Chestiuţe

Revelionul la Bâlea Lac. Iniţial era în Franţa la Paris dar între timp s-au schimbat „puţin” datele problemei. Oricum, după experienţa minunată din vară cu Transfăgărăşanul am zis să repetăm isprava de data aceasta pe timp de iarnă. Mai ales că îmi este aşa dor de zăpadă din aia de doi metri în care să mă arunc şi care să nu se topească în10 minute aşa cum se întâmplă prin oraşe. Aşadar se anunţă cinci zile de bulgăreală la 2000 m, peisaje de vis şi of course multe poze. Şi (happyday) voi avea şi internet în cameră.

Revenind la ale noastre, sâmbătă dimineaţa la ora 8 fix în apartamentul de sus a început cineva să spargă ceva cu un … picamer. Sunt sigur că era picamer pentru că ne vibra patul de parcă era posedat şi din câte ştiu nu are funcţie de vibromasaj. Cam în 10 minute deja simţeam că înnebunesc astfel că am trecut la acţiune. Am împachetat una alta în 5 minute şi am plecat la Alba Iulia. Oricum aveam de gând să o facem pe la 11 aşa că… Am aflat ulterior că cei de sus făceau şanţuri în pardoseală ca să-şi reconfigureze reţeaua de ţevi pentru încălzire. Mi-am promis solemn că o să utilizez toţi cei 150W de care dispun pentru o replică surpriză la picamerul lor. Dar eu o să fac asta duminică dimineaţa, la 6.

Am văzut The Heartbreak Kid al lui Ben Stiller şi poate pentru că mă aşteptam la un dezastru din cauza recenziilor de pe imdb, am realizat după vizionare că filmul a fost chiar ok. Am şi râs de câteva ori. Rated R for strong sexual content, crude humor and language – la noi este interzis sub 12 ani. Mă rog.


Publicat

în

de către