Monthly Archives: March 2008

4 luni şi un brăduţ

* Mergeam alaltăieri prin Carrefour şi mi-au picat ochii pe nişte brăduţi din ăia de maşină. Erau tare drăguţi, aşa mici şi coloraţi, aşa că am luat unul. Ciudat, deşi am un miros fin, de data asta nu am simţit nici măcar o urmă de parfum chiar dacă i-am adulmecat pe îndelete. Iar descrieri ca “fresh” şi “ocean” nu-mi spuneau mare lucru. Am luat fresh, mergând pe culoare. Din păcate. Pentru că există un anumit miros de odorizant de maşină care mie îmi face rău. Nu ştiu de ce pentru că nu sunt alergic la nimic din câte cunosc. Dar rău din ăla de-ţi vine să leşini şi să vomiţi în acelaşi timp. Ţin minte că de vreo două ori mi-am dorit moartea din cauza “acelui” miros care se găsea în maşinile cu care călătoream. O dată fiind un drum de 100 de km agonizant pentru că eram într-o maşină de ocazie cu alte trei persoane şi nu voiam să par veriga slabă aşa că am tăcut, iar altă dată a fost în maşina unui coleg de servici. Măcar am putut deschide geamul. Deznodământ: am lăsat odorizantul să împrospăteze o ghenă de afară.

* Am văzut şi eu (cred că ultimul din ţară :P) opera lui Cristian Mungiu, Patru luni…etc că nu reuşesc să ţin minte tot titlul. Îmi pusesem o farfurie de spaghete şi am zis să îi dau o şansă în lipsă de altceva vizionabil. Din când în când mai dădeam forward peste scene plictisitoare astfel încât am scurtat cele aproape 2 ore la doar o oră. Io zic că filmul ăsta a fost foarte uşor de făcut. Toate decorurile au fost “naturale” în sensul că s-a filmat prin cămine studenţeşti jegoase, pe străzi pline de câini şi de gunoaie, în hoteluri comuniste… Au mai pus ei nişte elemente de prin anii ’80 pe acolo, gen telefoane din alea cu fise şi încă ceva vechituri, dar per ansamblu investiţia în decoruri cred că a fost minimă. Cu maşinile nu a fost nici o problemă, Dacii 1300 se găsesc încă gârlă. La o secvenţă filmată pe stradă cred că am observat un autobuz din ăla nou în depărtare dar în fine, atmosfera a fost destul de realistă. Cât despre jocul actorilor… exagerat ca în toate filmele româneşti şi doar pe alocuri credibil. Foarte enervantă mi s-a părut “însărcinata”, care cerea palme la fiecare cuvânt pe care-l scotea. Ziceai că a rămas însărcinată în somn, atât de inocentă şi de sfioasă se dădea. Singura scenă care m-a afectat a fost una cu doctoru’ din film care la un moment dat a răcnit tam-nesam de aproape mi-am scăpat furculiţa. Eu mă uit la filme cu volumul tare că-mi place să intru în acţiune şi no… Cred că vecinii ascultau cu urechile lipite de pereţi “cearta”. Filmul nu e rău, pentru un străin. Drept dovadă premiile. Pentru un român de vârsta mea e complet neinteresant pentru că nu vine cu nimic ieşit din comunul jegos şi putred al vremurilor de tristă amintire.

All rise !

* Am cam neglijat blogul lately. Adevărul e că de o săptămână mă simt de parcă mi se termină bateriile. Şi nu am încărcător. Beau redbull în loc de apă, bag în mine vitamine… Nada. Atunci am zis să schimb tactica. Nu mai beau redbull (de două zile) ci doar apă plată, halesc salate peste salate ca un bovin şi beau mai multă cafea. Funcţionează parcă. Probabil voi strica totul cu un dezmăţ culinar la Mac 🙂

* Luna aprilie va începe pentru mine în mod cu totul şi cu totul idiot. Pe data de 4 sunt chemat în instanţă, ca martor, de către tipul care mi-a lovit maşina anul trecut, am povestit aici, care acum dă în judecată Poliţia. Nu cunosc alte detalii, dar am un sentiment neplăcut cu privire la chestia asta. Şi cred că ştiu şi de ce îl am 🙂 Va fi interesant, oricum. La o săptămână, două, după “proces” urmează o excursie la Viena, pe care o aştept cu mare nerăbdare fiindcă mi-a cam ajuns decorul prin care mă foiesc zilnic. Am chef să mă plimb, să fac poze şi să uit puţin măcar de România. Dar până atunci…

* Ştirile orei 17 la Antena 3. Prima ştire, ceva senzaţional: un tânăr a fost prins şi arestat deoarece a intrat în Palatul Parlamentului cu un cartuş. Fără puşcă. Probabil voia să dea cu el după careva. Cică îl avea de vreo patru ani. Eu cred că era şi găurit sub formă de breloc. Ni se arată imagini cu Palatul Parlamentului din depărtare. Ştirea 2. Pe DN2 s-a răsturnat un camion. Pretext pentru un live de la faţa locului. Ghinion. Nu se aude ce vorbeşte reporterul. Defecţiune tehnică, trecem mai departe. Traian Băsescu a atacat dur presa într-o nouă “izbucnire”. Câteva imagini cu Băsescu. Aceastea au fost ştirile, la revedere! Trei ştiri de kkt, pe un post de kkt care nu şi-a schimbat jingle-urile de vreo câţiva ani. Ta-ta-taaa-tata-taaaaa!

* Ştiţi show-ul Fist of Zen difuzat de MTV? Nu ştiu ce efect are asupra voastră dar eu aproape leşin de râs de fiecare dată. Aici o mostră, din păcate nu una dintre cele mai reuşite 🙂 iar aici varianta japoneză, mai veche.

Despre nişte Andree

Observate prin blogosfera autohtonă…

Andreea Raicu şi-a făcut blog. Bravo ei, cu o menţiune: blogul cu pricina este atât de pur, alb şi neprihănit încât pe mine, care sunt 50% evil după cum ştiţi, m-a apucat un fel de jenă. De fapt mai că nu am început să scot fum ca un vampir expus la UV, împresurat fiind de atâtea gânduri curate şi sentimente alese. Este ca jurnalul unei fetiţe de 11 ani. Citez: “E miercuri si de la fereastra mea se vede un soare minunat care m-a dus cu gandul la ziua de duminica. Zi frumoasa. Sarbatoare mare si bucurie pentru mine si micuta Maria“. Sau: “Aveam senzatia ca sunt o printesa care admira privelistea minunata care se vedea din curtea castelui (!) ei…” You get the point. Totuşi să nu fiu rău. Poate că Andreea şi-a păstrat intacte inocenţa şi candoarea copilăriei, atribute pe care şi le pune în valoare prin acest blog, lăsând deoparte mizeriile cotidiene de care suntem intoxicaţi oricum de către alţii. De asemenea sunt sigur că e o fiinţă simpatică chiar şi făcând abstracţie de picioarele superbe pe care cineva i le-a ascuns fără milă când a realizat design-ul blogului. Doar că m-am simţit atât de departe de targetul ei… 🙂

***

Asta de mai sus e Andressa. Sau Andreea. Nu Raicu, ci Retea. Before & after o cură de photoshopeală. Nu o ştiţi pe Andressa? O fată de vreo 20 şi ceva de ani cu un blog în care scrie tot felul de prostioare (ca noi toţi :P) şi care a reuşit să enerveze prin simpla prezenţă online o întreagă armată de “blogări” care acum îi dedică…multe. Deci am stabilit că fata e vedetă. În acelaşi timp are cică un trafic măricel, semn că ceva tot face ea de atrage atenţia. Aside being a woman. Habar n-aveam cum arată, dar de câteva zile au apărut pe mai multe bloguri nişte poze cu fata care sunt comentate şi răscomentate. Într-un mod nu foarte măgulitor. Despre ce este vorba deci.. Tipa a început să scrie o rubricuţă în Pro Sport şi acolo a îndrăznit să-şi pună o poză cu moaca ei. Doar că poza este editată la greu în Photoshop din raţiuni pertinente, după cum vedeţi mai sus. Rezultatul editării ne-o prezintă pe jurna-blogăriţă cu un chip de “zâna cea bună” (ghici în care din pozele de mai sus), versus poza originală care… Cum a ajuns şi poza originală în mâinile străine şi răutăcioase, nu ştiu, vreo trădare între colegi, ceva. Noah, şi toţi au sărit pe ea că oaaaa ce truc ieftin a folosit şi ce naşpa arată ea de fapt. De fapt nu arată nici naşpa, nici bine: are un chip extrem de comun, destul de inexpresiv, cu menţiunea că e plin de coşuri şi cam crispat. El, chipul. Morala: dacă nu dai pe dinafară de frumuseţe şi pe deasupra ai şi ceva duşmani… lasă-ţi faţa offline 🙂

Ploaie şi plictis

Nu (mi) s-a mai întâmplat nimic demn de reţinut în ultima vreme şi asta mă deprimă fiindcă timpul galopează chiar şi când stau şi-l analizez iar nişte evenimente care să-mi ateste că am dus o existenţă conştientă în luna martie 2008 nu ar strica. Sunt în căutarea quality-time-ului desăvârşit dar de abia reuşesc unul mediocru. Mă enervează că aş avea ceva de lucru la orice oră şi asta mă face să nu mă pot relaxa liniştit, ci gândindu-mă că pierd timp valoros. Îi urăsc pe cei cu program fix de lucru. A, de fapt fac şi eu pe omul cu program fix de lucru în sensul că merg la un birou în afara locuinţei şi mă întorc după un timp. Doar că mă întorc acasă şi fac tot aproximativ aceleaşi chestii. Iar când mă apuc găsesc alte 30 de chestii care-mi atrag atenţia de la ceea ce fac şi uite aşa mă prinde ora 4am şi apoi mă trezesc ca un zombie şi-mi vine să mă sinucid, şi ploaia mă ajută…

* Plouă de o săptămână şi cică va mai continua şi săptămâna asta. Ştiu că ştiţi. Pe voi, oamenii obişnuiţi :P, nu vă afectează decât cel mult pe plan… “bioritmic”. Pentru mine însă, ploaia îndrăcită generatoare de noroi peste limitele imaginabile reprezintă un stres pentru care în momentul ăsta simt că aş da ani din viaţă ca să-l elimin.

* Fază tare vineri noaptea pe drumul dintre Cluj şi Baia Mare. Un tir încearcă să depăşească alte două tiruri într-o zonă cu serpentine. Nu reuşeşte şi se trezeşte bot în bot cu o coloană de maşini ce venea din sens opus. Noroc că nu avea nimeni viteză astfel încât bruta cu tirul are vreme să oprească şi să rămână blocat pe banda a doua rugându-se să nu ia bătaie de la cei cărora probabil că le-a provocat un preinfarct, în timp ce noi restul treceam pe lângă el claxonând ca la nuntă.

* Am făcut o pasiune… “auditivă” pentru fata care prezintă horoscopul dimineaţa la Europa FM. O anume Oana. Are o voce atât de plăcută încât ascult tot horoscopul deşi nu mă interesează câtuşi de puţin, în timp ce conduc spre serviciu. Şi când zic plăcută mă refer la o voce clară, nici prea stridentă nici prea soft, tonică şi reconfortantă. O voce care mă duce cu gândul la weekend, lenevit în pat până târziu, soare, vară, mare…:PP

* Mă încearcă un sentiment de veritabilă satisfacţie când văd astfel de maşini ridicate pentru parcări nesimţite în locuri interzise. În cazul de mai jos, proprietarul – unu’ cu ţepi în cap – se afla alături de şofer în cabina trailerului şi mergea probabil să-şi răscumpere gălbenuşul.

(click pt mare)

On that marble

Credeam că doar în America există acel gen de oameni suficient de imbecili încât să se simtă ofensaţi de cine ştie ce prostie şi care apoi te dau în judecată, te împuşcă etc. Iată că au făcut şi pe la noi ochi. Au venit doi ieri la redacţie. O vacă şi un vac. Cu un ziar în mână şi cu nişte mutre plouate şi distruse. De ce? Voiau să vadă faţa “gunoiului” care a scris trei rânduri în numărul trecut al ziarului despre iniţiativa primăriei de a monta camere de supraveghere în cimitire. “Gunoiul” de redactor şi-a permis să facă puţin mişto despre cât de multă nevoie aveau morţii din cimitir de camere video în valoare de sute de milioane lei vechi. Şi cum că singura utilitate a camerelor ar fi surprinderea pe viu a unei învieri. În fine. Deşi nu erau vizaţi, adică nu erau morţi, cei doi s-au simţit peste măsură de jigniţi şi de oripilaţi de material. Că le jigneşte înaintaşii, că nu avem decenţă. Ba chiar au ameninţat că, dacă atunci când vor reveni nu li se va deconspira redactorul vinovat, vor merge la… Patriarhie. Şi nu erau bătrâni senili. Li s-a promis un drept la replică.

***

Avem un câştigător în lupta dintre mediile de stocare High Definition. Dacă nu ştiaţi că exista o luptă, nici o problemă, pentru că aceasta oricum se dădea pe alte pieţe, mult mai importante. De faptul că s-a stabilit un câştigător vom profita însă şi noi pentru că un singur standard în domeniul stocării filmelor e de preferat. Susţinătorii discurilor optice Blu-Ray şi HDDVD făceau eforturi de câţiva ani pentru a impune pe piaţă unul dintre formate. Acest fapt a creat multă confuzie în rândul consumatorilor deoarece aceştia ezitau să achiziţioneze un player pentru unul dintre formate de frică să nu fie fix cel care va eşua. Ca răspuns la vânzările dezastruoase de playere producătorii s-au conformat şi au lansat modele care “ştiau” să redea orice format posibil, doar pentru a linişti consumatorii. Din păcate la nişte preţuri imposibile. Din cauza acestui “război” şi cu toate avantajele oferite de discurile HD, au trecut câţiva ani buni cu progrese minime, timp în care DVD-urile au continuat să se vândă mai bine iar piratarea celor câteva discuri high-definition existente a atins cote maxime. Când vorbesc de piratare mă refer la disponibilitatea materialelor video HD “furate” pe Internet, în formate uşor de redat aproape pe orice calculator. Până la urmă marile studiouri de filme au decis câştigătorul, anunţând că aderă exclusiv la format Blu-Ray, HDDVD fiind astfel sortit dispariţiei.

Bun. Ce oferă succesorul DVD-ului? În primul rând capacitate mare de stocare. 50 de GB pentru un disc dual-layer faţă de aproximativ 9 GB faţă de DVD. Apoi oferă suport pentru meniuri interactive dezvoltate cu tehnologia Java, care vor diferi radical de meniurile DVD-urilor cu care suntem obişnuiţi. Vorbim practic de programe în toată regula ce vor putea executa tot felul de funcţii, limita fiind doar imaginaţia creatorilor de content. De capacitatea de stocare va beneficia însă în primul rând materialul video care va fi în format de înaltă definiţie ce practic umileşte DVD-ul din punct de vedere al calităţii. Sunteţi mulţumiţi cu DVD-urile şi nu aveţi nevoie de Blu-Ray? Da, deocamdată o astfel de alegere are sens, mai ales dacă nu sunteţi posesori de ecrane de dimensiuni mari. Adevărata calitate High-Definition se poate vedea doar pe un display adecvat, cu o diagonală mare şi o rezoluţie full HD (1920×1080). În acel moment privitorul trece la o cu totul altă experienţă în vizionarea unui material video. Vorbesc de culori şi detalii care te fac să urmăreşti captivat chiar şi un meci de golf şi să vrei să redescoperi toate filmele pe care le-ai văzut deja. Sigur că pe asta mizează şi studiourile. Relansarea unor tiluri vechi în format High-Definition pe suport Blu-Ray va avea succes garantat la amatorii de calitate. Preţurile scad şi la display-uri aşa că nu e mult până când “plasmele” şi LCD-urile de diagonală mare vor deveni ceva obişnuit şi la noi. Doar atunci DVD-ul va fi cu adevărat învins.

***

O poză (reală) care m-a cucerit. Printre multe altele de gen 🙂 A fost realizată la finele anului trecut de telescopul sondei Mars Reconnaissance Orbiter ce orbitează în jurul planetei Marte. Deşi misiunea principală a sondei este să studieze suprafaţa planetei roşii, NASA a instruit-o să-şi îndrepte “privirea” preţ de o poză şi spre locul de unde a plecat. După cum probabil intuiţi, în cadru sunt vizibile Pământul şi Luna. Fotografia a fost făcută de la o distanţă de 142 de milioane de km şi este tăiată dintr-un cadru mai larg în care cele două “pietricele” apăreau mici de tot, înconjurate de o mare neagră de vid. Click pentru a mări.