Amintiri din instanţă

Tre să vă povestesc despre cum mi-am petrecut eu două ore în instantă pentru că, evident, la noi e ca la nimeni. Sau mă rog, deoarece eu am văzut doar instanţele americane, şi asta în filme precum Ally McBeal… nu vă zic decât că nu seamănă 🙂 . Am fost citat ca martor într-un proces de către ăla care mi-a accidentat maşina în noiembrie 2007 şi care a intentat procesul Poliţiei pentru că cică i-a fost luat carnetul pe nedrept. Adevărul e ca s-ar putea să fi avut dreptate, dar dacă el are dreptate atunci eu nu am şi sincer prefer varianta iniţială şi ţin cu Poliţia. Probabil că omul nu a mai luat testul de la şcoala de şoferi şi acum a apelat la alte mijloace pentru a-şi recupera actul. În fine, io la ora 8 fix am ajuns cuminte la Tribunal, fără să ştiu pentru ce. M-am lămurit în scurt timp după ce omul m-a recunoscut şi mi-a explicat ce vrea, că nu se aştepa sa vin (hopa!), că de obicei Poliţia nu îşi trimite nici un reprezentant şi că ar avea şanse mari de câştig. Şi că îşi cere scuze pentru deranj. Auzind astea mi-a mai venit inima la loc. Vă daţi seama câte păcate am din moment ce eram aşa neliniştit 😛 .

Am intrat într-o sală mică, cu mobilă veche de 300 de ani şi cu nişte bănci de lemn cam ca în parc. Eram vreo 20 de inşi iar când judecătorul a intrat ne-am ridicat ca la clasa a IV-a. Cauza numărul 10 era a noastră. Iniţial, după ce am văzut cât a durat cauza 1, mă gândeam deja la ce jocuri am pe mobil, unde să iau prânzul etc. Dar a fost alarmă falsă fiindcă în prima cauză a fost implicat un bătrân, şi cum bătrânii au timp berechet… A durat cam o oră pentru ca judecătorul să scoată ceva coerent şi concis de la el. Omu avea un chef nebun de poveşti. Următorul caz m-a distrat. Nu prea am înţeles care era problema, dar martorul a fost tare de tot. Tremura din toate încheieturile şi nu zicea decât “Nu-mi amintesc”, bâlbâit şi crispat încât era clar de la o poştă ori că minte ori că avea memoria unui caras auriu. Era ceva paznic de gară. Judecătorul nu a putut afla de la el nici data, nici ora, nici măcar dacă a avut loc un incident. Judecătorul: “Şi unde se afla persoana în stare de ebrietate? Pe peron?” El: “Nu ştiu, pe peron… sau în afara gării? Nu-mi amintesc”.

Cauzele următoare s-au derulat cam în 15 minute şi in no time s-a ajuns şi la a noastră. Eu am fost primul care a “luat cuvântul”. Am jurat cu crucea în mână (deci nu biblie ca la americani, ce să vezi!), repetând după judecător, că spun adevărul şi nu am nimic de ascuns în timp ce el mă fixa cu privirea. Iar eye-contactul nu e punctul meu forte. Îmi jucau ochii în toate direcţiile. Apoi m-am pus pe povestit ce s-a întâmplat, fără să menţionez numele străzilor şi locurilor, sub pretextul că sunt din Alba Iulia şi nu ştiu oraşul. Şi a fost bine, pentru că nici judecătorul nu prea ştia ce şi unde a avut loc. Nu am dat detalii suplimentare, altele decât ce am scris în procesul verbal din ziua respectivă. Din spate, reclamantul îmi tot şoptea să zic ca a fost pantă, că au fost faruri orbitoare etc, până l-a oprit judecătorul. Bilă neagră că a fost prins şoptind. Oricum, nu prea aveam chef de improvizaţii care riscau apoi să nu bată cu declaraţiile iniţiale aşa că m-am limitat la fapte. Lucru funny, fiecare declaraţie, atât la mine cât şi la cei dinainte, era reformulată şi dictată de judecător grefierului, care o tasta pe calculator. Ţaca-ţaca, nu foarte rapid, nu înţelegea nume, al meu de exemplu i l-am zis pe litere după două încercări nereuşite ale judecătorului. Apoi am primit liber să plec şi am plecat, deşi parcă aş fi vrut să văd cum se va soluţiona cazul. Anyway, dacă nu mă cheamă înapoi, nu mai contează. Fin.

0 thoughts on “Amintiri din instanţă”

  1. Foarte tare!!! Sa ne zici cum se termina toata chestia asta. Intre timp, am niste intrebari: 1. a venit cineva de la Politie (eu am vazut la TV, la stiri, ca in 95% din cazuri nu vin si vreau sa vad unde te incadrezi); 2. ala cerea daune morale, isi vroia doar carnetul inapoi sau ce? Si ce sanse mai ai dupa ce ai semnat procesul-verbal? Sau au fost obiectii si in procesul-verbal? Si acum ca l-ai ajutat, nu sunteti prieteni la catarama? N-ati schimbat numere de telefon? Nu tineti legattura?…:D

  2. nu a venit nimeni de la politie, ala isi cerea doar carnetul inapoi si atat, iar deznodamantul nu-l stiu pt ca mi s-a dat voie sa plec dupa marturie.. iar io cu ala nu-s prieten, ba chiar m-a cam enervat ca m-a chemat ca martor.anyway, sper sa nu mai aud de cazul asta:)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *