Cocktail

* Da, ştiu că majoritatea sunteţi foarte informaţi şi că folosiţi o parte dintre aplicaţiile pentru telefoanele mobile prezentate mai jos. Pentru cei care nu le cunosc, iată-le pe cele mai cunoscute. Sunt free, utile, iar folosirea lor pe scară largă va duce, sper, la preţuri mai bune pentru transferurile de date. Click pe link-uri pentru sursele de download.

Opera Mini 4 : browsing avansat, paginile de Internet arată aproape ca pe PC, nu suportă flash, merge pe aproape orice mobil mai nou dotat cu Java MIDP 2, navigare simplă, RSS, bookmarks, history, mod landscape, face de râs browserele default ale majorităţii telefoanelor. Eu îl folosesc cel mai mult ca să văd ce filme sunt la cinema-urile din oraş, rating-ul şi informaţii despre vreun film pe IMDB, eventual pentru Wikipedia, asta când nu sunt acasă, bineînţeles.

GMail varianta mobilă, permite citirea mailurilor de pe un cont Gmail, expedierea unora noi, vizualizare ataşamente (pdf, poze, docs). Îl folosesc des când sunt în deplasare şi aştept un mail fiindcă e rapid.

Yahoo Go, interfaţă grafică de excepţie, se pot citi mailurile de pe un cont Yahoo, ştiri, feed-uri RSS, vremea şi multe altele, lipseşte messengerul, nu am idee de ce, că aplicaţia ocupă 2 mega în telefon. Poate într-o versiune viitoare.

– Pentru messenger dacă chiar aveţi nevoie de el când nu sunteţi la PC, mig33 e o soluţie viabilă.

* Căutările stupido-comice pe Google iniţiate de înapoiaţii patriei pe care diverşi bloggeri le fac periodic publice m-au fascinat întotdeauna prin faptul că evocă cea mai curată şi nevinovată prostie de care este capabilă persoana în momentul în care îşi tastează căutarea. Iată că acum am şi eu cu ce mă lăuda, deşi deocamdată la mine nu se sare calul aşa rău 🙂 Dacă aş băga ceva subiecte cu femei, sex (tocmai am scris cuvântul magic, Google fă-ţi datoria!), probabil că aş aduna nişte mostre mult mai juicy, gen aşa sau aşa. Dar până una alta pe Cassini.ro se poate ajunge căutând: ceva frumos, poze cu ceva frumos, oi pe munte, grafica pisici, paranormale de ultima ora, ce generator de curent sa-mi iau?, prietenii mei elefantii subtitrare şi alte chestii tâmpiţele şi benigne… care demonstrează cât de eronat înţeleg unii (mulţi) de-ai noştri rolul motoarelor de căutare şi ce blog „cuminte” (şi atât:P) am eu.


Publicat

în

,

de către