Monthly Archives: February 2008

De la vis la aluniţa coşmar

Toţi visăm la o lume cum vezi în filmele SF în care tehnologia să se integreze simplu şi eficient în vieţile noastre, sporindu-le calitatea. A visa e uşor şi sănătos. Ce vedeţi mai sus e un concept care chiar pare din viitor însă nu este doar un produs al unei imaginaţii avangardiste. Nokia şi o echipă ce se ocupă cu studiul nanotehnologiilor din cadrul Universităţii Cambridge au trecut de la stadiul de vis la cel de concept implementabil. Câţiva ani ne despart de nişte inovaţii tehnologice care vor schimba modul în care interacţionăm cu dispozitivele mobile. Imaginaţi-vă un “telefon” care se poate împături, se încarcă prin energie solară, nu se poate murdări şi este dotat cu senzori care “analizează” mediul din jurul său. Mai multe informaţii, inclusiv un clip foarte sugestiv, aici.

Featured in The Museum of Modern Art “Design and The Elastic Mind” exhibition, the Morph concept device is a bridge between highly advanced technologies and their potential benefits to end-users. This device concept showcases some revolutionary leaps being explored by Nokia Research Center (NRC) in collaboration with the Cambridge Nanoscience Centre (United Kingdom) – nanoscale technologies that will potentially create a world of radically different devices that open up an entirely new spectrum of possibilities.

Morph concept technologies might create fantastic opportunities for mobile devices:

– Newly-enabled flexible and transparent materials blend more seamlessly with the way we live
– Devices become self-cleaning and self-preserving
– Transparent electronics offering an entirely new aesthetic dimension
– Built-in solar absorption might charge a device, whilst batteries become smaller, longer lasting and faster to charge
– Integrated sensors might allow us to learn more about the environment around us, empowering us to make better choices

***

FHM-ul de luna asta. Am trecut peste faptul că au pus-o pe Andreea Bănică pe copertă, lucru total neinspirat şi expirat. Fata plăteşte bine aşa că treaba ei, să se admire cât mai poate. Am zis că revista are multe pagini şi n-o să mor eu dintr-un pictorial. Am murit însă pe jumătate din altă cauză. Aşa cum Andreea Bănică se afişa strălucind ca o minge de cauciuc sub 64 de filtre Photoshop, la polul opus am întâlnit-o pe fata de mai jos. Pictorialul e preluat dintr-o ediţie străină, deci băieţii l-au trântit în pagină fără să le pese ce-i acolo sau să le treacă prin cap că unii citesc revista mâncând. Behold the horror:

Notă: chiar nu am nimic cu o aluniţă discretă ici, colo, dar… that’s far from being an “aluniţă

Cum îi văd PR-iştii pe ziarişti

Nu e nici un secret ca la 99% din conferinţele de presă organizatorii se întrec în eforturi de a răsfăţa ziariştii prezenţi pentru a beneficia de relatări pozitiv-linguşitoare asupra evenimentului. Un cocktail, o plăsuţă cu suveniruri, un mic cadou, toate sunt până la un punct normale. Se dau de pomană de la pixuri şi calendare până la sticle de vin şi iPod-uri. Să nu mai vorbim de memory stick-uri. Din păcate unele specimene din presă şi-au făcut un scop în viaţă din a aduna cât mai multe astfel de “prăzi”. Un exemplu ar fi filmuleţul de aici, în care după terminarea unei conferinţe mai mulţi jurnalişti se înghesuie ca nişte animale ca să pună mâna pe o plasă-cadou. Jenant. Bineînţeles că PR-iştii cunosc fenomenul şi îl exploatează alocând bugete însemnate evenimentelor unde este invitată presa. Totuşi, cât de prost/imatur/lipsit de orice urmă de subtilitate trebuie să fii ca să compui o invitaţie precum cea de mai jos, adresată pe deasupra şi “Directorului General” al ziarului? 🙂 Sau poate e doar o metodă de a identifica fripturiştii veritabili, fiindcă în afară de aceştia care probabil că au şi participat la eveniment, nu ştiu care ziarist nu s-ar fi simţit jignit de textul de mai jos. Click pentru mărire.

Sweet stuffsz

* Am vrut să pozez eclipsa de lună însă… la ora 4 am? Oricât aş fi de fascinat de spectacolul cosmic, la ora aia mi se pare indecent să stau treaz. Vă delectez însă cu o eclipsă parţială pe care am fotografiat-o în 07.09.2005, ora 22:11. Verificaţi dacă a fost eclipsă atunci 🙂


(click pentru mărire)

* La capitolul filme vă recomand Juno, o comedie/dramă având ca subiect o adolescentă de 16 ani care rămâne însărcinată. Ştiu, subiectul nu vă incită prea tare, dar Ellen Page merită Oscarul pentru care e nominalizată deoarece a intrat perfect în pielea personajului. Mi-a plăcut mult. Mai apare şi Jennifer Garner, care însă nu străluceşte. Filmul privit în ansamblu a fost OK. Dacă tot suntem la filme, mărturisesc că am început să mă uit la Prison Break şi m-aş tot uita dacă n-aş avea şi alte lucruri de făcut, gen muncă. De fapt la plural, fiindcă şi Laura s-a molipsit. Suntem la seria 2 acum şi “it keeps getting better”.

* Iar am dat peste o melodie pe care am ascultat-o apoi până mi s-a făcut rău 🙂 Am auzit-o pe Guerilla şi ulterior am făcut efortul de a afla şi cine o cântă. 16 ani. Atâta are Gabriella Cilmi care a înregistrat “Sweet about me” acum un an – deci când avea 15 ani – şi pe care o interpretează cu o voce curată şi ireală pentru vârsta ei. Click play şi acultaţi-o, veţi înţelege ce zic. Apoi ştiţi ce aveţi de făcut dacă vreţi mp3-ul. Să cumpăraţi albumul that is. Altă variantă aş fi eu, dar nu fiţi nesi, fata merită suportul 😛



Vitezomanu’ cu Loganu’

Sunt vitezoman. Greşit. Doar ghinionist. M-am trezit cu 2 amenzi venite prin poştă acasă cum că m-ar fi prins radaru anu trecut (!) prin vară pe raza localităţii nu ştiu care, că circulam cu 60 km/h în prima situaţie şi cu 65 km/h în a doua, deci la mare distanţă de limita legală. Şi tot în aceeaşi localitate, nesimţitu de mine. Am fost prins se pare de un radar din ăla de kkt care stă pe margina drumului pe un stâlp şi face poze. Probabil numai mie. Mă rog. Iar acum în weekend, după ce am mers juma de drum cu ochii’n patru să nu văd un bliţ de pe margine, altă amendă :)). E chiar funny, mai ales că nu m-a mai oprit poliţia de câţiva ani. Goneam tot cu 65 km/h (oare nu pot mai mult?), de data asta în localitatea Unirea. Cred că am fost oprit împreună cu încă 10 maşini, iar polifuckinţistu continua să-i oprească şi pe ăia din spate care au muşcat-o şi ei fiindcă ăia cu radaru stăteau ascunşi şi nu i-a văzut nimeni. Prostia abia acum începe. Vaca de poliţai nu s-a prezentat, mi-a comunicat rapid că am două puncte penalizare, mi-a dat să semnez procesu’ şi mi-a zis să trimit dovada plăţii la postul de poliţie din localitatea Unirea. Poftim? Abia acasă am observat că nu scrie nicăieri vreo adresă unde să trimit dovada deci … să vină să şi-o ia. Şi chiar dacă ar fi scris, de ce trebuie să le trimit eu scrisori ca să arăt că le-am plătit? Îs prea cretini să implementeze un sistem informatic care să rezolve aspectul ăsta? Apropo de sistem informatic, am vrut să plătesc amenda online, pe procesul verbal scria că se poate şi electronic mai ales că am intrat la poştă şi am ieşit în fugă pentru că era o coadă de vreo mie de oameni. Nici ăia nu au auzit de un calculator, o bază de date ceva. Aşa. Şi mă înregistrez pe ghiseul.ro , apoi dau să plătesc. Ţeapă, amenzile se pot plăti online doar pentru alea luate în Bucureşti. Şi cum Bucureşti înseamnă Universul, probabil că e suficient, s-or fi gândit looserii.

Tribut Western Digital


(click 2 enlarge)

Mi-am pensionat vechiul harddisk. Prin pensionare se înţelege backup, scos din unitate, demontat capacul superior, expus pe birou ca trofeu. Deci aş zice mai degrabă eutanasiere decât pensionare, eutanasiere făcută însă cu tot respectul. Nu aş fi făcut-o, doar că în ultima lună bătrânelul a început să-şi arate vârsta prin leşinuri subite ce făceau calculatorul să o ia razna, delay-uri la accesare şi alte manifestări ce prevesteau o moarte iminentă cu pierdere de date. Date care pentru mine spun o poveste şi aş fi suferit ca un copil dacă le pierdeam. Aşa că ieri am făcut un backup şi gata. Nu l-am aruncat însă şi nici nu o voi face. Pe 2 februarie 2003 a fost ansamblat. În vara aceluiaşi an a ajuns la mine în calculator. Eram tare mândru. 80 de giga era mult spaţiu pe vremea aia. De atunci au trecut cinci ani şi mii de ore de funcţionare la 7200 de rotaţii pe minut. Am schimbat între timp 3 calculatoare. Alte două harddisk-uri s-au adăugat pentru a face faţă necesităţilor de stocare dar cel vechi a rămas pe poziţie. Pe el şi-au găsit sălaşul nenumărate poze, muzică, joculeţe, documente word cu referate din facultă, “pr0n”-ul şi pozele cu gagici puse în foldere mai “ferite” precum şi multe alte thingies adunate sau făcute de mine în aproape 5 ani. Ţin minte că frecvent aveam obiceiul să-l demontez din calculator şi să umblu cu el pe la colegii de cămin pentru a-mi lua ultimele noutăţi multimedia fiindcă eu nu aveam net. Timpul a trecut. Acum platanele care mi-au oglindit cinci ani din viaţă s-au oprit definitiv şi strălucesc pe birou oglindindu-mă pe mine. RIP.

De la mic la mare

* Azi, la trecerea de pietoni de lângă primărie, mi-a cedat… trecerea nimeni altul decât domnul Boc însuşi. Aflat într-o maşină de Sălaj, cu ochelari de soare şi abia iţindu-se de după volan. Oare ce am făcut în faţa acestei situaţii unice: a) am zâmbit tâmp şi i-am făcut cu mâna, b) am sărit cu picioarele pe capotă urlând să repare canalele, c) am trecut strada. Well, o să aflaţi la ştiri 😛 .

* De la trecerea de pietoni, la 400 de kilometri deasupra: pe Staţia Spaţială Internaţională a fost ataşat un nou modul, Columbus, o incintă de mărimea unui autobuz, mândria Agenţiei Spaţiale Europene care a lucrat la proiect începând cu 1982 şi a cheltuit 880 milioane euro. Menţionez acest lucru deoarece, deşi 1992 era anul în care Columbus ar fi trebuit să fie deja pe orbită, o serie de amânări datorate bugetului precum şi accidentul navetei Columbia au făcut ca doar anul acesta europenii să-şi vadă visul realizat. Naveta Atlantis a dus modulul pe orbită iar după un “spacewalk” de şapte ore şi ceva, timp în care staţia a înconjurat Pământul de patru ori, modulul este la locul lui ataşat la avanpostul orbital, pentru o misiune de 10 ani în care va servi ca laborator pentru experimente din diverse domenii ale ştiinţei.

Later edit: Şi înapoi la ale noastre – completez tot aici o chestie care m-a distrat pe cinste: filtrele anti-spam de la yahoo sunt în general eficiente, eliminând cu succes tot felul de reclame la Viagra şi linkuri spre porneturi. Azi însă am primit direct în inbox un mail ce avea ca subiect “Turn your trouser mouse into a one-eyed giant” :-)) Prea metaforic pentru anti-spam-ul de la Yahoo, ha?

Bla-uri

* Drumurile asfaltate din Cluj (că sunt şi “ne”) nu ar fi neapărat rele. Mai ales că s-a tot lucrat anul trecut prin oraş. Ce nu înţeleg este de ce au lăsat canalele neridicate la nivel. Şoferii clujeni cred că ştiu despre ce vorbesc. În tot oraşul ai parte de situaţii în care conduci liniştit şi dintr-o dată “zdraang!!!!” cu roata într-un canal al cărui capac este mai jos cu 10 cm decât drumul. Sigur că mi se rupe inima de mila maşinii şi de fiecare dată îl înjur şi blestem pe Boc, deşi nu cred că el are vreo vină, oripilând în acelaşi timp pasagerii din maşină, la rândul lor nevinovaţi. A, ziceţi să casc ochii şi să le ocolesc? Ar fi o idee, poate reuşesc să agăţ vreun autobuz, ceva. Şi că tot suntem la drumuri, tot în vederea clujenilor: oare ce prost de om s-o fi gândit ca din loc în loc pe Bulevardul Eroilor să pună dale în loc de asfalt ca să marcheze trecerile de pietoni, în condiţiile în care anul trecut au făcut o fundaţie de 1 m la drum şi l-au asfaltat în rest ca-n palmă. Am înţeles, din punct de vedere estetic ar fi fost o chestie, doar că acum e plin de cratere printre dalele alea nenorocite, distruse de traficul nebun ce se perindă pe acolo zilnic.

* Mă întreb cât câştigă lunar cu tot cu bacşiş băieţii de la spălătoria de maşini. Mă refer la “muncitori”. Eu le dau de fiecare dată 3 lei. Alţii am văzut că le dau 5. Înmulţiţi cu 10 maşini pe zi minim de la care primesc ceva , ori 20 de zile pe lună plus salariul lor cât o fi… Damn, nu cred că au de ce se plânge. La vară şi io m-as angaja acolo ca să stau sub duş toată ziua 🙂

* Am intrat şi eu pe porcăria aia de joc online, Conquiztador (mi se pare că sună porcos numele ăsta, în fine…), care s-a căţărat până pe primul loc în trafic.ro ca să văd ce-i de capul lui. Acum stau şi mă întreb: cât de generală trebuie să fie cultura mea ca să răspund în câteva secunde ce prefix telefonic are judeţul Tulcea. But who caaaares ce prefix are Tulcea? Aia a fost prima întrebare, după care m-am plictisit şi am închis.

* Ca să fiu corect trebuie să menţionez că net-ul de la Orange şi-a revenit de vreo trei zile. Merge, aleargă chiar, iar eu sunt happy şi am uitat tot ce-am pătimit. (Această însemnare va fi înlocuită de nişte cuvinte foarte urâte dacă minunea nu va dura cel puţin cât a durat “pana”, adică vreo 3 luni minimum)

* Deşi probabil l-aţi văzut deja, pun mai jos un clip ce-mi place tare mult, pe care eu doar acum l-am descoperit, via Sergiu. Sunt tare tare simpatici, şi-mi place să cred că o astfel de echipă poate exista oriunde.


Lip Dub – Flagpole Sitta by Harvey Danger from amandalynferri on Vimeo.

Senzaţional, sau cum mi-am pierdut orice speranţă

De fiecare dată când mă apuc să butonez telecomanda în căutarea a ceva vizionabil, cât timp mi se prăjesc cartofii sau ceva similar, dau fără excepţie şi pe OTV pentru că mi-e mult prea lene să mă uit în instrucţiunile decodorului TV ca să văd cum se elimină un canal din listă. Nu-i vorbă că pe OTV vezi acelaşi lucru, indiferent de oră, zi, an. Însă pe fondul unei ştiri nu ştiu cât de adevărate cum că Dan Diaconescu şi-a puşcat o vilă de un milion de $$$ în Miami Beach, am zăbovit azi cu 2 secunde mai mult pe latrina mai sus amintită, suficient cât să fac snapshotu’ de mai jos. Titlul din partea de sus a capturii e chiar de senzaţie, tre să recunosc, o clipă am crezut că nu văd bine 🙂 Ideea e că dacă Diaconescu chiar şi-a cumpărat vila, deci OTV-ul aduce bani, deci are rating, deci există atât de multe animale care gustă, ba chiar se îndoapă cu asemenea lături… încep să cochetez cu ideea de a mă retrage într-un buncăr. Asta după ce setez numărătoarea inversă.

(click pentru a mări poza)