Monthly Archives: November 2007

Am avut accident. Sunt bine.

Lăsând titlul de tabloid deoparte, pun întrebarea: cum se poate încheia o zi de muncă lungă şi obositoare? Dacă vă gândiţi “cu un nemeritat accident de maşină” aţi ghicit. Mort de oboseală după holbat în ecran toată ziua, ieri, pe la 6pm mergeam după ce am cules-o pe Laura să o iau şi pe sor-mea de la cămin şi să mergem să mâncăm undeva. Am ajuns să mâncăm, dar peste vreo 4 ore, pentru că un stupid s-a băgat în mine la o intersecţie unde eu am vrut să o iau la stânga iar el ieşea de pe străduţa pe care voiam eu să intru. El avea stop, eu prioritate. M-a lovit în partea stângă spate: uşa îndoită, aripa îndoită.. el nici o zgârietură. În schimb cu mult tupeu mă ameninţa cu bătaia că de ce urlu la el. În fine, ne-am dus împreună la constatări avarii care, dacă aveţi vreodată nevoie – sper să nu – se află la capătul liniei de troleu în cartierul Gheorgheni. Deja era întuneric şi speram să nu dureze. M-am înşelat pentru că era plin. Şi când zic plin zic vreo 30 de oameni fiecare cu maşina buşită sau vinovat de producerea unei buşeli. Am încercat să-l conving pe fraier să venim a doua zi, el nu şi nu. Pe scurt ca să nu vă plictisesc tare:

– sunt doi poliţişti înghesuiţi într-un birou comunist într-o clădire/hală comunistă ce stă să se dărâme, care fac actele necesare asiguratorului şi constată avaria;
– din pur noroc am reuşit să iau 2 formulare pentru completarea datelor accidentului de la un xerox care tocmai închidea aflat lângă biroul de constatări;
– tot din pură întâmplare am dat de unul dintre cei doi poliţişti pe afară, probabil fusese la baie or smth care a venit şi mi-a constatat avaria, lucru foarte important vedeţi imediat de ce;
– am luat loc la coadă în timp ce idiotul care m-a lovit a luat loc pe un scaun şi am reînceput aşteptarea;
– la un moment dat iese un poliţist şi zice că ultimele 4 persoane pot să plece fiindcă ei închid nu peste mult timp şi să venim dimineaţă. Printre ultimii eram şi noi, of course;
– Am continuat să stau la coadă sperând într-o minune. Care a venit, prin faptul că un sfert din ăia de la coadă stăteau degeaba pentru că nu le constatase nimeni avariile. Să vedeţi ce avânt am luat noi ăştia din spate în a le explica faptul că nu mai are rost să stea la coadă că nu vine nimeni să le constate nimic la ora aia. Ăia sperau şi ei într-o minune, dar în cele din urmă am reuşit să-i demoralizăm suficient cât să plece;
– Am remarcat de asemenea că unii stăteau înăuntru 5 minute iar alţii 20 şi nu pricepeam de ce;
– După ce am intrat şi eu în birou împreună cu looserul care m-a accidentat am aflat răspunsul la dilema de mai sus: o parte dintre dintre cei implicaţi în accidente dau vina unul pe altul pentru producerea accidentului şi astfel poliţistul trebuie să-i pună pe fiecare separat să-şi spună povestea, apoi să le compare, să simuleze accidentul prin sistemul “buletinul ăsta e maşina ta, carnetul ăsta e maşina lui, arată-mi cum s-a petrecut faza” iar ăia încep să se joace pe tăblia mesei cu buletinele şi carnetele şi apoi să se certe că nu aşa a fost şi … Bun, deci după ce am intrat şi noi, unul dintre poliţişti a început să studieze actele. Şi tot studia, şi studia şi studia şi atunci mi-am zis că bancurile cu poliţişti de fapt nu sunt bancuri. Ca fapt divers eu am scris la descrierea accidentului “am vrut să o iau la stânga iar autoturismul b-62-rhu m-a lovit deoarece nu a acordat prioritate”. Celălalt în schimb a scris o poveste de juma de pagină în care menţiona că a fost noapte, un TIR i-a făcut semn din faruri şi i-a distras atenţia, a menţionat existenţa unei denivelări chiar în dreptul lui şi cred că a zis şi ceva de poziţia lunii… În timp ce eu visam la cartofi prăjiţi şi alte asemenea “delicatese” poliţistul ne pune să descriem din nou accidentul. Am crezut că-i dau în cap. În sfârşit zice: “E clar” şi fluturându-i la ăla actele în faţă “Prioritate, prioritate”. Ăsta făcând pe şcolarul ascultător “Da, promit că o să fiu atent altă dată”. Poliţistul: “Nu m-aţi înţeles, am vrut să zic că asta se sancţionează. Trebuie să vă suspend carnetul pentru două luni” În momentul ăla l-am iertat pe poliţist, ba chiar mi se părea simpatic, în schimb ţăranul meu deja începuse lamentările. Ba că nu se poate face ceva, ba că eu de fapt aveam viteză mare şi i-am sărit în faţă, ba că depinde de maşină şi nu poate fără. Poliţistul: Ce semn ziceaţi că era în intersecţie? Ăla tace, eu calm în locul lui “Era STOP, sunt absolut sigur”. Şi gata, am semnat ce era de semnat iar cireaşa de pe tort a fost la plecare când poliţistul l-a anunţat looser că are de plătit şi o mică amendă de 1,2 milioane vechi. Ahhh… aşa de repede răzbunat. Love it. Acum urmează distracţia cu umblatul după asigurator şi service. Yupiii.

Ză papagals

*A treia revizie Windows XP aduce un spor de performanţă de 10% în viteza de rulare a unor aplicaţii. Eu în locul Microsoft îl încetineam cu ocazia update-ului, ca să le dau ceva motive oamenilor să treacă la Vista, sistem de operare ce ia treptat forma unui eşec răsunător.

*McDonalds din Piaţa Mihai Viteazu a fost reamenajat şi acum arată foarte şic. M-a bucurat în special dispariţia locului de joacă pentru copii, generator de zgomote infernale şi de mingi de plastic zburătoare. E drept că se mai lucra încă într-un colţ îngrădit şi nu ştiu ce făceau, sper că nu un nou & improved loc de joacă.

*Am început un “proiect”: cum în apropierea blocului nostru tocmai a luat startul (din păcate) construirea altuia, am decis ca în fiecare săptămână să fac o poză construcţiei iar la finalul lucrării, prin vară probabil, să adun pozele într-un filmuleţ care va arăta cum creşte blocul. Pozele le voi face din acelaşi loc şi aproximativ din acelaşi unghi. Sunt curios cât va dura până uit.

*De când ne-am mutat, noi nu am primit până acum nici o factură de curent. Şi nu doar atât, dar părea că nici nu consumăm nimic deoarece contorul nostru indica cea mai mică valoare de pe scară, vreo 10 kilowaţi, în condiţiile în care alţii au ajuns pe la vreo 800. Din nefericire totul s-a clarificat ieri: cică ne-au legat greşit contorul în sensul că al nostru contoriza consumul de la apartamentul vecin şi vicerversa. Iar în apartamentul vecin nu stă nimeni deocamdată, doar că ăia s-au trezit pe cap cu ditamai facturoiu şi au început să facă gălăgie, mica eroare ieşind astfel la iveală.

*Într-un exces de zel artistic, cameramanul Antena 3 mi-a oferit într-un singur minut câteva cadre unice cu papaga… participanţii la dezbaterea post-alegeri din cadrul emisiunii Sinteza Zilei. Nu-i aşa că băieţii ar da extrem de bine într-o telenovelă ? Să-i fi văzut ce înfocaţi erau. Sau mai bine ar scoate un dvd cu cele mai bune momente (în care s-au simţit ei pe val adică), le fac eu coperta..

Votez, dar oare de ce?

Pe lângă susnumiţii care habar n-au/nu-i interesează deci probabil nu votează, mai există o mare, uriaşă, o majoritară grămadă de ignoranţi care din păcate sunt cei care stabilesc verdictul. Mă refer la persoanele care votează cu convingere, fără să ştie însă pentru ce. Am văzut azi pe TVR2 un reportaj în care oameni simpli, majoritatea de la sate, erau întrebaţi dacă votează. Majoritatea spuneau cu convingere că da, cum să nu, iar când erau întrebaţi ce rol are Parlamentul European sau votul uninominal nu aveau nici cea mai vagă idee despre ce este vorba. Îmi pare rău că nu am înregistrat fiindcă am auzit nişte răspunsuri de pomină dar în acelaşi timp destul de previzibile. Eu nu am nimic cu aceşti oameni, să fie sănătoşi, dar nu mi se pare normal ca ei să aibă drept de vot. Să fim serioşi, imaginea lor asupra realităţii nu are nici o valoare care să justifice dreptul de a decide cine este mai bun pentru a ne reprezenta la nivel european. Ei votează pe ochi frumoşi, eventual pe cei care le dau de pomană în campania electorală. O bătrânică zicea senină “Eu votez numa’ cu cine îmi place”… dar oare ce înţelege ea prin a plăcea? Ceva nu foarte complicat, asta e clar.

Apropo de ochi frumoşi, oare să o votez pe ea?

Sau mai bine nu, glumeam, dar no’… tipa mi-e simpatică, întrucâtva. Nu-mi place în schimb că stă lipită de (sau mai bine zis duce în spate) Partidul Invizibilităţii Naţionale şi e un pic, da aşa un picuţ… paranoică. Deci nu, chiar dacă e cea mai faină dintre candidate 😛

În schimb îl votez pe obositul de Stolo, cred. Oricum îmi dau seama că nu pot avea o imagine completă asupra candidaţilor, asupra competenţelor acestora sau asupra rolului efectiv pe care îl pot exercita ca parlamentari europeni. Tot ce ştiu e de fapt doar teorie iar părerile mele subiective sunt formate de ce am mai văzut şi citit, deci exclusiv prin manipulare şi demagogie. Ar trebui să mi se interzică să votez şi totuşi Stolo sau oricare altul nu mi-ar refuza votul oricât de ignorant aş fi. Şi uite aşa unii vor vota din inerţie, alţii vor fi convinşi de diverşi că “aşa e mai bine”, alţii mituiţi, alţii ameninţaţi – adică vom vota cam degeaba. Once more.

Invazie de bloguri “la mişto”

Nu ştiu cine este individul (probabil un singur tâmpit cu mult timp liber, dar nu e exclus să fie mai mulţi) care s-a apucat să facă bloguri pe WordPress unor personalităţi mai mult sau mai puţin populare, respectiv mai mult sau mai puţin moarte şi pe care delirează-aberează după bunul plac. Câteva exemple: Nina Iliescu, Elena Ceauşescu, Veronica Micle, Mihai Eminescu, Caragiale, Ion Creangă şi probabil că vor mai fi; toţi ăştia au acum un blog “personal”. Pe mine mă îngrijorează faptul că sunt cu siguranţă indivizi care vor lua aceste bloguri de bune. Întrebaţi pe un “emo” de 15 ani cine este Veronica Micle. Ce rost au aceste poluări ale blogosferei? Nici măcar nu sunt amuzante, sunt după o reţetă cunoscută (vezi fake Steve Jobs) dar în acest caz puţin macabră şi mai ales sunt prea multe pe aceeaşi idee de 2 bani. Ce urmăreşte autorul? Cel mult poate obţine o oarecare decredibilizare a blogosferei în caz că “acţiunea” sa va lua drumul presei/mass-urilor pe Y! şi va deveni vedetă sau poate vrea ca asta să fie o reacţie împotriva noului hobby al politicienilor care şi-au deschis bloguri pe bandă rulantă şi vrea să-i lecuiască. Totuşi, indiferent de motive, e penibil.

Bits of crap

* Uşile glisante de la intrarea Polus Center sunt cretine. Adică atunci când la ieşire s-au închis fix când trecea Laura prin dreptul lor de aproape au dărâmat-o, sincer să fiu am râs amândoi că ni s-a părut comic. Când m-au trosnit şi pe mine ieri de mi-am scăpat portofelul (doldora de bani fireşte), a râs doar Laura.

* Sâmbăta oamenii ar trebui să doarmă până nu mai pot, să lenevească, conform obiceiurilor de mii de ani. Eu nu. La ora 8:05 cineva suna la uşă. Era paznicul care mă anunţa că o betonieră nu are loc de maşina mea şi că să vin să mi-o mut. La ora 8 sâmbăta. Fără lentilele de contact, în pantaloni scurţi şi cu parbrizul îngheţat bocnă, am mutat-o folosind o rută din memorie că de văzut ceva, mai greu. Cred că am călcat vreo doi câini, dar avem oricum destui.

KFC & Mon Cheri

Ieri dimineaţă în drum spre serviciu am avut o surpriză extrem de plăcută (ca să vedeţi ce puţin îmi trebuie să fiu mulţumit). Jegul ăla de piaţă de zarzavaturi din faţă de la McDonalds din Mihai Viteazu a dispărut. Funcţiona acolo cu statut temporar de peste un an şi sincer mă călca pe nervi să fac slalom printre verze, vinete şi ţigani ca să ajung în McDonalds. Gata cu murdăria, mirosul de piaţă, ţiganii şi ţăranii vânzători. Nu ştiu unde au dispărut, au fost deportaţi în Sahara 😛 sau au fost mutaţi la parterul noului parking din spatele restaurantului aşa cum era stabilit, treaba lor, bine că nu mai sunt acolo. Au mai rămas doar nişte stâlpi de la tarabe printre care se învârteau câţiva bătrâni în căutare de monede rătăcite. Trist peisaj.

Am profitat că am prins KFC-ul din Polus Center mai liber ca de obicei şi m-am aşezat la coadă ca să degust din puii kentukinezi. Aveam o singură persoană în faţă şi m-am gândit că hai… Dar cum după bunul meu obicei de fiecare dată mă aşez la coada nepotrivită, nici acum nu am avut mai mult fler. Femeia din faţă a cumpărat cam tot ce aveau ăia prin meniu, în total vreo zece kile de pui. Când îmi vine şi mie rândul, aia de la tejghea către şefu-so: “Pot să-mi iau liber cinci minute?”. Noroc cu şefu care văzându-mi probabil privirea de criminal gata de acţiune îi zice că da, dar după ce-mi ia şi mie comanda. Eu am mai încercat KFC-ul doar o singură dată într-o excursie şi nu mi s-a părut mare lucru. Hotărât să-i mai acord o şansă, de data asta mi-am luat specialitatea lor numero uno şi anume vestitele aripioare picante cu cartofi prăjiţi, sos de usturoi şi pepsi. Cartofii au picat din start că n-aveau nici un gust (ăia de la Mac sunt de departe mai buni – şi probabil mai plin de e-uri dar chiar nu mă interesează), sucul – ca orice suc, iar aripioarele – foc şi pară. La propriu, am crezut că iau foc de cât de picante erau. Nici nu le mai simţeam gustul, doar un fel de durere amplificată de fiecare gură de suc. Deci bye KFC cu puii voştri cu tot. Dar nu puteam să scap aşa uşor. După meniul cu aripioarele înfocate am găsit de cuviinţă să rad juma de cutie de bomboane Mon Cheri, minunate de altfel, apoi am zis că parcă ar merge şi o bere. A mers foarte bine. Ce a urmat deja e istorie. Nu intru în detalii dar dacă vreţi experienţe aproape de lumea de dincolo urmaţi calea KFC -> Mon Cheri -> Becks. Rezultat imediat, supravieţuire incertă.

Gadget

Eu, care-i priveam pe fanii Apple cu o atitudine gen “fraierii ăia care aruncă banii pe chestii banale împachetate frumos” m-am îndrăgostit iremediabil dar nu inexplicabil de ăsta micu (l-am primit moca, ce-i drept). Da, şi pe deasupra mi se pare atât de “cool” din toate punctele de vedere încât pe viitor s-ar putea să investesc într-un upgrade la o versiune mai evoluată (sau să-mi doresc să primesc unul cadou… că văd că funcţionează :P). Bravos Apple, m-ai contaminat, damn you!

Azi stăteam la stop şi văd:

Adică dacă nu vă place cum conduc, sunaţi pe şefu să-mi dea şuturi în fund. Tare.

Chestiuţe

Revelionul la Bâlea Lac. Iniţial era în Franţa la Paris dar între timp s-au schimbat “puţin” datele problemei. Oricum, după experienţa minunată din vară cu Transfăgărăşanul am zis să repetăm isprava de data aceasta pe timp de iarnă. Mai ales că îmi este aşa dor de zăpadă din aia de doi metri în care să mă arunc şi care să nu se topească în10 minute aşa cum se întâmplă prin oraşe. Aşadar se anunţă cinci zile de bulgăreală la 2000 m, peisaje de vis şi of course multe poze. Şi (happyday) voi avea şi internet în cameră.

Revenind la ale noastre, sâmbătă dimineaţa la ora 8 fix în apartamentul de sus a început cineva să spargă ceva cu un … picamer. Sunt sigur că era picamer pentru că ne vibra patul de parcă era posedat şi din câte ştiu nu are funcţie de vibromasaj. Cam în 10 minute deja simţeam că înnebunesc astfel că am trecut la acţiune. Am împachetat una alta în 5 minute şi am plecat la Alba Iulia. Oricum aveam de gând să o facem pe la 11 aşa că… Am aflat ulterior că cei de sus făceau şanţuri în pardoseală ca să-şi reconfigureze reţeaua de ţevi pentru încălzire. Mi-am promis solemn că o să utilizez toţi cei 150W de care dispun pentru o replică surpriză la picamerul lor. Dar eu o să fac asta duminică dimineaţa, la 6.

Am văzut The Heartbreak Kid al lui Ben Stiller şi poate pentru că mă aşteptam la un dezastru din cauza recenziilor de pe imdb, am realizat după vizionare că filmul a fost chiar ok. Am şi râs de câteva ori. Rated R for strong sexual content, crude humor and language – la noi este interzis sub 12 ani. Mă rog.

Iulius Mall: s-a deschis şi e MARE

“S-a deschis cel mai mare mall din România: Iulius Mall Cluj“. Aşa zice comunicatul de presă, aşa zic şi eu. Luna octombrie şi noiembrie au plasat Clujul pe lista oraşelor din România unde merită să “exişti”. Şi sunt puţine aceste oraşe. Ştiam eu că nu fac o alegere proastă când după ce am terminat faculta am decis să rămân în Cluj. 2 mall-uri & counting. Ce pot să spun despre Iulius Mall? Plasarea mall-ului e senzaţională, lângă lacul din cartierul Gheorgheni, la doi paşi de imensul complex al Facultăţii de Ştiinţe Economice şi de numeroase cămine studenţeşti. Îi invidiez pe studenţii care între 2 cursuri au la dispoziţie cel mai mare mall din ţară. Noi aveam un fel de crâşmă/bar infect lângă facultă. În interior, multe puncte la toate categoriile. În primul rând arată mult mai bine ca Polus Center (celălalt mall recent inaugurat), în principal datorită dispunerii pe mai multe niveluri şi arhitecturii mai complexe. Finisajele şi luminile interioare sunt mai calde decât în Polus şi te binedispun încă de la intrare. Există şi 2 fântâni arteziene destul de mişto care dansează pe muzica ambientală.

La ora 10:00 a început conferinţa de presă la care au luat parte o grămadă de ziarişti, cred că nu am mai văzut atâţia la un eveniment de multă vreme. La conferinţă a participat Iulian Dascălu, şefu ăl mare adică, împreună cu alţi şefişori de magazine, lanţuri de magazine şi alte cele. Ca şi în cazul Polus, unde s-a vorbit mai mult despre Carrefour decât despre mall-ul în sine, şi aici vedeta a părut a fi Auchan, hipermarketul franţuzesc care parcă a venit la Cluj adus cu forţa şi trebuia astfel pupat la funduleţ să-i treacă supărarea. Nu pricep de ce despre Iulius Mall s-a vorbit 10 minute cu prezentare video cu tot, iar despre Auchan timp de 30. În fine, irelevant ce zic eu acum. După terminarea conferinţei de presă care a avut loc în food court, ne-am mutat cu toţii în holul de la intrarea în mall unde a avut loc ceremonia de inaugurare în prezenţa oficialităţilor locale printre care primarul Emil Boc, preşedintele CJ Marius Nicoară şi prefectul de Cluj, Călin Platon. Înainte de tăierea panglicii a trebuit să aşteptăm juma de oră după soborul de popi care au binevoit să întârzie. După slujbă şi tăierea panglicii s-a trecut la turul complexului, apoi la un “lunch” binemeritat 😛 . Nota 10 pentru organizarea evenimentului de azi merge către Vitrina Advertising. Accesul publicului va fi permis de sâmbătă, 10 noiembrie, începând cu ora 10:00 în meniu fiind incluse spectacole, reduceri şi tot tacâmul. Adică va fi călcare în picioare, of course.

Ca şi în Polus, nici în Iulius Mall nu sunt terminate toate magazinele, cinema-urile se deschid doar din primăvară, există încă secţiuni neterminate care dau destul de urât cu restul amenjărilor iar în exterior se vede destul de clar că asfaltarea parcărilor sau placarea cu gresie s-a făcut la marea repezeală. Oricum, bine că toate aceste aspecte sunt corectabile în timp.

Câte ceva despre proiectul “Shooting under construction” al studenţilor de la Universitatea de Arte. Idee bună, rezultat mediocru. Am privit şi eu fotografiile expuse precum şi cele din albumul ce însoţea mapa de presă şi sincer 90% dintre lucrări nu m-au impresionat din nici un punct de vedere. Nu mi se pare că a fost surprinsă amploarea proiectului, furnicarul acela de oameni şi maşinării care, mai ales la începutul lucrărilor, erau de-a dreptul fascinant de urmărit. S-a mers mai mult pe componenta umană (cu muncitori coreeni sau ce naiba erau că abia acum i-am observat), pe încadrări restrânse, conceptuale, în detrimentul cadrelor largi care sunt prea puţine în opinia mea. Aşadar nici proaste, dar nici foarte bune, cu mici excepţii care probabil vor fi premiate peste 3 săptămâni după terminarea expunerii către public.

Pentru cei interesaţi iată lista operatorilor internaţionali ce au închiriat spaţii în Iulius Mall Cluj: Reebok, O’Neill, Stefanel, Benetton, Mustang, KFC, Pizza Hut, Terra Nova, Jolidon, Bata, Timberland/Nautica, Skiny, Motivi, Levi’s, Lush, Kenvelo, Columbia, Lotto, Lee Cooper, Gas Jeans, Steilmann, Triumph, Auchan, Cinema City, Adidas, Colin’s, Cellini, Bossini, Accessorize, Morera, Motor, Nike, Calvin Klein, Converse, Miss Sixty, Swatch, Vodafone, Germanos, Golden Point, Office Shoes, Sprider, Mc Donalds, Ramsey, Jack Wolfskin, Valentini, Sephora, Tailor’s, Tiffi, Happening, TNT, Mango Touch, Orsay, Toi & Moi, Gaudi

Şi lista operatorilor naţionali şi locali: Agnes Toma, Dinasty, Diva, Guara, Meli-Melo, King Art, Sara Blu, Piera, Banca Transilvania, X-Travagance, Inedit, Nichi-Cristina Nichita, Eximtur, Inmedio, Mediagalaxy, Bigotti, Diverta, Opticris, Privilege, Massini, Bam Boo, Braiconf, Leonardo, „Z”, Mondex, Cărtureşti, Bourbon, Office Line, Casa Wanda, Ingrid Vlasov, Amely, Ultra Pro Computers, Edifice, Playersroom, You & Me, King Art, Shanghai, Patricia Moda, Exclusiv Catering, Jaco, Hanul Dacilor.

Alte câteva date:

  • Valoarea investiţiei: 75.000.000 Euro
  • Suprafaţă desfăşurată: 155.031,63 m2
  • Suprafaţă închiriabilă: 40.548,28 m2, din care 20.239,38 m2 ancore
  • Parcare: 2.230 locuri de parcare


IMG_2371.jpg

IMG_2381.jpg

IMG_2384.jpg

IMG_2453.jpg

IMG_2456.jpg

IMG_2530.jpg

IMG_2599.jpg

IMG_2614.jpg

IMG_2621.jpg

IMG_2626.jpg

IMG_2633.jpg

IMG_2641.jpg

Restaurant “Pompe Funebre”

Eu înţeleg că unii oameni sunt întreprinzători, iar când afacerea prosperă este normal să te gândeşti la noi investiţii. Iată un exemplu… La început au fost doar pompe funebre (logic, locaţia este la 20 m de cimitir). Apoi, în mod absolut natural a urmat restaurantul. Te duci, comanzi un sicriu, o coroană, bei o cafea, papi o ciorbă de văcuţă…

(are şi terasă)