Monthly Archives: August 2008

X Chix

Am văzut “Dosarele X: Vreau să cred!” şi am vrut să cred până în ultimul moment că filmul nu este aşa de slab cum se dezvăluia a fi. Tot aşteptam o răsturnare de situaţie, un monstrulică, o măslină. Când colo nimic, un film plictisitor, cu un final lălăit. Nici măcar nu pot spune că a avut un subiect cu potenţial, fiindcă n-a avut. A fost doar o încercare patetică a 20th Century Fox de a mai stoarce un ban de pe urma popularităţii serialului, al cărui fan am fost şi eu. A, şi sigur, ca să am un motiv în plus de regret pentru că mi-am pierdut o oră jumate din viaţă, sala era înţesată de animale. De exemplu în faţa mea stăteau patru capre pubere care behăiau într-una. În ciuda picioarelor repetate pe care le lansam în scaunele lor ca să tacă naibii. Cireşica de pe tort a fost însă un retard care fără nici o jenă a început să vorbească la telefon în gura mare în fundul sălii şi care nu părea afectat de “taci băă”-urile şi “linişte”-lile venite din sală. Şi a vorbit el aşa vreo 15 minute. Cum în cazuri de prostie severă îmi vin idei bune, iată încă una: dacă un prost face gălăgie în sala de cinema, soluţia care ar salva situaţia şi ar face cel mai puţin deranj ar fi un aparat cu şocuri electrice. Omul va trage un pui de somn, iar restul se pot uita la film liniştiţi. Nici nu va şti ce l-a lovit.

Marketing manelistic de la Orange

Cei de la Orange ori ne cred proști ori sunt ei. Pe site-ul lor, la servicii, scrie mare “abonamente cu acces nelimitat la internet” sau “navighează nelimitat” ca apoi imediat dedesubt să-ți trântească în față “în limita unui trafic rezonabil de x giga pe lună”. Și asta de multă vreme. Trafic rezonabil 4 giga? Sau chiar 12 giga? La nevoile de transfer din ziua de azi lor li se pare ăsta trafic rezonabil și au tupeul să pretindă că abonametul este cu trafic nelimitat? Mie mi se pare foarte limitat. Dacă puneau o limită de 50-100 de giga hai să zicem că avea sens, ca mijloc de protecție pentru obsedații de download-uri. Dar chiar dacă nu folosesc torentele și dc-ul, poate am chef să ascult radio online. Opt ore pe zi timp de 20 zile, la 128kbps, înseamnă peste 9 giga de date transferate. Nu mai vorbesc de youtube, download-ul unor soft-uri sau vizualizarea galeriilor de poze. Toate acestea sunt mari consumatoare de bandă și fac ca traficul ăla nelimitat de la Orange să se termine al naibii de repede.

Tot în ograda Orange, peste câteva zile apare iPhone 3G în oferta portocalie. Vor să-i facă o lansare ca în Statele Unite, la oră fixă, ba chiar există un fel de formular de precomandă la ei pe site, un counter… Nimic însă despre prețuri. Mă interesează “evenimentul” fiindcă, după ce am analizat din toate punctele de vedere posibile telefonul, am ajuns la concluzia ca aș vrea unul. Ar fi primul meu non-Nokia 🙂 Depinde însă de Orange, cu ce ofertă vin. M-aș abona cu plăcere pe 2 ani la 3G dacă îmi oferă trafic inclus îndestulător și un discount de bun simț la telefon. Om vedea…

De-ale noastre..

Gândire românească. Florești este un sătuleț aproape lipit de Cluj. Prin jurul Floreștiului se construiește continuu de câțiva ani, drept urmare traficul dintre cele două localități a crescut foarte mult, mai ales că drumul care leagă localitățile este unul și același cu drumul european spre Oradea. O vreme șoseaua a fost împărțită în patru benzi, două pe fiecare sens de mers, cu mențiunea că la intrare în Florești banda de la marginea drumului se îngusta destul de mult, astfel încât nu mai încăpeau să zicem două tiruri, ci un tir și o mașină mică. Geniile din spatele marcajelor s-au gândit ei ce s-au gândit și au venit cu o soluție briliantă: să transforme una dintre benzi în pistă pentru biciclete de la intrarea în sat până la ieșire. Asta pe un drum european foarte aglomerat unde se circulă, chiar și în sat, cu 80-100 km/h. Sigur că nici urmă de bicicliști pentru că nimeni nu e nebun să pedaleze când la juma de metru de el trece un tir turbat. Plus că grăbiții (adică maneliști, looseri, dobitoci) o luau de multe ori pe pista de biciclete ca să depășească. Deci ar fi fost sinucidere. Au venit și au trecut ploi, marcajele s-au șters, șoseaua a redevenit un fel de pistă pe care toți rulau care cum putea, din când în când mai murea câte un tâmpit care se izbea de vreo basculantă, dar în ansamblu traficul se desfășura chiar lejer. Mai puțin la câte un accident când se făceau niște cozi de-ți venea să-ți iei cameră la hotel. Acum însă totul s-a terminat. Un nebun de la Poliția Rutieră sau cine naiba se ocupă de chestiile astea a venit cu o nouă idee strălucită pentru a elimina accidentele… A pus radare în vreo patru locuri și a tras niște marcaje noi. Groase ca să-ți sară în ochi, marcajele astea îngustează drumul la fix o bandă pe fiecare sens în momentul în care intri în sat. Restul de șosea care ar putea fi folosită stă degeaba. Acum ești obligat să circuli între două linii groase, sub supravegherea lui dracu cu caschetă care stă pe margine. De ce stă nu pricep fiindcă de când cu marcajele viteza maximă pe care o poți atinge e de maxim 20km/h. Practic tot ce s-a realizat este o coadă continuă care începe de dimineața și se termină noaptea târziu. Iar tu, ca locuitor al Floreștiului, îți dorești moartea până reușești să ieși la drumul mare de pe vreo străduță a “paradisului imobiliar” pentru că nu există practic nici o breșă cât de mică în zidul de mașini ce se mișcă precum un melc. Este interesant de observat ce rezultate are o decizie a unui om prost, decizie ale cărei efecte nu au fost studiate și care nu face absolut nimic pentru a îmbunătăți situația oricum nasoală a traficului.

Parisul în şapte zile

Şi uite aşa am ajuns de unde am plecat, la Cluj din păcate, după o săptămână în care am savurat o mică parte din generoasa ofertă de senzaţii a Parisului, oraş unde m-aş putea obişnui să trăiesc… pour toujours. Şi ce dacă nu ştiu franceză? 🙂 Ne-am plimbat şi am vizitat cât de mult am putut în aceste şapte zile, dintre care două le-am petrecut în compania unor foarte buni prieteni.

Am ales să ne cazăm la Hotelul Niel***, aflat cam la cinci minute de Arcul de Triumf, pe o străduţă cu multe cafenele şi magazine de brânzeturi. Camera micuţă şi cochetă, totul foarte curat, aer condiţionat şi o baie spaţioasă. Deşi în teorie exista wireless, practic mergea doar dacă stăteam cu laptopul în braţe într-un colţ de pat, aşa că am renunţat la ideea de blogging on the go.

Urmează multe poze, click pe ele pentru variantele mari.

***

Pe unde am colindat: Turnul Eiffel, Notre Dame, Sacre Coeur, Muzeul Luvru, Versailles, Muzeul Grevin, La Défense, Opera Naţională, Galeriile Lafayette, Disneyland, Moulin Rouge, Place du Tertre, străduţe, pieţe, palate…

***

O străduţă plină de restaurante îmbietoare

***

Place du Tertre, lângă Sacre Coeur, unul dintre cele mai frumoase locuri din Paris, plin de artişti care execută portrete

***

Laura a “pozat” şi ea pentru un artist din Place du Tertre

***

Notre Dame de Paris şi indicatoare spre destinaţii importante pentru turişti, cum ar fi toaletele…

***

***

* Francezii sunt oameni grăbiţi, merg foarte repede şi par tot timpul preocupaţi. Nu se discută în gura mare, nu se strigă. Ţi se mulţumeşte de fiecare dată când cedezi trecerea.

* Francezii stau prost cu engleza, la modul prost de tot.  Nu am avut probleme de comunicare pentru că înţelegeam şi eu câteva cuvinte şi în general dacă arăţi cu mâna ce vrei este suficient, dar totuşi, măcar la aeroport te-ai aştepta să ştie lumea o limbă în plus faţă de cea maternă. Cu toate acestea existau traduceri în mai multe limbi pentru aproape orice materiale imprimate sau indicatoare.

* Mulţi negri: în Paris negrii muncesc din greu peste tot: în construcţii, la fast-food-uri, la casele de bilete, la măturat strada, ca paznici, până şi camerista era negresă.

* Oraşul era destul de curat, cu foarte puţin praf, deşi pet-uri goale şi hârtii mai găseai pe trotuare, dar probabil erau produsele turiştilor. Nu am văzut nici măcar un singur câine vagabond. Paradoxal, erau destul de mulţi caca de câine pe trotuare, lipsa câinilor vagabonzi fiind compensată de numărul mare al celor cu stăpân.

* Străzile asfaltate impecabil iar traficul lejer. Nu cred că am auzit mai mult de două claxoane în toată săptămâna. Lumea conduce Mini-uri şi scutere. Am remarcat lipsa jeep-urilor de pe străzile oraşului, semn că parizienii nu suferă de grandomanie, cel puţin nu la acest capitol.

* La capitolul frumuseţi locale slash bunăciuni Parisul nu stă tocmai roz. Cu excepţia câtorva negrese într-adevăr superbe şi a ceva chinezoaice, n-am prea avut ce vedea. Am reperat şi exemplare de franţuzoaică tipică, genul Julie Delpy, dar parcă toate aveau câte ceva care nu-mi plăcea: ori un gât prea lung, ori picioare prea scurte…  Aici ar câştiga la puncte ale noastre, numai de le-ar spune cineva să-şi ascundă “aripioarele” la vedere şi să renunţe la bronzul excesiv.

* Cerşetorii ţigani (probabil mulţi români) au o foaie de hârtie pe care scrie “i have two childs blabla” şi te abordează cu “spic ingliş?”

* Turiştii au reprezentat cam jumătate din populaţia Parisului pe care am văzut-o în timpul excursiei. Plin de chinezi în grupuri dar şi mai plin de spanioli veniţi cu tot familionul, gălăgioşi şi enervanţi. Mulţi arabi şi indieni de asemenea.

* Ne-am topit după străduţele cu magazine, restaurante şi terase care de care mai pline de viaţă şi mai colorate, pline de clienţi dornici de cheltuială.

***

***

***

Din specialităţile bucătăriei franţuzeşti eu am încercat melcii (aşa şi aşa, cică existau mai buni decât ce am ales eu), scoici marinate în sos de smântână cu ceapă (minunate!), diferite feluri de raţă din care mi-a plăcut în mod deosebit cea în sos de zmeură, o altă specialitate absolut delicioasă cu mai multe tipuri de brânză topită şi ouă la care nu mai ştiu cum îi zice, tradiţionalele crepes cu tot felul de umpluturi, tarte cu fructe şi ceva brânzeturi de capră şi oaie la care le-am tot simţit gustul timp de două zile…

Cam mult material de recuzită pentru un pic de melc ascuns în cochilie…

***

Deşi aş fi preferat să le primesc gata desfăcute, am savurat din plin Les Moules împreună cu sosul aferent

***

Metroul este fără doar şi poate cea mai tare realizare din tot Parisul. Nu numai că datorită metroului oraşul nu se sufocă într-o aglomeraţie infernală de maşini şi oameni, dar pentru turişti metroul este vital. Încă din prima zi ne-am descurcat fără cea mai mică problemă, doar cu o mică hartă de buzunar pe care erau notate staţiile şi atracţiile turistice. Exista o staţie de metrou lângă aproape fiecare obiectiv important, sau la cel mult cinci minute de mers pe jos. Din anumite staţii de metrou se poate lua trenul spre Disneyland, care e la vreo 30 şi ceva de km de Paris.

***

Baza turnului Eiffel şi furnicarul de dedesubpt

***

Turnul Eiffel luminat “european”

***

Turnul Eiffel, etajul 1. Jos, nefericiţii care se încăpăţânau să aştepte patru ore să urce cu liftul în loc să o ia pe scări (max o oră de aşteptare)

***

Parisul, de la ultimul etaj

***

În vârful turnului era coadă la… baie.

***

Sacre Coeur, noaptea, una dintre pozele mele preferate

***

Luvru, unde toată lumea avea un singur lucru în cap: s-o pozeze pe Mona Lisa

***

Celebra piramidă de sticlă din curtea interioară a muzeului Luvru, sub care se găsesc casele de bilete şi intrările în cele trei secţiuni principale ale muzeului

***

Moulin Rouge

***

Disneyland Paris

***

***

***

***

Imagini din districtul La Défense, un fel de “putem şi noi” al francezilor

***

Martin Short şi “Regina” la Muzeul Grevin (figuri de ceară)

***

Versailles

***

Vedere spre grădinile din spatele palatului

***

Lebedele de la Versailles au preferat să apară în poză aşa

***

Toate imaginile din acest articol sunt proprietate personală şi pot fi folosite doar cu menţionarea sursei