile şi, fiind noapte, am plecat cu maşina aşa…). Deci am inspectat roţile şi văd la roata din stânga faţă o chestie ca o fâşie subţire de cauciuc atârnând din capacu roţii. Mă aplec, pun mâna s-o iau dar o microsecundă mai târziu îi dau drumu. Asta pentru că era o coadă de ŞOARECE care ieşea din capac,  doamnelor şi domnilor. Ce se întâmplase: un idiot de şoarece intrase cine ştie când în roată şi n-a mai apucat să iasă înainte de a pleca eu cu maşina. Drept urmare a avut de suportat vreo 250 de G la câteva mii de rotaţii pe minut până a fost aplatizat practic în interiorul capacului roţii, ieşindu-i afară doar coada, cu scopul precis de a-mi provoca mie o stare de greaţă matinală ce a durat întreaga zi. Da, eu l-am dezlipit din roată şi l-am aruncat că doar nu era să-l las acolo.

Urmări: acum mi se pare că aud tot felul de zgomote prin casă atunci când e linişte deşi geamurile stau deschise doar sub strictă supraveghere iar alte găuri de acces nu există, nu-mi mai place filmul Ratatouille şi mă gândesc serios la aer condiţionat pentru vara următoare.

Cinema City sosește în Cluj (finally..)

Update (ca să nu mai fac un nou post pe acelaşi subiect): am fost la proiecţia inaugurală şi am văzut filmul Eagle Eye, cu Shia LaBeouf, genul de film la care contează foarte mult dispoziţia pe care o ai atunci când îl vezi. În sensul că dacă n-ai chef, atunci te va enerva. Eu aveam chef. La faţa locului multe costume oficiale şi multe piţi, şampanie şi popcorn la discreţie. Sigur că a trebuit să am şi un ghinion de kkt, pentru că din două săli în care rula acelaşi film noi am ales-o pe cea în care o nesimţită şi un măgar au croncănit la intervale regulate tot filmul. Şi unde stăteau? Lângă noi, unde altundeva? Numa’ aşa ca să nu mă pot bucura în tihnă de fotoliile virgine, sunetul surround şi ecranul cât casa, care au contribuit la perceperea filmului drept un adevărat spectacol.

După un milion de amânări, la un an de la deschiderea Iulius Mall, a binevoit și Cinema City să-și deschidă multiplexul din incinta mall-ului. În scurt timp sper că va urma inaugurarea multiplexului din Polus Center, ceea ce înseamnă fără doar și poate condamnarea la moarte lentă a celor trei cinematografe vechi din Cluj, care în ultimii ani n-au mișcat un deget pentru a se moderniza. Cinema-ul din Iulius are 10 săli și 1670 de locuri, fiind al treilea deschis în România de reprezentantul local al Cinema City International, principalul lanț de cinematografe din Europa Centrală și de Est. Sunetul Dolby Digital Surround (la cinema Republica există doar Dolby Stereo), proiectoare Kinoton (calitate germană 🙂 ) și confortul sporit oferit de scaunele cu tetiere și suport pentru pahar, oferă o experiență care surclasează de departe ce există momentan în Cluj. În incinta multiplexului există o cafenea, două baruri-bufet, 23 de ecrane cu plasmă pentru informații și trailere, sistem de rezervare a biletelor online, internet wireless gratuit, casă de bilete complet computerizată. Nu-mi place că nu poți alege să bagi în tine altceva decât junkfood-ul oferit de barurile din incintă și n-ai voie să vii de acasă cu un grătar sau o salată 😛

Prețuri bilete:

Luni-Joi până la ora 17:00 – 11 RON, după ora 17:00 – 13 RON
Vineri – Duminică până la ora 17:00 – 13 RON, după ora 17:00 – 15 RON

Câteva poze:

Sticker-mania

Îmi place ideea din spatele Parchez.ca, omu’ câştigă nişte bani şi promovare gratuită, iar tu ai mulţumirea că ai enervat nişte porci/boi/vaci care parchează aiurea. Despre ce vorbesc? Pe site-ul corespunzător badge-ului de mai jos se vând stickere precum ăsta cu porcu’, cu scopul de a te ajuta să treci peste minicriza de nervi pe care o ai când vezi vreun idiot care a parcat nonşalant pe trotuar sau în alte locuri unde încurcă pe toată lumea. Scoţi stickerul, îl aplici porcului pe parbriz sau oriunde altundeva şi apoi îţi vezi de drum. Sau de fugă, dacă eşti surprins de proprietarul maşinii chiar în timpul actului justiţiar…

parchez.ca

Ideea are totuşi nişte hibe:

* Stickerele sunt prea simpatice. Mai bine scria clar PARCHEZ CA UN PORC şi să bage dedesubt un porc real şi plin de jeg… Ca să se simtă porcul vizat. La fel în cazul celor cu vacă şi bou. Da chiar, de unde ştii dacă a parcat o vacă sau un bou ca să-i aplici stickerul corect?
* Există şansa ca autorul stickerelor să devină ţinta răzbunării vreunui băieţaş mai fără de simţul umorului, enervat de stickerul ce i-a apărut pe parbriz. Bine, asta ar însemna ca manelarul ce parchează porcin să ştie să folosească Google pentru un pic de “research”.

***

Cam în acelaşi ton, campania Tuborg  “Umbrela Verde” are de asemenea toată simpatia mea. După ce am văzut prin oraş mai multe maşini cu stickerul de mai jos lipit pe ele, am căutat site-ul şi am aflat că stickerul se poate comanda gratuit de astă dată, ca să ţi-l lipeşti pe maşină (se dă jos uşor, la o adică). Mi-am comandat şi eu. Cine ştie, poate vreun prostovan care aruncă gunoaie va fi măcar un pic jenat de mesaj. Sau nu.

***

Deşi ţin cu iPhone-ul, mi s-a părut prea comică să n-o postez 🙂

Deşi iniţial mi-am promis că nu o să fac prostii cu iPhone-ul în sensul că nu voi încerca să-l “crackuiesc” din prima zi, totuşi am dat dracului promisiunea între timp. Asta pentru că, încercând să-mi copiez un clip de pe laptopul cuiva în telefon, m-am pomenit că mi-a fost şters absolut tot conţinutul multimedia (poze, muzică, filme) ce-l aveam până atunci în iPhone, din simplul motiv că datele respective nu se găseau pe calculatorul ăla. Aşa deci? N-a fost mare bai fiindcă le-am pus la loc odată ajuns acasă, însă “gestul” a contat 🙂 Deci, după nişte săpături pe unde trebuie, acum am un iPhone cuminte şi supus, cu Installer şi Cydia la datorie, cu conectare prin SSH şi acces la sistemul de fişiere şi multe alte “goodies” pe care Apple le ţinea “ferecate”.

iPhone nu e un moft

Stăpânesc sănătos un iPhone 3G sau “triigii” cam de o săptămână şi cred că l-am frecat (la propriu) îndeajuns ca să-mi dau şi eu cu părerea în cunoştiinţă de cauză despre ce-mi place şi ce mă enervează la el. Pot spune însă de la început că în nici un caz nu e un moft cum îl categorisesc unii, cu toate că are anumite neajunsuri.

Bune

* Primul lucru pe care-l observi este ecranul uriaş şi deosebit de luminos.

* Este foarte uşor de folosit. Nu am avut nevoie de manual de utilizare (ce-i drept nici nu a avut altceva decât un mic ghid). Navigarea cu degetul prin meniuri este intuitivă iar telefonul răspunde rapid la comenzi.

* Subţire şi elegant: finisajul dă impresia unui produs solid şi “de lux”.

* Motivul principal pentru care mi-am dorit un iPhone încă de la apariţia sa a fost navigarea web revoluţionară. Într-adevăr aceasta se face superb, şi pot spune că în sfârşit Internetul este la îndemână oriunde. Se pot deschide până la 9 pagini în acelaşi timp iar site-urile arată exact ca şi pe PC, faci zoom in & out cu degetele iar textele sunt clare şi uşor de citit. Există suport pentru Javascript, dar nu şi pentru flash. Asta nu e cine ştie ce dramă, fiindcă site-urile realizate complet în flash nu sunt foarte răspândite, însă pe viitor n-ar strica să-şi calce pe inimă şi să bage şi suport flash. Din punct de vedere tehnic cică se poate. Chiar dacă lipseşte flash-ul, clipurile YouTube de pe site-uri pot fi redate cu un player special care vine cu telefonul.

* Emailul este de asemenea deştept, poate deschide aproape orice fel de ataşamente, inclusiv pdf-uri; mi-am configurat yahoo, gmail fără probleme.

* Jocurile profită din plin de prezenţa accelerometrului în sensul că te joci înclinând telefonul, poţi simula aruncarea unei bile de bowling şi tot felul de alte acţiuni imposibile până acum în cazul unor dispozitive insensibile la mişcare.

* Vizualizarea pozelor sau a filmelor este foarte plăcută. M-am uitat la un episod din Prison Break de la cap la coadă, detaliile sunt fantastice.

* Jack-ul de 3.5mm acceptă orice tip de cască.

* GPS-ul în tandem cu Google Maps şi o conexiune 3G funcţionează ireproşabil, când mergi cu maşina simţi că parcă te filmează cineva de sus.

* Conectarea la WiFi se face rapid oriunde există o astfel de reţea disponibilă.

* Calitatea sunetului redat în căşti este bună, iar volumul în căşti suficient de puternic. De asemenea, navigarea printre melodii se face foarte uşor şi rapid datorită touchscreen-ului.

* Există multe aplicaţii gratuite, mai multe decât m-aş fi aşteptat.

* Încărcarea bateriei se face şi prin portul USB al computerului.

* Memoria de 8GB este arhisuficientă.

* Abonamentul de date de 10 euro de la Orange este suficient pentru navigare zilnică pe site-urile preferate, email, messenger etc.

* Agenda telefonică din vechiul Nokia a ajuns în iPhone cu ajutorul Outlook prin metoda: export agendă din Nokia în Outlook – Import agendă din Outlook în iPhone. Cea mai mare spaimă a mea era că va trebui să introduc manual toate numerele de telefon.

Rele

* Telefonul nu are un file manager implicit, iar cele performante costă.

* Camera foto, deşi face poze decente pe lumină naturală, nu dispune de absolut nici o setare şi nu are autofocus.

* De departe cel mai mare rău care i se putea întâmpla iPhone-ului se numeşte iTunes, aplicaţia cretină şi plină de restricţii de la Apple fără de care nu ai cum să-ţi transferi diverse chestii în telefon pentru că memoria acestuia nu e văzută de sistemul de operare ca un disk flash, ci necesită ceva conexiune specială şi criptată prin iTunes. Cea mai mare aiureală: ai copiat o melodie în iPhone şi ai şters-o între timp de pe calculator? Data viitoare când conectezi telefonul melodia va fi ştearsă automat şi de pe acesta pe principiul că dacă n-o ai pe calculator înseamnă că stă ilegal la tine în telefon.

* Poţi conecta telefonul la maximum 5 calculatoare pe care porcăria aia de iTunes le “autorizează” pentru a se putea conecta la iPhone.

* Ecranul tactil se umple de amprente destul de rapid, astfel încât simt nevoia să mă spăl mult mai des pe mâini ca să îl menţin curat. Dacă îl priveşti în plin soare te sperii.

* La o utilizare intensă cu net pe 3g, messenger, wifi, muzică, convorbiri, bateria nu ţine mai mult de o zi.

***

Verdictul: este o plăcere să lucrezi cu el, iar facilităţile highend eclipsează unele limitări voite ale producătorului. Există aplicaţii pentru toate nevoile, indiferent că vrei un filemanager, client ftp sau jocuri 3D. Aştept cu interes ofensiva Nokia pentru ca, atunci când va veni vremea să-mi schimb din nou telefonul, să trec înapoi la producătorul meu preferat. Deocamdată însă, iPhone cam rulz.

Suntem niște perle

…sau cel puțin așa reiese din știre:

According to the geneticist Professor Steve Jones, we have stopped evolving. A decrease in the level of mutation and the reduced influence of natural selection means that as far as humans are concerned the future looks like more of the same – no wings, no scissorhands, no third hypno-eye.

(…)

At least in the developed world, humans are now as close to utopia as they are ever likely to be, he argues. Speaking at a UCL Lunch Hour Lecture in London, Prof Jones said there were three components to evolution – natural selection, mutation and random change.

Deci doar atât? Noi reprezentăm culmea evoluției? Ooo, mie mi se pare asta foarte nașpa. Pentru că deseori mi-am dorit extra “features” și speram ca măcar urmașii îndepărtați să beneficieze de un upgrade de la natură 🙂 . Dar din moment ce scopul evoluției este de a asigura supraviețuirea și reproducerea în condiții optime a unei specii iar specia noastră a trecut de ceva vreme de problemele legate de supraviețuire, nu prea mai există factori care să pornească mecanismele evolutive. Deși dacă ne legăm de adaptarea noastră la mediul înconjurător, am avea nevoie de mici modificări pentru a funcționa optim la “cerințele” actuale:

Listă (deschisă sugestiilor) cu îmbunătățiri pe care evoluția le-ar putea încă aduce omului și care mi se par de bun simț:

– În primul rând omul are nevoie de o memorie mai bună. Mult mai bună decât ce are azi la dispoziție. Cu toate că tehnica ne ajută și probabil ne va ajuta din ce în ce mai mult să ne aducem aminte și să sortăm informațiile, ar fi mult mai “cool” să ai acces instant la amintiri folosindu-te de hardware-ul personal.

– Memoria vizuală ar merita de asemenea un salt calitativ pentru că rememorarea unor locuri sau a caracteristicilor unor obiecte nu este făcută întotdeauna foarte precis iar asta duce la n probleme.

– Durata de viață mai mare. Deși oamenii trăiesc mult comparativ cu alte mamifere, un nu sunt mulțumit 😛 . După 60 de ani viața nu pare prea roză, așa că practic ai la dispoziție cam puțin să trăiești cu adevărat după ce te pui pe picioare și îți definești cât de cât personalitatea. Deci o viață mai lungă, de vreo 200-300 de ani, cu o perioadă extinsă de “maturitate” și cu o bătrânețe scurtă, ar fi ideală.

– Reducerea duratei de somn necesar: eu dorm șase ore pe noapte și nu-mi sunt suficiente. Un om cu o nevoie de somn mai redusă ar fi mult mai eficient, și chiar ar avea timp de mai multe, inclusiv reproducere, care este scopul evoluției, nu? 🙂

Concluzia ar fi că există astfel de probleme pe care le avem cu toții la un moment dat și care ne limitează, astfel încât ele constituie niște factori care “cer” adaptarea noastră. Dacă acești factori limitatori vor deveni la un moment dat foarte deranjanți, cine știe, poate evoluția își va continua “opera”.

A, și o listă de îmbunătățiri fanteziste, dar care pe mine m-ar face fericit 😛 :

– Un set de aripi
– Niște mâini în plus
– Ochi cu infraroșii și funcție de apropiere
– Branhii
– etc

iNokia va face legea

A apărut primul telefon cu touchscreen de la Nokia, concurent direct al iPhone-ului, cică. Spun cică pentru că, deşi mulţi s-au grăbit să-l catalogheze astfel, nici vorbă de aşa ceva. Modelul 5800 Xpress Music al finlandezilor are într-adevăr o formă ce aduce cu iPhone-ul, dar în rest nu prea are multe în comun. Software-ul folosit este tot S60, de data asta versiunea 5, adaptat pentru touchscreen. Nimic revoluţionar deci pe partea soft, deşi acest lucru nu este neapărat rău deoarece pentru seria 60 există mii şi mii de aplicaţii la ora actuală. Telefonul pare, din poze şi review-uri, un model Nokia destul de “regular”, cu o construcţie nu foarte finisată,  adaptat cerinţelor actuale (touchscreen, wifi, gps sau cameră cu autofocus), dar fără să exceleze în vreun aspect. Şi de fapt nici nu cred că avea rol de “jawdropper”, pentru că Nokia, un mamut ce deţine 40% din piaţa mondială de telefoane mobile, are o altă strategie pe care a folosit-o şi până acum şi care, deşi mie ca utilizator nu-mi convine, lor le aduce profit. Cu o asemenea putere financiară şi o reţea de distribuţie de excepţie Nokia îşi va permite să scoată nu unul, ci zece modele cu touchscreen (pe lună 🙂 ) adaptate fiecărei categorii de utilizatori. Lucru pe care Apple nu are cum să-l facă. Probabil că va exista la un moment dat şi un model “deluxe” ca şi alternativă pentru fanii iPhone-ului (un produs foarte elegant şi performant, desigur), iar un astfel de model va fi precum cele din seria N, care sunt considerate acum “de vârf” din punct de vedere tehnologic. Dar, până atunci, Nokia va încerca piaţa cu tot felul de versiuni de telefoane cu touchscreen, mai ieftine şi mai targetate, care vor răpi desigur şi din “marketshare”-ul de la Apple. Pentru că poate.

***

Din lucrurile care mă enervează şi îmi distrug neuronii şi din cauza cărora voi fi probabil închis pentru omor: azi, în timpul unui drum de numai 100 de km, din două maşini aflate chiar în faţa mea s-au aruncat din mers gunoaie. Din prima, pasagerul din dreapta a aruncat un pet gol de apă minerală la 1,5l care a ajuns desigur la mine sub roţi, iar din altă maşină, la un interval de juma’ de oră, un alt nenorocit a aruncat o cutie de bere, de data asta grijuliu, pe marginea drumului. Ce pot eu să fac în astfel de situaţii? Am claxonat de fiecare dată, dar mai mult ce pot să le fac unor animale ordinare care probabil că aşa fac şi pe drumurile din afara ţării?

***

Mi-am pus Yahoo Pingbox pe blog, îl reperaţi dacă faceţi de rotiţă în jos până vedeţi ceva mare şi colorat în bara din stânga. Ce face chestia? Un lucru foarte util, zic eu: permite oricărui utilizator să-mi trimită un mesaj de pe blog direct pe Yahoo Messenger, şi asta sub protecţia anonimatului, fără login, fără nimic. Deci, vizitatorule, dacă vrei să-mi transmiţi ceva “important” dar nu vrei să-ţi ştiu id-ul de messenger (în cazul în care vrei să mă bagi undeva), sau nu ai id de messenger (se poate, există, cunosc), asta e scula perfectă. Mesajele se pot trimite doar când sunt “available” aşa că probabil voi răspunde dacă e ceva de bun simţ. Try it.

Life sign

N-am murit, doar cheful de scris a atins cote minime, din cauza vremii, răcelii, timpului care nu-mi ajunge.

***

Eu merg la poştă maxim de vreo două ori pe an şi de cele mai multe ori nu pentru mine. Şi încă de acum mult timp am învăţat că la poştă se stă. Până crăpi. M-aş mira să existe în lume instituţie mai ineficientă şi mai generatoare de nervi decât Poşta Română. Ştiu că au investit în ultima vreme în logistică, promovare şi altele, dar au ignorat ca nişte boi “primenirea” personalului de la ghişee, care sunt nişte fosile cu patru clase leneşe şi impertinente. Deci cum ziceam, intru azi în oficiul poştal să plătesc ceva şi văd minunea: un ghişeu la care aştepta o singură persoană. Fericire mare. Care s-a evaporat treptat în cele 25 de minute fix câte au trecut până să-mi vină rândul, timp în care jivina de partea cealaltă a ghişeului a butonat tastatura (cu un deget) şi a clickuit până  am simţit că timpul se dilată, încetineşte şi moare. Probabil a jucat vreo două Solitaire şi a făcut un chat cu fiică-sa între timp, fiindcă cât dracu poa’ să-ţi ia să bagi în “sistem” două plicuri?!

***

Din filmele pe care le-am văzut în ultima vreme:

Wall-E – povestea robotului rămas singur pe Pământul abandonat din cauza gunoaielor, un film de animaţie superb produs de  Disney şi Pixar. Calitatea versiunii pe care am văzut-o a fost execrabilă, tocmai de aceea voi cumpăra dvd-ul când va apărea ca să-l mai văd o dată. Varianta asta pică dacă între timp vine netul de mare viteză la mine în “sat” și găsesc varianta HD.

Kung Fu Panda – excelent, mult umor, animație foarte bine realizată în spcecial la scenele de luptă iar vocile unor staruri precum Dustin Hoffman, Jack Black sau Angelina Jolie aduc un plus de savoare.

Don’t mess with the Zohan cu Adam Sandler în rolul principal a avut multe scene comice mai ales la început, dar s-a tâmpit pe parcurs până la un final stupid.

Prison Break sezonul 4 a debutat de ceva vreme. O cam lălăiește și nu reușește să-mi capteze interesul cum au făcut-o primele trei.

***

Io innebunesc când văd faze de genul ăsta:


Mai presus de lege from OLiX on Vimeo.

***

Dar mi-ar plăcea să văd o reacție a polițiștilor în genul ăsteia de mai jos: