Ieri dimineaţă în drum spre serviciu am avut o surpriză extrem de plăcută (ca să vedeţi ce puţin îmi trebuie să fiu mulţumit). Jegul ăla de piaţă de zarzavaturi din faţă de la McDonalds din Mihai Viteazu a dispărut. Funcţiona acolo cu statut temporar de peste un an şi sincer mă călca pe nervi să fac slalom printre verze, vinete şi ţigani ca să ajung în McDonalds. Gata cu murdăria, mirosul de piaţă, ţiganii şi ţăranii vânzători. Nu ştiu unde au dispărut, au fost deportaţi în Sahara 😛 sau au fost mutaţi la parterul noului parking din spatele restaurantului aşa cum era stabilit, treaba lor, bine că nu mai sunt acolo. Au mai rămas doar nişte stâlpi de la tarabe printre care se învârteau câţiva bătrâni în căutare de monede rătăcite. Trist peisaj.
Am profitat că am prins KFC-ul din Polus Center mai liber ca de obicei şi m-am aşezat la coadă ca să degust din puii kentukinezi. Aveam o singură persoană în faţă şi m-am gândit că hai… Dar cum după bunul meu obicei de fiecare dată mă aşez la coada nepotrivită, nici acum nu am avut mai mult fler. Femeia din faţă a cumpărat cam tot ce aveau ăia prin meniu, în total vreo zece kile de pui. Când îmi vine şi mie rândul, aia de la tejghea către şefu-so: „Pot să-mi iau liber cinci minute?”. Noroc cu şefu care văzându-mi probabil privirea de criminal gata de acţiune îi zice că da, dar după ce-mi ia şi mie comanda. Eu am mai încercat KFC-ul doar o singură dată într-o excursie şi nu mi s-a părut mare lucru. Hotărât să-i mai acord o şansă, de data asta mi-am luat specialitatea lor numero uno şi anume vestitele aripioare picante cu cartofi prăjiţi, sos de usturoi şi pepsi. Cartofii au picat din start că n-aveau nici un gust (ăia de la Mac sunt de departe mai buni – şi probabil mai plin de e-uri dar chiar nu mă interesează), sucul – ca orice suc, iar aripioarele – foc şi pară. La propriu, am crezut că iau foc de cât de picante erau. Nici nu le mai simţeam gustul, doar un fel de durere amplificată de fiecare gură de suc. Deci bye KFC cu puii voştri cu tot. Dar nu puteam să scap aşa uşor. După meniul cu aripioarele înfocate am găsit de cuviinţă să rad juma de cutie de bomboane Mon Cheri, minunate de altfel, apoi am zis că parcă ar merge şi o bere. A mers foarte bine. Ce a urmat deja e istorie. Nu intru în detalii dar dacă vreţi experienţe aproape de lumea de dincolo urmaţi calea KFC -> Mon Cheri -> Becks. Rezultat imediat, supravieţuire incertă.