Eightsome

* Din seria reclamelor idioate. Prima ar fi aia la o gumă de mestecat în care sute de conducători auto se opresc în mijlocul drumului ca să-ţi perieze dinţii toţi deodată (de ce? că n-am înţeles – adică e un obicei să-ţi iei periuţa de dinţi cu tine pentru o lustruire rapidă în caz că nu rezişti tentaţiei de a rade un hamburger înainte de un “meeting”?). Aşa, iar “personajul principal” nu are nevoie de periuţă, ia doar gumă iar apoi… zâmbeşte desigur, către ăia mai proşti care periau de zor. O altă reclamă difuzată des mă exasperează fiindcă nu pricep ce se întâmplă acolo. Aia la Winterfresh Mints în care una îl sărută pe unul, apoi ăla pe alta care la rândul ei sărută pe altul şi tot aşa până cercul se închide cu al optulea care o sărută pe prima tipă. Toţi pe gură :). Wtf, a apărut o nouă formă de salut şi eu n-am aflat încă? Dacă da, nasol, pentru că pe mine mă enervează şi pupăturile alea seci pe obraz pe care trebuie să le onorez cu ocazia diverselor întâlniri/vizite. De ce naiba nu e de ajuns un salut verbal? Poate nu vreau să fiu pupat de respectiva persoană (pe care n-o plac, are acnee sau alte chestii naşpa pe faţă) şi poate la rândul ei acea persoană nu are nici ea chef să mă pupe din diverse motive. Şi cu toate astea o facem. Am observat că în special femeilor le place la nebunie să se pupe la întâlniri şi la despărţiri (chiar dacă între cele două evenimente nu au trecut mai mult de 5 minute).

* Azi noapte am făcut un experiment ca să văd dacă nu cumva doar apartamentul meu e ecranat contra Internetului de la Orange. Ştiu, disperare mare. Am legat modemul de un cablu USB lung de vreo 3 m şi l-am coborât pe geam cu un etaj mai jos, timp în care urmăream să văd dacă am semnal. Cred că ajungeam şi pe la poliţie dacă observa vecinul de dedesubt o chestie mică cu un led verde intermitent atârnând în dreptul geamului său. Rezultatul experimentului a fost că deşi aveam semnal mai bun, paradoxal (deşi pentru forţele oculte care se distrează de minune pe seama mea nu cred că e paradoxal) tot nu mergea netul. În schimb mi s-a aburit ecranul de la laptop şi dimineaţa m-am trezit răcit.

* Închei cu o recomandare muzicală, o piesă foarte frumoasă a lui Katie Melua, de pe albumul Pictures. Sper să vă placă.


0 thoughts on “Eightsome”

  1. lol…trist cu aieshtea cu oringi-u lor…merita storsi pana la ultimul gram de lichid din ei 🙂 niste reclamatii la opc si niste matanii la biserici ai incercat? ;D

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *