Nervi de sfârşit de an

Ei, nu chiar nervi. Să le zicem nervişori. Dar…

* Recenziile de pe IMDB care în nici un caz nu ar trebui citite iar eu le citesc, câteodată mă scot din sărite. Zice unu care i-a acordat filmului „I am Legend” un rating indulgent de 3/10, că în timpul proiecţiei a adormit pentru zece minute dar că amicul său l-a asigurat că nu a pierdut nimic interesant. Şi s-a simţit dator să scrie despre asta. Când eşti atât de retardat încât creierul tău simte nevoia să ia o pauză în timpul unui film îmi imaginez că este o adevărată provocare să porneşti calculatorul şi să dai rating-uri. Ştiu că IMDB e o groapă de gunoi unde diverşi maimuţoi angajaţi de studiourile de film dau rating-uri şi scriu recenzii pentru a scădea sau creşte popularitatea anumitor pelicule dar totuşi, atâta prostie câtă găseşti acolo rar mai vezi altundeva. La fel şi când diverse legume americane întreabă chestii de genul : „am auzit că filmul x conţine nuditate şi aş vrea o descriere cât mai exactă a scenei deoarece vreau să-mi duc fetiţa de 3 ani să-l vadă şi nu ştiu ce să fac”, sau „datorită convingerilor mele religioase aş vrea să ştiu dacă filmul aduce ofense bisericii sau lui Iisus, dacă este rasist, dacă apar păianjeni sau dacă au existat oameni care să se ridice şi să plece din sală ca să ştiu dacă merită să-l văd”. Răspunsurile sunt pe măsură.

* La Iulius Mall există nişte benzi (deci nu scări) rulante lungi şi cu o înclinare foarte mică care sunt folosite pentru a accesa parcările. Nu ştiu dacă sunt destinate şi coşurilor mari de cumpărături, presupun că da, dar nu asta este problema. Benzile respective se mişcă obositor de încet astfel încât poţi să te ajuţi mergând în acelaşi sens cu banda şi să ajungi mult mai repede la destinaţie, adică la capăt. Cum spuneam, panta este de vreo 10 grade aşa că mersul nu presupune nici un efort. Şi cu toate acestea am observat că mai toată lumea preferă să stea pe loc şi să se lase purtaţi de bandă în timp ce cască gura, mănâncă chipsuri, vorbesc la telefon, chiar dacă avansează ridicol de încet şi au culoar liber în faţă. Iar dacă te duci printre ei se uită la tine ca la un nesimţit.

* Produse expirate în magazinul REAL Baia Mare. Cumpăr o cutie de Finneti Sticks din REAL Baia Mare. Mmmm… ce bune sunt. Laura: au gust ciudat. Eu: Nuu, this is good shit. Mă uit pe fundul cutiei: Fuuuuck ! Expirate în 16.11.2007. De peste o lună adică. Porci ordinari. Adică acu, cu ocazia sărbătorilor, ei aruncă pe rafturi şi gunoaie expirate în speranţa că nimeni nu va observa datorită aglomeraţiei şi rulajului rapid. Nu am ajuns încă în REAL-ul din Cluj-Napoca şi nici nu voi călca pe acolo vreodată.

later edit: după o mică documentare, rectific: porci ordinari, în frunte cu directorul lor, un tinerel pe nume Alexandru Dragomir (foto stânga), care ar merita concediat cu prima ocazie. Produse expirate de PESTE O LUNĂ ?!!


Publicat

în

,

de către