Polus Center: cum s-a inaugurat jumătate de mall

Vineri s-a inaugurat Polus Center, primul mall din Cluj-Napoca, un proiect gigant pe un singur nivel , care, conform oficialilor este cel mai mare de acest gen din România. Joi a fost conferinţa de presă ce a precedat inaugurarea unde am fost şi eu de curiozitate, ca fotoreporter pentru SCJ.

Ce rost are să inaugurezi un mall pe jumătate finalizat doar ca să o iei înaintea concurenţei? Deşi oficialii au precizat că 80% din magazinele din interior sunt gata, mie, cu o zi înaintea deschiderii, mi s-a părut că nici jumătate nu erau. De la intrare m-au întâmpinat zgomote de bormaşină, o grămadă de oameni în salopete şi o atmosferă plină de praf care făcea ca totul să pară în ceaţă. Cu toate acestea, pe 12 octombrie, vineri adică, s-a dezlănţuit iadul. Pe o ploaie torenţială, sute de oameni cu umbrele şi mii (nu exagerez) de maşini se îndreptau ca hipnotizaţi spre noul-neterminat mall ca să caşte gura, să se răsfeţe cu zgomote de ciocane şi bormaşini, sau pur şi simplu să-şi umple plasele cu portocale la superpreţ de la Carrefour-ul din incinta mall-ului care nu diferă cu nimic faţă de celelalte hipermarketuri clujene, dar are avantajul noului. Ca o paranteză este demnă de remarcat campania tâmpiţică a celor de la Imagistica cu spoturile alea radio omniprezente care mă făceau să schimb automat postul de la primul “servus”: “Servus Alin! Servus Ioana! Ce facem azi? Păi simplu, ne întâlnim la Polus ca să mâncăm-vedem un film-frecăm menta”, spoturi care au încercat şi din păcate cred că au reuşit să transforme imaginea mall-ului dintr-un conglomerat de magazine într-un spaţiu “trendy”, numai bun de petrecut timpul liber şi de rupt în figuri.

Ce mă doare pe mine de toate astea? Mă doare că locuiesc la 500m de mall, mai precis după el, şi dacă până acum vedeam asta ca pe un avantaj, acum nu mai sunt de aceeaşi părere. Mă rog, poate fi un avantaj când am nevoie de ceva şi vin înspre Cluj. Dar… cum mall-ul se află la ieşirea din oraş pe drumul spre Oradea, există o singură cale de a ajunge la el venind din Cluj. Deşi ungurii intreprinzători au construit o şosea supraetajată peste drumul principal ca să nu încurce traficul, probabil că ar fi trebuit să prevadă şi un metrou ceva, fiindcă vineri de abia am putut ieşi din Cluj ca să ajung acasă din cauza ambuteiajelor. Mă îngrozesc când mă gândesc ce va fi de sărbători. Deşi se mai inaugurează un mall în noiembrie, Iulius Mall, apetitul românilor (sau doar al clujenilor?) pentru cumpărături pare că a explodat în ultima perioadă şi prevăd astfel ore întregi de nervi ca să scap din oraş la orele de trafic maxim.

Mai jos nişte poze din mall cu secţiuni care arătau finalizate…


IMG_2166.jpg

IMG_2167.jpg

IMG_2168.jpg

IMG_2169.jpg

IMG_2172.jpg

IMG_2245.jpg

0 thoughts on “Polus Center: cum s-a inaugurat jumătate de mall”

  1. Mama lui de Polus! (numai mie mi se pare ca numele e cam aiurea?) Vineri seara am incercat o ora sa gasesc un taxi sa plec acasa de la birou…fara succes…sambata mi-a intarziat cateringul la training 30 de minute, tot din cauza ca merg clujenii ca disperatii la Mall…Da, si eu votez pentru un metrou catre Polus.

  2. Hai mă că e bine că avem malluri, exageraţi şi voi. E mai bine să baţi tot Clujul juma de zi dintr-o parte în alta şi să nu găseşti o pereche de blugi sau de pantofi, etc? A fost aşa aglomeraţie pentru că abia s-a deschis…

  3. ok, joi sau vineri era pe jumatate terminat, da si mai era si aglomeratie cat China, ok corect, dar nu te-ai intrebat DE CE ERA ASA AGLOMERATIE?
    P.S. TOCMAI S-A DESCHIS!!!!!!!!!!!! Si nu noi, clujenii, ne tot plangeam si faceam gura mare ca la noi in cj nu este nimic, ca nu avem mall-uri, nu avem pietonala, bla, bla, bla. Bun acuma este dar nu ne convine ca era aglomerat! Aglomeratia in Cluj este decand lumea si va fi si in continuare, cu sau fara mall! Tu ai mers joi la o conferinta de presa, si ai gasit mall-ul cum l-ai gasit, dar nu te gandesti la sutele de oameni care au lucrat poate zi si noapte ca sa ridice acest mall pt noi miile de clujeni sau de romani ca sa avem un mall?
    Si inca o intrebare! Vineri sau sambata ai fost acolo sa vezi cat s-a muncit in 24 de ore? Mall-ul se deschidea pe 12 oct, ce s-a si intamplat! ca magazinele nu erau deschise este alta parte. Una ii Polus Mall si alta sunt cei care au inchiriat spatii in acest mall, adica magazinele. Daca ei nu au reusit sa isi finalizeze treaba pana la dead line este problema lor. Polus a spus ca se deschide in data de 12 oct ce a si facut. Ce tinea de Polus a fost terminat la timp!!!

  4. Hai sa fim seriosi… ai fost si tu pe acolo…. am fost si eu pe acolo si vineri si sambata. Nu am auzit niciun zgomot de buldozer, bormasina sau alta unealta, nu am vazut muncitori in salopete care sa lucreze. Probabil au avansat mult intr-o zi. Am petrecut pe acolo cateva ore faine si nu m-a deranjat nimic, nici macar faptul ca nu erau chiar toate magazinele deschise.
    Aaaaaaaaa, tu ai fost privilegiat ca ai putut sa mergi inainte, sa vezi cum sta treaba, sa servesti o maslina . Oamenii aia nu au avut nimic de ascuns. Puteau sa opreasca lucrul 40 min, cat tine o conferinta de presa, dar nu au facut-o.
    Cat despre magazine… nu POLUS e vinovat, ci chiriasii. McDonald’s, Zara, Debrenhams plus multe alte branduri nu au magazinele deschise din motive intemeiate sau pur si simplu din nesimtire.
    Lucrezi in presa, insa nu stii care este scopul final al unui spot radio… sa capteze atentia si sa te faca sa-l comentezi; si pe mine m-a enervat, insa pentru cei ce l-au conceput e un succes. Si pentru POLUS.

  5. @oana> eu nu am nimic cu mall-ul, ma bucura faptul ca avem si in Cluj, daca ai observat eu am scris exclusiv despre aspectele negative pe care le-am observat si care m-au afectat intr-un fel sau altul: inaugurarea prematura, campania publicitara si spiritul de turma al clujenilor care s-au inghesuit ca la o mare minune generand un trafic infernal. e logic ca dupa o anumita perioada traficul se va mai domoli, dar daca si pana acum era aglomeratie la iesirea spre Oradea, iti dai seama ca acum, cu mall-ul, problema se va agrava.

    @georgiana> e doar un articol care isi permite sa critice niste aspecte si prezinta punctul meu de vedere pe care mi l-am format in ziua anterioara inaugurarii pt public. daca acum e minunat, bravo lor, se pare ca a lasa lucrul pe ultima suta de m e ceva specific tuturor. io nu ma mai duc pe acolo prea curand, astept sa se calmeze lumea. si da, stiu exact care e scopul unui spot radio dar sunt convins ca ar fi putut atrage atentia si fara sa enerveze, nu crezi? Mie nu mi-a placut campania, thats all.

  6. astept ca tampita de nu stiu cand sa va deschida mallu asta la cj sa nu mai bat drumu tg.mures bucuresti pentru o haina decenta de la ZARA si cand sa ma bucur ca ma pot freca de presul de la ZARA ca un caine multumit…astia nu au deschis! la naiba! da tot mai bine decat la mitici…aia te cearta de la intrare in plaza…pana la iesirea din taxi la plecare. cine mai e bolnav de ZARA?

  7. ESTE SI DEBENHAMS? NU EXISTA!! SI ZARA SI DEBENHAMS?
    dupa ce am terminat deja faculta la cj?….oooooooooffffff
    glumesc! e o bucurie si e binevenita deschiderea unui astfel de complex…piata cerea demult alta calitate in cj…deja se cautau firmele mai mari ca ZARA sau MNG dar asa cate un produs doua…sau mai sti cum…greu de gasit in magazine…era si timpul sa fie ceva deosebit la distanta mica (de ms) si rezonabil ca si cost…(cu exceptii)

  8. s-a deschis zara ieri. e foarte misto, preturi mari dar haine ok – si s-au mai deschis si bershka, pull and bear si stradivarius (tot din grupul inditex)!

  9. da marie, sunt de toate… doar ca o pereche de blugi care am luat-o din ZARA in vara la reducere cu 15 euro din barcelona aici e 2 milioane

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *